Copiii din mediul rural ajung la școală cu ghiozdanul greu de pietricele.

Fiecare e o poveste: un drum lung prin ploaie, o absență, o teamă, o grijă prea mare pentru o vârstă atât de mică. Dar, printre ele, strălucesc și pietricele de inocență – curiozitatea, speranța, aripile ce abia se deschid către un vis încă neatins. 

 

Profesorii știu să le vadă. Să le adune, să le șlefuiască și să le transforme în pași spre încrederea că fiecare copil poate să își împlinească visul, indiferent de mediul în care s-a născut. Profesorii construiesc din aceste pietre mici poduri către viitor, acolo unde alții văd doar drumuri grele și imposibil de parcurs. 

 

La Gala Profesorul Anului din Mediul Rural, celebrăm acele cadre didactice care fac loc speranței printre greutăți. Pe acei profesori care văd potențialul acolo unde alții văd doar un „nu se poate”. 

Acești profesioniști merită să iasă din anonimat și să fie văzuți. Acești profesioniști merită ca efortul lor să devină inspirație pentru întreaga țară.

PREMIEM EXCELENȚA, DĂRUIREA ȘI
PUTEREA DE A CONSTRUI ÎMPREUNĂ

Gala „Profesorul Anului din mediul rural” este singurul eveniment din România care scoate la lumină și celebrează eforturile și rezultatele oamenilor excepționali care lucrează în învățământul din mediul rural.

An de an, punem reflectoarele pe profesorii care nu doar predau, ci aprind scântei – în copii, în colegi, în părinți, în comunități. Anul acesta, celebrăm profesioniștii care inspiră și mobilizează întreaga comunitate din rolurile de educator, învățător, profesor și director școlar.  

 

Pentru că, la Teach for Romania, credem că adevărata transformare se construiește piatră cu piatră, om lângă om. 

Până pe 15 decembrie 2025, ora 23:59, poate fi nominalizat orice cadru didactic (educator, învățător, profesor, consilier școlar, director) care este sau a fost angajat într-o școală din mediul rural și care a derulat proiecte în perioada septembrie 2024-august 2025. Nu premiem și nu acceptăm nominalizări pentru cadrele didactice și alumnii din comunitatea Teach for Romania. 

Nominalizările pot fi făcute de către elevi, părinți, alte cadre didactice, directori, inspectori școlari, reprezentanți ai entităților cu activitate în domeniul educațional (ONG-uri, entități media, instituții publice etc.).

Consultă regulamentul pentru mai multe detalii.

Categoria

EDUCATORUL ANULUI DIN MEDIUL RURAL

Educația timpurie este temelia pe care se clădește viitorul. La grădiniță, copiii învață să se descopere, să împartă, să fie curioși, să se ridice după fiecare încercare. În clasele de la sat, educatorii sunt cei care aprind primele scântei – de bucurie, de curaj, de încredere în sine. 

  

Un educator excepțional știe că fiecare copil are propriul ritm și propriul univers. Creează un spațiu sigur, primitor, în care joaca devine o formă de învățare, iar învățarea, o formă de iubire. Lucrează cot la cot cu părinții, sprijină dezvoltarea socio-emoțională a copiilor și cultivă literația și numerația emergentă, oferindu-le celor mici sentimentul că sunt văzuți, ascultați și iubiți. 

Premiem educatori care:

  • creează contexte de învățare prin joacă și descoperire; 
  • îi ajută pe copii să își dezvolte autonomia, empatia și curajul; 
  • colaborează activ cu părinții și comunitatea pentru binele copiilor; 
  • transformă grădinița într-un loc al bucuriei, siguranței și creșterii. 

Juriul la Categoria
EDUCATORUL ANULUI DIN MEDIUL RURAL

Mihnea Haiduc

Consiliul Național al Elevilor

Fabiola Hosu

Școala Questfield, Coaliția pentru Educație

Radu Szekely

Ministerul Educației și Cercetării

Marius Moldovan

Rețeaua „Regina Maria” Cluj

Mădălina Vlăsceanu

TVR Cluj

Nicoleta Stancu

Profesor Câștigător ediția 2025

Profesorii finaliști la Categoria
EDUCATORUL ANULUI DIN MEDIUL RURAL

Ana Maria Chelariu

Grădinița Miroslava, județul Iaşi

Maria Rădescu

Grădinița cu Program Prelungit Baia de Fier, județul Gorj

Ana-Maria Stăncălie

Grădinița cu Program Normal Gârlești, loc. Ghercești, județul Dolj

Categoria

PROFESORUL DEBUTANT DIN MEDIUL RURAL

Primii ani la catedră sunt un drum al descoperirii și al curajului. În mediul rural, acest drum e adesea plin de provocări – clase mixte, lipsă de resurse, drumuri lungi, dar și bucurii care nu se uită niciodată. 

 

Un profesor debutant excepțional este acela care, deși e la început, face lucrurile cu sens și pasiune. Crede în copii, caută soluții acolo unde alții ar renunța, învață din mers și reușește să transforme provocările în lecții de viață pentru sine și pentru elevi. 

