ro

Etichetă: stabilirea rolurilor in clasa

Cum ducem învățare în sala de clasă? Instrumente folosite de către profesorii noștri

Pentru a-i face pe copii să vină cu drag la școală, profesorii noștri știu că primul pas este să construiască un spațiu de siguranță în clasa lor și o relație de încredere cu aceștia. În articolul ce urmează, aducem în prim plan instrumente din cultura reușitei pe care profesorii Teach le folosesc în clasele lor.   Greșeala ca spațiu de învățare Actul de învățare este un moment vulnerabil pentru orice om, presupune ca fiecare dintre noi, adulți sau copii deopotrivă, să ne dăm voie să încercăm, să greșim și să ne provocăm. Învățarea este pe cât de naturală, pe atât de grea, pentru că presupune atât efort conștient, perseverență, determinare, cât și vulnerabilitate. Să ne gândim cum arată pentru un adult procesul de a învăța să meargă pe bicicletă, cu câtă rezistență și teamă ne urcăm pentru prima dată pe bicicleta, dar în același timp, câtă bucurie și dorință este acolo și este nevoie de a ne simți în siguranță, alături de cineva care va fi lângă noi în cazul în care ne vom pierde echilibrul. Cam așa arată învățarea și pentru un copil. De aceea, este foarte important să oferim cadrul de încredere, de siguranță, de apartenență în sala

CITEȘTE MAI MULT

NEWSLETTER

CONTACT

Clădirea Green Court C, str. Gara Herăstrău, nr. 4D, etaj 7, Sector 2, Bucureşti, 020334 

office@teachforromania.ro

SUSȚINE ȘI TU
MISIUNEA NOASTRĂ!

Cont RON: RO14RNCB0072144585150001 RON

Cont RON: RO36INGB0000999904210257 RON
Cont EUR: RO32INGB0000999904999424 EUR
Cont USD: RO25INGB0000999904267782 USD
Cont GBP: RO27INGB0000999904908043 GBP

LINKURI UTILE

Conectează-te cu noi

ro

popup test

Fără acoperire momentan

Din păcate, anul acesta nu vom putea fi prezenți în aceste județe. Dacă îți dorești în continuare să te înscrii în programul nostru, e important de știut că este necesară mutarea într-unul dintre județele vizate sau naveta către cel mai apropiat județ în care ești eligibil pentru înscriere, în funcție de pregătirea ta și opțiunile dorite.

Exclusiv pentru candidați titulari

Candidații titulari sunt cei care au dat examenul național de titularizare și au obținut în urma acestuia un post permanent, de titular/ă, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
Dacă ești titular/ă într-o școală care NU corespunde profilului programului Teach for Romania (grad de defavorizare IRSE >=3), te informăm că este nevoie să îți asumi pașii necesari detașării într-o astfel de școală pe parcursul celor doi ani de program. Odată selectat/ă, te vom susține în acest proces.

Exclusiv pentru candidați calificați

Pentru ciclul preșcolar, candidații calificați sunt cei care au absolvit un liceu pedagogic cu profil educator sau învățător-educator SAU au absolvit studii de licență cu specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (PIPP).
Pentru ciclul primar, candidații calificați sunt cei care au absolvit un liceu pedagogic cu profil învățător sau învățător-educator SAU au absolvit studii de licență cu specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (PIPP).
Pentru ciclul gimnazial*, candidații calificați sunt cei care au absolvit studii de licență a căror specializare să corespundă cu profilul materiei pe care o vor preda ȘI modulul de formare psihopedagogică de nivel I.

 

Exemplul 1 – dacă ai absolvit Facultatea de Matematică și Informatică, specializarea matematică, plus modulul psihopedagogic, ești candidat/ă calificat/ă pentru a preda matematică la ciclul gimnazial.
Exemplul 2 – dacă ai absolvit Facultatea de Matematică și Informatică, specializarea informatică, plus modulul psihopedagogic, nu ești candidat/ă calificat/ă pentru a preda matematică la ciclul gimnazial.

 

*Nu acceptăm în program candidați care vor să predea ca profesori de gimnaziu necalificați, pentru că șansele pentru a găsi posturi în această situație sunt foarte mici în toate județele.

Candidați calificați & educatori/învățători necalificați

Acestea sunt singurele județe în care sunt șanse să găsim posturi pentru educatori necalificați.

 

Pentru ciclurile preșcolar și primar, candidații necalificați sunt cei care:

 

  • au absolvit studii de licență cu o altă specializare decât Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (indiferent dacă au absolvit sau nu modulul psihopedagogic);
  • au absolvit studiile de licență în altă țară.

