Înscrie-te în programul Teach for Romania și devino profesor pentru copiii din medii vulnerabile.
Aproape jumătate dintre elevii din România nu pot citi și scrie la nivelul vârstei lor. Au dificultăți să interpreteze un text și nu își pot forma o părere proprie. Atunci când copiii nu mai citesc sau nu înțeleg ceea ce citesc, personajele din cărți devin clișee irelevante, dispar. Iar noi, cu toții, ne pierdem istoria, cultura, frumosul, ambițiile și sensibilitatea. Ești pregătit să te alături luptei cu analfabetismul funcțional? Devino profesor! Sau dacă ești deja la catedră într-o școală vulnerabilă și ai nevoie de ajutor, suntem aici să te susținem!
Momentan, înscrierile în programul nostru s-au încheiat, însă, dacă îți dorești să îți dăm de veste când deschidem un nou sezon de recrutare, te invităm să completezi formularul de mai jos.

CE PROFIL CĂUTĂM?
Căutăm acei oameni care vor să devină lideri în educație și să își construiască o carieră cu sens, care gândesc și acționează strategic și sunt capabili să genereze schimbări sustenabile atât în clasă, cât și în școală și în comunitate. Oameni care, prin rolurile lor, vor contribui la transformarea educației în favoarea elevului și vor ajuta copiii să își atingă potențialul, pornind de la cei mai vulnerabili.
Experiența anterioară de predare sau în domeniul educației nu este obligatorie, iar selecția candidaților se face după un model intern de competențe precum self-leadership, leadership, reziliență, gândire strategică și construire de relații.
Cei 2 ani de program reprezintă doar o etapă în dezvoltarea ta ca lider în educație. După ce înțelegi în profunzime realitatea educației din România, te sprijinim să îți folosești experiența pentru a schimba și mai mult sistemul educațional, din diverse roluri strategice.
AFLĂ CUM CONTRIBUI LA VIZIUNEA PE TERMEN LUNG A ORGANIZAȚIEI, DUPĂ CEI 2 ANI LA CATEDRĂ








CRITERII DE ELIGIBILITATE
Dacă îți dorești să te înscrii în program, este nevoie să îndeplinești în întregime toate criteriile următoare:
înțelegi că programul Teach for Romania reprezintă un angajament inițial de 2 ani de implicare ca educator / învățător / profesor într-o școală publică cu grad înalt de defavorizare, care te pregătește pentru o carieră în educație sau în domenii conexe;
înțelegi că programul Teach for Romania nu presupune voluntariat, ci implică o slujbă cu contract de muncă și normă întreagă, într-o școală din sistemul public;
ai o diplomă de licență / o vei obține cel târziu în iulie 2023 sau ai finalizat un liceu pedagogic, cu profil învățător-educator;
locuiești într-o comunitate în care programul este prezent sau ești disponibil(ă) pentru navetă zilnică ce poate depăși 90 de minute pe sens sau pentru schimbarea domiciliului, pentru a preda într-o școală care îndeplinește criteriile Teach for Romania;
ai disponibilitate 5 săptămâni consecutive pentru participarea la Academia de Leadership și Pedagogie, pregătirea inițială oferită participanților în program, în perioada iulie-august 2023;
înțelegi că pentru următorii 2 ani venitul tău va fi format din salariul de cadru didactic și sprijinul financiar oferit de către organizația noastră;
cunoști limba română la nivel avansat (comunicare și scriere) și limba engleză la nivel B1 (sau îți asumi să ajungi la nivelul B1 până în iulie 2023);
ești apt(ă) din punct de vedere medical atât pentru participarea la Academia de Leadership și Pedagogie, cât și pentru înscrierea în sistemul de învățământ și poți face dovada acestui lucru printr-o adeverință medicală;
nu ai antecedente referitoare la orice fel de nerespectare a drepturilor și libertăților copiilor, nu ai abuzat (fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic cf. Legii nr. 272/2004, Secțiunea a 3-a, art. 94) niciun copil și poți oferi cazierul judiciar, la cerere.


