De 13 ani investim în educația de calitate a tuturor copiilor din România. Am crescut și suntem acum o organizație suficient de mare încât să ne propunem să aducem soluții pentru un sfert din copiii vulnerabili din România în următorii 10 ani.

 

Cu această ambiție în minte, deschidem în această perioadă o serie de roluri noi. Dacă vrei să faci parte din cea mai mare organizație globală care luptă împotriva inechității din educație, dacă vrei un job cu mult sens și ești gata să îți dedici energia și timpul educației copiilor din România, haide alături de noi!

Cariere

profi la clasa
Coordonator Parteneriate și Recrutare Regională – colaborator Project Based (limba maghiară)

Rolul de Coordonator Parteneriate și Recrutare presupune consolidarea prezenței Teach for Romania în județele Mureș, Harghita și Covasna și de a contribui direct la atragerea viitorilor participanți în programul de 2 ani al organizației. Rolul presupune o abordare adaptată contextului local și lingvistic al fiecărui județ prin dezvoltarea și consolidarea parteneriatelor cu instituții precum școli, inspectorate școlare județene, case ale corpului didactic, universități și comunități profesionale, dar și organizarea de activități de atragere a potențialilor candidați. 

 

Rol Part-time (4h/zi) de tip project based, pe perioadă determinată, în sezonul de recrutare (octombrie – aprilie). Se desfășoară în format hibrid, cu deplasări în teren, iar cheltuielile aferente deplasărilor profesionale sunt acoperite de organizație. Vizăm județele Mureș, Harghita și Covasna (Satu Mare poate fi inclus ca extindere opțională, în funcție de disponibilitate).

Coordonator Parteneriate și Recrutare Regională

Căutăm 2 colegi/colege pentru rolul de Regional Partnerships & Recruitment Coordinator/ Coordonator Parteneriate și Recrutare Regională, fiecare având responsabilitatea de a consolida prezența Teach for Romania în aria alocată și de a contribui direct la atragerea viitorilor participanți în program. Presupiun dezvoltarea și consolidarea parteneriatelor cu instituții precum școli, inspectorate școlare județene, case ale corpului didactic, organizații și comunități profesionale, dar și organizarea de evenimente și activități de atragere a potențialilor candidați pentru programul Teach for Romania.

 

Cele două poziții sunt organizate astfel:

Rol București | Regiunea Sud: acoperă municipiul București și 10 județe: Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași, Brăila, Tulcea și Constanța. Rolul presupune prezență la biroul Teach for Romania minimum două zile pe săptămână.

 

Rol Craiova sau Râmnicu Vâlcea | Regiunea Oltenia: acoperă 7 județe: Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Vâlcea și Argeș. Rolul presupune prezență la biroul Teach for Romania din București o zi pe lună.

Ambele roluri presupun deplasări frecvente în aria geografică alocată. Cheltuielile aferente deplasărilor profesionale sunt acoperite de organizație.

Specialist în învățare - Numerație

Specialistul în învățare Numerație dezvoltă programele educaționale, curriculumul și instrumentele de intervenție ale direcției, răspunzând nevoilor de învățare ale elevilor din comunități vulnerabile, și pregătește profesorii Teach for Romania pentru implementarea lor cu succes la clasă, asigurând fundamentarea științifică și adaptarea intervențiilor la nevoile reale ale comunităților.

 

Rolul este full time, oriunde în țară și face parte din echipa de Learning a organizației. Pentru colegii care lucrează în unul din birourile regionale (Cluj, Timișoara, Iași, București) programul presupune un regim de lucru hibrid (minimum 2 zile la birou).

Coordonator Onboarding

Din acest rol vei avea oportunitatea de a coordona, crea și implementa strategia de integrare în organizație a candidaților selectați în programul Teach for Romania.

Rolul este deschis pe perioada nedeterminată, full-time, în format hibrid, cu 2 zile/săptămână fizic la biroul din București.

Trimite candidatura ta (CV scris + scrisoare de intenție) pe adresa: office@teachforromania.ro. 

Office Manager

Scopul principal al rolului de Office Manager este de a asigura funcționarea în bune condiții a biroului, organizarea suportului logistic pentru evenimentele organizației și coordonarea unor proiecte specifice.

Rolul este full-time, în format hibrid, cu 3 zile/săptămână fizic la biroul din București.

Trimite candidatura ta (CV scris + scrisoare de intenție) pe adresa: office@teachforromania.ro.