Nu acceptăm în program candidați care vor să predea ca profesori de gimnaziu necalificați, pentru că șansele pentru a găsi posturi în această situație sunt foarte mici în toate județele.

 

Cum știu dacă sunt calificat?

 

Pentru ciclul preșcolar, candidații calificați sunt cei care au absolvit un liceu pedagogic cu profil educator sau învățător-educator SAU au absolvit studii de licență cu specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (PIPP).
Pentru ciclul primar, candidații calificați sunt cei care au absolvit un liceu pedagogic cu profil învățător sau învățător-educator SAU au absolvit studii de licență cu specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (PIPP).
Pentru ciclul gimnazial, candidații calificați sunt cei care au absolvit studii de licență a căror specializare să corespundă cu profilul materiei pe care o vor preda ȘI modulul de formare psihopedagogică de nivel I.

 

Exemplul 1 – dacă ai absolvit Facultatea de Matematică și Informatică, specializarea matematică, plus modulul psihopedagogic, ești candidat/ă calificat/ă pentru a preda matematică la ciclul gimnazial.
Exemplul 2 – dacă ai absolvit Facultatea de Matematică și Informatică, specializarea informatică, plus modulul psihopedagogic, nu ești candidat/ă calificat/ă pentru a preda matematică la ciclul gimnazial.

Candidați calificați & învățători necalificați

Pentru ciclurile preșcolar și primar, candidații necalificați sunt cei care:

 

  • au absolvit studii de licență cu o altă specializare decât Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (indiferent dacă au absolvit sau nu modulul psihopedagogic);
  • au absolvit studiile de licență în altă țară.

Nu acceptăm în program candidați care vor să predea ca profesori de gimnaziu necalificați, pentru că șansele pentru a găsi posturi în această situație sunt foarte mici în toate județele.

 

Cum știu dacă sunt calificat?

 

Pentru ciclul preșcolar, candidații calificați sunt cei care au absolvit un liceu pedagogic cu profil educator sau învățător-educator SAU au absolvit studii de licență cu specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (PIPP).
Pentru ciclul primar, candidații calificați sunt cei care au absolvit un liceu pedagogic cu profil învățător sau învățător-educator SAU au absolvit studii de licență cu specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (PIPP).
Pentru ciclul gimnazial, candidații calificați sunt cei care au absolvit studii de licență a căror specializare să corespundă cu profilul materiei pe care o vor preda ȘI modulul de formare psihopedagogică de nivel I.

 

Exemplul 1 – dacă ai absolvit Facultatea de Matematică și Informatică, specializarea matematică, plus modulul psihopedagogic, ești candidat/ă calificat/ă pentru a preda matematică la ciclul gimnazial.
Exemplul 2 – dacă ai absolvit Facultatea de Matematică și Informatică, specializarea informatică, plus modulul psihopedagogic, nu ești candidat/ă calificat/ă pentru a preda matematică la ciclul gimnazial.

*Bogdan are 18 ani, iar în septembrie a intrat în clasa a 8-a

A repetat câțiva ani de școală, dar nu se lasă ușor. Acum jumătate de an, Bogdan avea dificultăți în a recunoaște toate literele alfabetului, nu știa să scrie și nici să citească cursiv.

Bogdan nu are nicio cerință specială de învățare, nici disgrafie, nici dislexie, pur și simplu a ratat momentul în care ar fi trebuit să învețe să scrie și să citească. Restul este doar inerție. Și ani întregi de zile în care el a stat în bancă, dar a fost invizibil. Până anul trecut.

 

În semestrul I, cât timp școala s-a întâmplat online, Bogdan nu a participat la ore din cauza lipsei conexiunii la internet și a aparaturii. În semestrul al doilea, când s-a redeschis școala, a reînceput să vină la ore. Profesorul lui de biologie, Andrei de la Teach for Romania, și-a dat seama într-o zi că Bogdan nu știe să citească. L-a întrebat dacă nu ar vrea să rămână după ore să lucreze împreună, iar răspunsul a fost afirmativ, chiar dacă uneori statul la școală după ore nu era un lucru tocmai simplu, pentru că Bogdan deja muncește de o vreme în construcții. Andrei fusese antrenat de colegii de la Teach și de prietenii noștri de la Fundația Noi Orizonturi despre ce este de făcut în astfel de situații: l-a evaluat pe Bogdan, au constuit împreună un plan de lucru, s-au văzut cu regularitate și au exersat cititul și scrisul. În iulie, Andrei a facut și o școală de vară la care Bogdan ajungea primul în cele mai multe zile. Când au început să lucreze împreună, Bogdan avea nivelul de literație al unui copi de clasa 0. Acum citește și tocmai ce și-a luat examenul auto. Este un vis devenit realitate.