CĂLĂTORIA CANDIDATULUI
TEACH FOR ROMANIA
RECRUTARE
Înscrierea în program se face prin completarea a 2 formulare online:
- Formularul de înregistrare a interesului (aprox. 25 de minute);
- Formularul de înscriere, pe care îl primești automat, prin email, după completarea celui de înregistrare a interesului. Acesta reprezintă prima etapă a procesului de selecție.
Pentru a continua procesul este necesar să completezi ambele formulare.
SELECȚIE
Este important de știut că în procesul de selecție nu comparăm candidații, ci îi evaluăm conform unui model intern de selecție, bazat pe competențe și abilități, precum:
- înțelegerea și alinierea cu viziunea și valorile organizației noastre;
- potențialul de leadership;
- perseverența, adaptabilitatea și disponibilitatea de a lucra în medii cu grad înalt de incertitudine;
- deschiderea către autocunoaștere și autodepășire;
- gândire critică și gândire strategică;
- comunicarea și construirea de relații.
ONBOARDING
În etapa de onboarding vei cunoaște comunitatea Teach for Romania, vei observa realitatea comunităților vulnerabile și vei înțelege în profunzime programul și viitorul tău rol; onboarding-ul îți va forma o imagine despre ce va însemna experiența Teach for Romania pentru tine.
La sfârșitul perioadei de onboarding vom încheia contractul de sponsorizare pentru cei 2 ani de program.
INTEGRARE ÎN SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Pentru a obține un post într-o școală defavorizată, toți participanții din programul Teach for Romania vor urma aceiași pași ca orice alt candidat care dorește integrarea în sistemul educațional.
Avanatajele programului Teach constau în sprijinul oferit de specialiștii noștri și de parteneri în: înțelegerea procesului de integrare (legislație, documente, etape), pregătirea pentru probe/examene, îndrumare pentru identificarea posturilor din școli vulnerabile.
ACADEMIA DE LEADERSHIP ȘI PEDAGOGIE
Academia de Leadership și Pedagogie este singurul program de formare integrat, de învățare accelerată, dedicat cadrelor didactice care aleg să acționeze alături de Teach for Romania în școli publice vulnerabile.
PROGRAMUL DE 2 ANI
Pregătirea și susținerea continuă a participanților pe parcursul celor 2 ani au ca scop dezvoltarea unor competențe necesare pentru a putea susține învățarea în școlile ce se confruntă cu provocări și pentru a deveni lideri capabili de schimbări sistemice în educație – leadership și self-leadership, reziliență, gândire strategică, predare strategică, construirea de relații.
Impactul vizat în primul an este la clasă, în anul 2, în școală și în comunitate, iar mai apoi sistemic, prin contribuția lor la viziunea organizației din rolul de alumni.
COMUNITATEA DE ALUMNI
Programul de 2 ani este o etapă intermediară a călătoriei tale, în care vei înțelege provocările și nevoile elevilor din comunități vulnerabile, vei avea atitudinea potrivită în fața provocărilor, vei dobândi competențe de leadership transferabile și îți vei dezvolta o rețea puternică de contacte.
În funcție de runda de înscriere în care vrei să participi, te poți înscrie până pe 14 noiembrie 2022, 3 ianuarie 2023, 13 februarie 2023 sau 27 martie 2023.
Te rugăm să ții cont că procesele de recrutare și selecție, de la momentul înscrierii tale până în momentul acceptării în program, pot să dureze până la 3 luni. Angajamentul tău în program începe odată cu participarea la formarea inițială din perioada iulie-august 2023 și se continuă cu activitatea la clasă, cu start în septembrie 2023.
1. Evaluarea formularului de înscriere
Toți candidații primesc rezultatele acestei evaluări prin email; dacă treci de această etapă, vei fi invitat/ă la un interviu online de maximum 1 oră.
2. Interviul online
Vei putea alege data și ora interviului din opțiunile puse la dispoziție de echipa noastră. În această etapă evaluăm motivația pentru a face parte din programul Teach și în ce măsură te potrivești cu profilul căutat de noi; tot în această etapă vei rezolva un chestionar de exprimare
corectă în limba română.