Junior Reporting Analyst – Internship

Căutam 2 colegi/colege în rolurile de Reporting Analyst, roluri ce contribuie direct la misiunea Teach for Romania prin transformarea datelor financiare și operaționale în informații clare, relevante și ușor de utilizat pentru echipele de program, fundraising și management și contabilitate.

Aceste 2 roluri fac parte dintr-un program de Internship, pe o durata de 3 luni, remunerat, cu posibilitte de angajare ulterioară și pot fi localizate în București/Iași/Cluj/Timișoara cu program de lucru hibrid (minimum 2 zile/săptămână la birou).

Reporting Analyst

Rolul de Reporting Analyst contribuie direct la misiunea Teach for Romania prin transformarea datelor financiare și operaționale în informații clare, relevante și ușor de utilizat pentru echipele de program, fundraising și management și contabilitate.

 

Rolul este full time, în București, cu program de lucru hibrid (min. 2 zile/săptămână la birou).

Team Lead Support

Team Lead Support (Tutori) este un rol ce are ca scop principal coordonarea echipei de tutori și implementarea operațională a strategiei de sprijin pentru profesori, tutori și alumni (an 3), stabilită de Manager Learning & Support, asigurând calitatea intervenției de tutorat și mentorat, respectarea proceselor Academiei de Leadership și Pedagogie și conformitatea cu obligațiile contractuale ale participanților în program.

 

Rolul este full time, în unul din cele 4 orașe – București, Iași, Timișoara sau Cluj – și face parte din echipa de Support a organizației. Programul presupune un regim de lucru hibrid (min. 2 zile la birou) și disponibilitate de deplasare în comunitățile Teach for Romania.

Tutor Coordonator

Tutorul Coordonator are rolul de a planifica, susține și evalua procesul de dezvoltare personală și profesională a profesorilor susținuți de Teach for România pentru a asigura impactul acestora în clasă, școală și comunitate. Lucrând în baza viziunii, misiunii și valorilor organizației, tutorele oferă mentorat, coaching și sprijin pentru predare strategică și pentru dezvoltarea planului personal de leadership al fiecărui profesor. Tutorele creează cadrul de creștere care integrează profesorii pe direcțiile de impact sistemic: impact școlar, formarea cadrelor didactice, politici publice, inovație socială și comunitară.

Rolul este full time, oriunde în țară și face parte din echipa de Support a organizației. Pentru colegii care lucrează în unul din birourile regionale (Cluj, Timișoara, Iași, București) programul presupune un regim de lucru hibrid (min. 2 zile la birou).

Fundraising Specialist

As Fundraising Specialist, you will play a key role in securing the resources our organization needs to achieve its goals, working with corporate partners across the entire country. Your primary focus will be the account management and stewardship of our existing portfolio of corporate sponsors – building long-term, trust-based partnerships, delivering on our commitments and growing the value of each relationship. In parallel, you will contribute to attracting new donors and partners, developing and managing a strong pipeline of funding prospects at national level.

This is a full time position, aiming for colleagues from Bucharest or the South-East region of the country, with a hybrid approach on work (2 days per week at the office where possible) and occasional travel across the country. This role is part of Development department.

Specialist Comunicare

Scopul principal al rolului de Specialist Comunicare este de a coordona și gestiona implementarea proiectelor de comunicare ale organizației, asigurând planificarea, monitorizarea și livrarea acestora în concordanță cu strategia organizațională și obiectivele de comunicare.

Rolul este full time, localizat în București sau alte comunități extinse Teach for Romania, și face parte din echipa de Comunicare a organizației. Programul de lucru  este de tip hibrid – minimum 2 zile/săptămână la birou pentru colegii din București, Timișoara, Iași, Cluj.

Specialist de Învățare Științe și Mediu

Specialistul de învățare Științe & Mediu dezvoltă programele educaționale, curriculumul și instrumentele de intervenție ale direcției, răspunzând nevoilor de învățare ale elevilor din comunități vulnerabile, și pregătește profesorii Teach for Romania pentru implementarea lor cu succes la clasă, asigurând fundamentarea științifică și adaptarea intervențiilor la nevoile reale ale comunităților. Rolul colaborează crosfuncțional cu ceilalți specialiști de învățare, lucrează integrat cu Project Managerul Learning pe coordonarea operațională și contribuie cu conținutul de specialitate la parteneriatele și propunerile de finanțare gestionate de departamentul de Development.

Rolul este full time, oriunde în țară și face parte din echipa de Learning a organizației. Pentru colegii care lucrează în unul din birourile regionale (Cluj, Timișoara, Iași, București) programul presupune un regim de lucru hibrid (min. 2 zile la birou).