*Numele elevului a fost schimbat.

„Aici, la noi, nu își dă nimeni copiii la grădiniță. Eu de ce să îi dau?”

Ne lovim des de astfel de situații în ceea ce privește rutina față de școală.

Dezinteresul se manifestă în mediul familial, acolo unde copilul este motivat sau nu, să frecventeze școala. Este motivat sau nu, să învețe. De cele mai multe ori, din păcate, în zonele izolate geografic sau social, copiii nu sunt înscriși nici măcar în clasele preșcolare.

La nivelul sistemului românesc de învăţământ, elevii sunt declaraţi în abandon şcolar şi scoşi din evidenţele şcolare după trei ani de la renunţarea frecventării studiilor, perioadă în care elevul are timp să-şi reia şi să-și continue studiile. Dacă vrea. Sau dacă are motivația necesară. Dar de cele mai multe ori, decizia nu stă în mâinile elevului.

Magdalena Costache este învățătoare pentru clasa pregătitoare. În această etapă de trecere de la preșcolar la școlar, pentru copil este important să aibă achizițiile de bază căpătate la grădiniță, cât și stabilitatea socio-emoțională. Însă acolo, la clasă, lucrurile stau altfel.

„O treime din copiii de la clasa mea nu au frecventat grădinița din diverse motive”, spune Magda. Mai mult, doi elevi dintre cei înscriși la clasa pregătitoare au renunțat să mai vină după prima săptămână. Eforturile Magdei de a îi aduce la școală pe cei doi nu au dat rezultate: în toate încercările ei, mereu s-a lovit de dezinteresul familiilor când aborda subiectul școlar. O anumită cultură aduce de la sine un răspuns ce le privește pe fete „o să se mărite și nu are nevoie de școală”. În unele comunităţi există norma ca fetele să se căsătorească la vârste foarte mici, acest fapt asociindu-se adesea cu renunţarea la studii.

„Pun foarte mare accent pe autonomie. Le-am spus și părinților să îi lase pe copii să desfășoare anumite acțiuni singuri, altfel, mereu ajutați, stima lor de sine scade și apoi, scade și nevoia de a se mai implica în activități sau motivația de a învăța mereu. Fac o oportunitate de învățare din orice și încerc să nu las niciun elev în urmă”.

De cele mai multe ori, lipsa unei rutine a frecventării instituției de învățământ, mai ales la vârsta preșcolară, anticipează un procentaj de abandon încă din clasele primare. Atât familia de provenienţă, cât și normele comunitare pot fi motivele ce împiedică elevul să aibă continuitate în învățare.

Magda este conștientă că a făcut tot ce s-a putut pentru a îi aduce pe copii la școală, însă, uneori, decizia de a oferi un viitor mai bun copiilor este departajată de cultura etniei, a familiei sau a comunității.

Uneori nu este vorba numai despre copii, ci și despre familiile lor și despre comunitatea în care se dezvoltă. Magda continuă să ofere educație și să creadă în potențialul fiecărui copil, părinte și în fiecare comunitate care alege să educe.

Când nu mai poți,
mai poți puțin

Există o luptă care uneori nu mai e tăcută, între cadre didactice și părinți.

Nu este o luptă violentă, una care naște certuri sau jigniri, ci una care frământă, care arde pe interior, frustrează și descurajează, de cele mai multe ori, pe cadrul didactic. De puține ori, îl motivează și ambiționează pe acesta.

Să știi adevărul, dar să accepți minciuna nu este un act de curaj, ci de delăsare. Ana Maria Petruș a auzit multe neadevăruri pentru care lipseau elevii ei de la școală și a renunțat să le mai accepte, așa că a început să se ducă în comunitate, la copii acasă, să stea de vorbă cu părinții care tot amânau momentul în care se vor implica în educația propriilor copii.

Nu era prima dată când insista la părinți să îi aducă pe elevii ei la școală. Încă sunt mici și unii au nevoie de însoțitor. A realizat că presiunile au fost atât de mari asupra părinților, încât aceștia nu mai răspundeau la telefon. Încă un motiv în plus să nu renunțe și să se ducă la ei acasă, aceasta rămânând singura cale de comunicare cu ei.

Din poartă în poartă, Ana Maria a străbătut satul ca să își cheme elevii la școală și, uneori, ca să îi trezească pe părinți și să le ceară voie să ia copiii la școală. Nu s-au împotrivit, mai ales că până atunci, niciun cadru didactic nu fusese la ei în poartă, atât de determinat să școlarizeze copiii satului.

