Recrutăm și pregătim
viitorii lideri din educație

Recrutăm și pregătim
viitorii lideri din educație

De ce?

Provocările din educație sunt atât de complexe, încât e nevoie de un întreg ecosistem care pune copilul în centru, pentru a vedea rezultate acolo unde contează.

În România…

Peste
200,000
de copii

suferă de bullying în școli, adică experimentează excludere, umilire, amenințări, violență fizică și verbală.

1
din 5
elevi

din mediul rural
abandonează școala.

Jumătate
din copiii
României

sunt la risc de sărăcie și excluziune socială, cu șanse reduse de a-și construi un viitor.

Pentru că nu există o singură soluție
la o problemă atât de complexă

avem nevoie de leadership la fiecare nivel al sistemului. Degeaba avem școli renovate și profesori pregătiți la clase, dacă nu avem infrastructură, servicii medicale sau asistență socială. Pasarea vinei de la profesor la învățător, de la profesor la părinte, de la părinte la elev, de la familie la primărie și tot așa nu ajută deloc copiii vulnerabili. Nevoia de sprijin este din toate părțile și în același timp.

Avem nevoie de inovație și de angajament pentru schimbarea pe termen lung. Avem nevoie de oameni care să vină cu soluții atât în interiorul, cât și în afara sălilor de clasă. Avem nevoie de leadership. Atât în educație, cât și în domenii conexe.

Ce facem noi
la Teach for Romania?

Oferim un program de leadership pentru oamenii cu viziune, care vor să se implice în educația din România. Oameni care, pe termen lung, prin rolurile lor, vor contribui la transformarea educației în favoarea elevului și vor ajuta copiii să își atingă potențialul, pornind de la cei mai vulnerabili.

Timp de 2 ani

 le oferim contextul practic pentru a înțelege ce se află în spatele cifrelor alarmante, din rolul de educatori, învățători sau profesori, iar apoi îi susținem să își continue misiunea din diverse roluri strategice. Pentru că știm că e nevoie de un sat întreg pentru a crește bine un copil și de o țară întreagă pentru a rezolva probleme sistemice cu un impact atât de devastator ca cele din educație.

Cum funcționează programul
Teach for Romania?

Cei 2 ani de program sunt doar începutul. După ce profesorii înțeleg în profunzime realitatea educației din România, își folosesc experiența pentru a schimba și mai mult sistemul educațional, din diverse roluri strategice:

Din interiorul școlilor,
ca profesori, directori, metodiști sau inspectori școlari

 Prin inițiative și proiecte ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile

În media, schimbând, pas cu pas, imaginea rolului de profesor și atrăgând atenția asupra nevoii
de implicare în educație

Prin formarea altor profesori din sistemul de învățământ public

Prin influențarea politicilor publice în instituții, organizații cu impact sistemic și partide