Premiem profesori debutanți (acei profesori pentru învățământul preșcolar, primar sau gimnazial aflați în primii 3 ani la catedră), care au ales să predea în mediul rural și care:

  • au adus inovație și energie în școală, chiar la început de drum; 
  •  își adaptează predarea la nevoile reale ale elevilor; 
  •  creează relații autentice și un climat sigur de învățare; 
  •  caută sprijin, învață continuu și îi inspiră pe ceilalți prin perseverență și optimism. 

Juriul la Categoria
PROFESORUL DEBUTANT DIN MEDIUL RURAL

Irina Ghiorghiașa

Boardul elevilor Teach for Romania

Cristian Martinică

Boardul elevilor Teach for Romania

Luiza Apostu

Rubik School

Virginia Oțel

Garanti BBVA România

Adriana Stoian

Euronews România

Carmen Proteasa

Primăria Timișoara

Teodora Chiouru

Profesor Câștigător 2024

Profesorii finaliști la Categoria
PROFESORUL DEBUTANT DIN MEDIUL RURAL

Claudia Steluța Biolaru

Învățător, Școala Gimnazială Tătărăștii de Jos, județul Teleorman

Alina Elena Crucianu

Profesor, Școala Gimnazială Nr. 1 Matca, județul Galați

Ana-Maria Hanganu

Profesor Educație plastică, Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” Lunca Cetățuii, județul Iaşi

Categoria

PROFESORUL ANULUI DIN MEDIUL RURAL

Învățătorii și profesorii din mediul rural duc mai departe misiunea educației acolo unde resursele sunt puține, dar dorința de a face bine e imensă. Ei predau nu doar materii, ci și încrederea că învățarea are sens. Prin ei, copiii descoperă lumea cu întrebări, nu cu teamă. 

  

Un profesor al anului este acela care transformă fiecare lecție într-o poveste și fiecare poveste într-o lecție de viață. El inspiră, unește și modelează caractere, nu doar note. 

Premiem învățători și profesori care:

  • inovează la clasă, folosind metode variate și relevante pentru copii; 
  • creează un mediu sigur, incluziv și plin de curiozitate; 
  • sprijină elevii în dezvoltarea abilităților de gândire critică, comunicare și colaborare; 
  • se implică în comunitate, aducând aproape părinți, colegi și parteneri locali; 
  • construiesc punți între școală și viață, între conținut și sens.

Juriul la Categoria
PROFESORUL ANULUI DIN MEDIUL RURAL

Eric Nicolae Negură

Boardul Elevilor UNICEF

Adelina Mureșan

Boardul Elevilor UNICEF

Sorana Pogăcean

Asociația Toți Copiii Citesc

Liana Tîrcă

Fundația Didona

Cristian Hrubaru

Radio Rock FM

Cosmin Drăghici

Profesor Câștigător ediția 2025

Profesorii finaliști la Categoria
PROFESORUL ANULUI DIN MEDIUL RURAL

Andreea Cristina Coman

Învățător, Școala Gimnazială Rotărăști, comuna Nicolae Bălcescu, județul Vâlcea

Marinela Luminița Oprea

Profesor, Liceul Tehnologic Topraisar, județul Constanța

Dumitru Eduard Plăvițu

Învățător, Școala Gimnazială Milcoiu, județul Vâlcea

Categoria

DIRECTORUL ANULUI DIN MEDIUL RURAL

Un director bun face o școală să funcționeze. 

Un director excepțional o face să crească. 

 

În mediul rural, directorii poartă o responsabilitate uriașă – aceea de a ține școala vie, chiar și atunci când resursele lipsesc. Ei sunt liderii care inspiră echipe, mobilizează comunități și transformă lipsurile în șanse. 

  

Un director al anului este acela care construiește încredere, unește oamenii și aduce speranță în jurul școlii. Îi recunoști după felul în care ascultă, după modul în care își sprijină echipa și după rezultatele care se văd: copii care vin cu drag la școală, profesori care cresc, comunități care se implică. 

Premiem directori care:

  • au o viziune clară și implică întreaga școală în împlinirea acesteia; 
  • mobilizează resurse și transformă dificultățile în oportunități; 
  • sprijină participarea elevilor și activitatea consiliilor elevilor; 
  • creează un mediu sigur, incluziv și colaborativ; 
  • inspiră prin exemplu personal, empatie și curaj; 
  • fac din școală un adevărat centru al comunității. 

Juriul la Categoria
DIRECTORUL ANULUI DIN MEDIUL RURAL

Iustin Alexandrescu

Campus Ambassador Teach for Romania

Luminița Costache

UNICEF România

Simona Baciu

Transylvania College  

Irina Iatan

IPSOS România

Rareș Năstase

România, te iubesc!

Irina Nedea

Profesor Câștigător ediția 2025

Profesorii finaliști la Categoria
DIRECTORUL ANULUI DIN MEDIUL RURAL

Monica Georgeta Colban

Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, județul Suceava

Ana Gavrilescu

Școala Gimnazială Tâmboești, județul Vrancea

Oana Magdalena Mărculescu

Școala Gimnazială Orlea, județul Olt

 

Evenimentul de premiere va avea loc pe 20 februarie 2026, ora 17:30, la Casino – Centrul de Cultură Urbană din Cluj-Napoca, și va fi transmis pe pagina de facebook Teach for Romania.

 

Concept vizual gândit și creat de Doina Susanu și Sefora Avram, învățătoare Teach for Romania.

Parteneri strategici

Parteneri instituționali

Susținători

Parteneri media