Frustrarea se amplifică pe măsură ce Ana vede că acei copii care erau acasă, declarați de părinți ca fiind răciți, umblă pe ulițele satului ca într-o zi de weekend, alături de cei mai mici frați de care sunt nevoiți să aibă grijă. Realizează că nu poate face mai mult de atât. Continuu, dimineața, ia în mașina ei copiii care lipsesc și îi duce la școală. În alte dimineți, se bucură că 3 copii aflați în grija unei fundații umanitare, vin constant la școală, dupa multe luni de absenteism.

Se gândește la copiii din sat și la faptul că acești copii sunt obligați să mintă și se întâmplă atât de firesc totul… ca și cum ar fi o joacă pe care, ulterior, o vor da uitării. Dar nu se întâmplă așa, fiindcă vor crește și nu vor înțelege nevoia uriașă de școlarizare, fiindcă întotdeauna va exista o scuză. Scuza că am fost răcit, scuza că șoșonii sunt uzi, scuza că am avut grija de frații mai mici, scuza celor mari, a adulților. Scuza unei rutine a lor, aceea de a se implica în educația propriilor copii.

Ana Maria este înscrisă în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), program prin prisma căruia speră să găsească și să aplice o soluție ce le poate oferi copiilor de la sate un viitor autentic, mai bun. Până atunci, când nu mai poate, își demonstrează că mai poate puțin.

Nu las niciun copil în urmă! Doamna Diana și elevul ei, Nicolas

Doamna Diana nu a lăsat pe niciun elev din clasa ei să se abată de la drum. Respectă ritmul fiecărui elev și este alături de ei, încurajându-i. Toți au înțeles că au un scop mai mare de atins, iar școala îi va ajuta să ajungă acolo.

Nicolas are aproape 10 ani și este în clasa a 3-a. Mai are încă 10 frați și surori și este primul din familia sa care a învățat să scrie și să citească. Este mândria întregii familii, un copil ambițios și conștiincios, căruia îi place tare mult la școala. Nu îi lipsește nici susținerea familiei, care înțelege cât de important e să-i ofere copilului un viitor. De altfel, are mare noroc cu “doamna” Diana, învățătoare Teach for Romania, care îi este alături încă din clasa 1. Poate nu citește la fel de bine ca cei mai buni din clasă, dar progresează foarte rapid și, cel mai important, înțelege ceea ce citește.

Acum este în plină vacanță de vară, însă deja a terminat o carte pe care i-a dat-o doamna și mai are una care stă la rând. Le citește și fraților săi mai mici, pe care i-a învățat literele. Este un adevărat exemplu pentru ei, iar acum toți sunt bucuroși că din toamnă vor merge și ei la școală sau la grădiniță. Este omul de bază la scris și citit și pentru părinții săi.

Până anul acesta, mama nu reușea să îi trimită doamnei scutiri atunci când Nicolas nu putea ajunge la școală. Acum, Nicolas o ajută să citească și să se descurce cu tot felul de acte și hârtii de care are nevoie.

Se vorbește mult despre analfabetismul surprins la 15 ani de testele PISA, dar avem nevoie să înțelegem ce se întâmplă încă din primii ani de educație pentru a avea o intervenție de succes, mai ales acolo unde provocările sunt foarte mari, și anume în mediile dezavantajate din România.

În realitate, o bună parte dintre copiii despre care aflăm că suferă de analfabetism funcțional nu au, de fapt, competențe de bază de scris și citit.

La începutul anului școlar trecut, profesorii Teach de clasele II-VIII aveau, în medie, 4 elevi la clasă care nu știau să scrie și să citească și 6 elevi cu dificultăți de înțelegere a textului. De aceea, indiferent de ciclul de învățământ sau de materia pe care o predau, profesorii și învățătorii Teach for Romania sunt antrenați să lucreze cu fiecare copil în parte să își dezvolte abilitățile de scris și citit.

Bogdan, elevul care la 18 ani a învățat să citească și a dat de permis

Bogdan are 18 ani și în septembrie va intra în clasa a VIII-a. A repetat câțiva ani de școală, dar nu se lasă ușor. Acum jumătate de an, Bogdan avea dificultăți în a recunoaște toate literele alfabetului, nu știa să scrie și nici să citească cursiv. Bogdan nu are nicio cerință specială de învățare, nici disgrafie, nici dislexie, pur și simplu a ratat momentul în care ar fi trebuit să învețe să scrie și să citească. Restul este doar inerție. Și ani întregi de zile în care el a stat în bancă, dar a fost invizibil. Până anul trecut. În semestrul I, cât timp școala s-a întâmplat online, Bogdan nu a participat la ore. A avut probleme cu conexiunea la internet, nu avea tabletă și îi era oricum dificil să se conecteze la ore.