Toți candidații primesc rezultatele interviului prin email; dacă treci de această etapă, vei fi invitat/ă la următoarea etapă – centrul de evaluare.
3. Centrul de evaluare online
Aceasta este ultima etapă de selecție și este organizată într-o zi lucrătoare pe care o vei putea alege din opțiunile puse la dispoziție de echipa noastră. Centrul de evaluare cuprinde mai multe probe; vei primi din timp detalii referitoare la agendă, descrierea activităților și informații despre cum să te pregătești.
Structura centrului de evaluare:
4 ore (prima parte a zilei):
- Simulare de lecție
- Activitate de grup
- Chestionar de exprimare corectă în limba engleză
- Studiu de caz individual
1 oră (la alegerea candidaților, a doua parte a zilei)
- Interviu individual
Dacă răspunsul nostru după etapa centrului de evaluare este unul pozitiv, înseamnă că ești acceptat(ă) în program și vei continua călătoria cu etapa de onboarding.
În cazul unui răspuns negativ, vei putea cere un feedback personalizat echipei de selecție, care să îți fie de folos atât pentru propria dezvoltare, cât și dacă vei dori să aplici în anii următori.
Onboarding-ul este un proces de 6 săptămâni, cu participare obligatorie, în care vei petrece mai multe ore alături de echipa Teach, colegii de generație, actualii profesori și alumni. Acesta presupune:
- sesiuni online dedicate cunoașterii fiecărei etape a programului (2 ore/săptămână, seara);
- vizită în comunitate și la clasă (1 zi lucrătoare, la alegere);
- întâlniri individuale (2 ore, la alegere);
- comunicare și sprijin punctual, în funcție de nevoile tale.
Între etapa de onboarding și începutul Academiei de Leadership și Pedagogie vei mai participa la:
- sesiuni de pregătire pentru integrarea în sistemul de educație (obligatorii dacă nu deții un post de titular/ă);
- întâlniri de comunitate (opționale);
- preAcademie – 4 sesiuni online obligatorii organizate pe parcursul a 2 săptămâni din luna iunie, înainte de Academie, seara sau în weekend. Temele sesiunilor sunt înțelegerea comunităților vulnerabile și pregătire pentru examenul de titularizare, respectiv testarea județeană.
Teach for Romania nu are “posturi rezervate”. Va trebui să treci prin procesul obișnuit de obținere a unui post în învățământ, însă vom fi alături de tine.
Candidații susținuți de Teach for Romania se înscriu și susțin examenul de titularizare (candidații calificați), respectiv testarea la nivel județean / școală (candidații fără studii corespunzătoare postului), iar condiția noastră pentru a face parte din program este ca nota obținută la examen, respectiv testare să fie minimum 7.
Posturile pe care le vor ocupa candidații Teach for Romania vor fi în grădinițe și școli generale (primar și gimnaziu) din zone peri-urbane şi rurale, care corespund cerințelor programului:
a) Să fie într-un județ vizat de Teach for Romania – click aici pentru hartă;
b) Să aibă un grad de defavorizare mai mare de 3 pe scara IRSE (indicele de risc socio-educațional), conform acestei ierarhii – https://docs.google.com/spreadsheets/d/1osUBdVcDl_-vVfpO4te5BnrvjAvxkeHC/edit#gid=1464903051
Pentru mai multe informații, accesează secțiunea 5 din Întrebări frecvente – link.
Procesul de învățare deschis în Academie și consolidat ulterior de-a lungul celor 2 ani de program este organizat pe 3 paliere: autocunoaștere și dezvoltare personală (leading self), abordarea strategică a învățării (leading learning) și coagularea comunității (leading change).
Academia de Leadership și Pedagogie cuprinde 5 săptămâni de învățare colaborativă, experiențială, cu mentorat, coaching și supervizare:
- 2 săptămâni de teorie (online), unde competențele vizate sunt: self-leadership, leadership, reziliență, gândire strategică, predare strategică și construire de relații;
- 1 săptămână (format fizic), laborator metodic;
2 săptămâni de practică pedagogică (format fizic) într-o comunitate vulnerabilă unde profesorii predau și primesc feedback în timp real de la mentorii care îi asistă la ore.
Academia de Leadership și Pedagogie are loc în lunile iulie și august, timp de 5 săptămâni cu program zilnic, de dimineață până seara. Prezența participanților este obligatorie integral, fără excepție, acest lucru reprezentând un criteriu de eligibilitate pentru accesul în programul Teach for Romania.
Cele 5 săptămâni reprezintă o etapă de formare inițială a competențelor necesare pentru a putea susține învățarea în școlile ce se confruntă cu provocări și pentru a deveni lideri capabili de schimbări sistemice în educație – leadership și self-leadership, reziliență, gândire strategică, predare strategică, construirea de relații.
La începutul anului școlar, timp de o săptămână, participanții vor avea parte de sprijin în cadrul PostAcademiei – 2 ore/zi, seara, în care vor aborda aspecte ce țin de evaluarea inițială a elevilor, construirea de relații cu părinții și cancelaria, cultura reușitei, aspecte administrative din școală.
Programul nostru de formare și sprijin are impact vizibil, generând progres asumat atât la nivelul participanților, cât și la nivelul elevilor, direcțiile de schimbare vizate fiind: analfabetism (inclusiv cel funcțional), abandon școlar, îmbunătățirea abilităților socio-emoționale.
Formarea cadrelor didactice susținute prin programul Teach for Romania se realizează prin metode precum training, mentorat, coaching, peer learning (comunitate de practică și învățare) și susținerea lor continuă, printr-o echipă de consilieri-mentori.
Fiecare participant are alocat un manager de profesori pe parcursul celor 2 ani, care îl ajută să planifice, implementeze și îmbunătățească activitățile de predare la clasă, prin asistare periodică la ore și feedback constant.
După absolvirea programului te vei alătura unei comunități puternice, interconectate, ai cărei membri acționează, împreună, pentru a transforma educația din România printr-o intervenție pe termen lung în educație.
Ne dorim ca Alumnii Teach să continue activitatea în una dintre zonele de mai jos, prioritare pentru diminuarea inechității, pentru care dezvoltăm constant un cadru de sprijin:
- Formarea cadrelor didactice
- Politici și instituții educaționale
- Impact școlar
- Inovație socială și comunitară
- Comunicare
Comunitatea de alumni Teach for Romania este formată din 176 de oameni cu profiluri, experiențe profesionale și competențe diverse, al căror efort comun contribuie la schimbarea sistemului educațional, indiferent că au ales să lucreze în continuare în mediul școlar, să fie formatori pentru profesorii din sistem, să îmbunătățească politicile publice, să dezvolte inițiative cu impact în comunitate și în societate sau să atragă atenția în media asupra nevoii de implicare în educație.
Mai multe despre alumnii Teach for Romania poți citi aici: https://teachforromania.org/comunitatea-teach/.
- recrutare
- selecție
- onboarding
- integrare în sistemul de învățământ
- academia de leadership și pedagogie
- programul de 2 ani
- comunitatea de alumni
CE ȘI UNDE VEI PREDA?
Poți fi educator, învățător sau profesor în programul nostru, indiferent de specializare, studii absolvite și modul psihopedagogic, acestea nefiind criterii eliminatorii de selecție. De asemenea, vei preda în învățământul preșcolar, primar sau gimnazial, în funcție de nevoile școlilor din comunitățile cu care lucrăm, cât și de preferințele și disponibilitatea ta de integrare în sistem.
Iată cum arată harta județelor pe care le vizăm pentru anul școlar 2023-2024
Dacă încă mai ai întrebări la care n-ai găsit un răspuns sau întâmpini probleme tehnice, scrie-ne la recrutare@teachforromania.ro.
În anul școlar 2022-2023, 135 de cadre didactice fac parte din programul nostru și predau în 113 școli, din 21 de județe. De asemenea, ne bucurăm că, din comunitatea noastră de 221 alumni, absolvenți ai programului, jumătate au ales să rămână la catedră în școli publice din România, dezvoltând și inovând cultura organizațională a acestora. Întreaga noastră comunitate de profesori ajunge astfel la peste 20 000 de copii.