În semestrul al doilea, când s-a redeschis școala, a reînceput să vină la ore. Profesorul lui de biologie, Andrei de la Teach for Romania, și-a dat seama într-o zi că Bogdan nu știe să citească. L-a întrebat dacă nu ar vrea să rămână după ore să lucreze împreună, iar răspunsul a fost afirmativ, chiar dacă uneori statul la școală după ore nu era un lucru întocmai simplu, pentru că Bogdan deja muncește de o vreme în construcții. Andrei fusese antrenat de colegii de la Teach și de prietenii noștri de la Fundația Noi Orizonturi despre ce este de făcut în astfel de situații: l-a evaluat pe Bogdan, au construit împreună un plan de lucru, s-au văzut cu regularitate și au exersat cititul și scrisul. În iulie, Andrei a facut și o școală de vară la care Bogdan ajungea primul în cele mai multe zile. Când au început să lucreze împreună, Bogdan avea nivelul de literație al unui copi de clasa 0. Acum citește și tocmai ce și-a dat și a luat examenul auto. Era un vis devenit realitate.

Povestea lui Bogdan nu este singulară. La începutul anului școlar trecut, profesorii Teach de clasele II-VIII aveau, în medie, 4 elevi la clasă care nu știau să scrie și să citească și 6 elevi cu dificultăți de înțelegere a textului. Problema literației în România este departe de a fi soluționată. Pentru copiii care sunt acum la școală, de orice clasă ar fi, e nevoie de profesori pregătiți, care pot să nu judece, care înțeleg că nu ajută la nimic să dai vina pe educatorii, învățătorii, profesorii de dinainte sau pe statutul social al familiei și care știu și vor să ajute copiii care au nevoie să învețe să scrie și să citescă mai bine. Copii cărora le-au fost răpiți ani întregi de școală pentru simplul fapt că nu au fost învățați la momentul potrivit. Resurse potrivite există, este loc de mai bine. În schimb, avem nevoie de învățători și profesori, care să știe, să poată, să vrea să se implice mai mult și să adapteze orele în funcție de nevoile elevilor, diferit față de ceea ce le cere programa și planificarea. Acești copii există acum, sunt la școală, și vin cu așteptarea ca cineva să le înțeleagă și să le răspundă nevoilor. Aici vedem provocarea cea mare și aici vom lucra în continuare cu viitoare generații de profesori Teach for Romania, cu profesori din sistem care vor să facă mai mult și cu prietenii noștri din sectorul ONG cărora le pasă de ce se întâmplă la nivelul fiecărui elev.

Sunt aici ca să Teach: două eleve, primele din familie care au învățat cu Bianca să scrie și să citească

Bianca Nichitean este învățătoare într-o comunitate din județul Brașov. În septembrie 2020, a pornit anul școlar cu un efectiv de 28 copii, însă puțini dintre ei veneau la școală la acel moment.

Are initiativa, asa ca a luat legatura cu o bunică de-a unui copil care a dus-o din poartă în poartă, in comunitate și așa a aflat că doi copii trecuți în catalog erau plecați în străinătate cu familiile lor, iar două fetițe nu fuseseră niciodată la școală și nici la grădiniță.

Bianca a mers constant la ele acasă, ba chiar a strâns fonduri din rândul prietenilor și foștilor colegi de serviciu pentru rechizite și haine, iar în felul acesta Maria și Patricia* au început să prindă încredere în „doamna”.

Atât Maria, cât și Patricia provin din familii numeroase cu 5, respectiv 7 frați, cu părinți neștiutori de carte și frați care le aruncau pe foc caietele.

Bianca a mers săptămânal la ele, în fața porții, și făceau ore din mașină, pentru că tabletele au fost sparte de frații mai mici. A început încet-încet să le învețe literele, fiind în clasa I.

Învățătoarea și-a propus în primul semestru să-i învețe pe copii literele, însă și-a dat seama că abordarea nu era una tocmai potrivită pentru niște copii care nu au mers niciodată la grădiniță sau la scoala.

Ambele fete țineau cu greu creionul în mână, iar atunci, Bianca și-a dat seama că e important să le învețe să facă bastonașe, liniuțe.

În semestrul al doilea, le-a cumpărat haine, încălțăminte și pregătea zilnic câteva pachețele în plus pentru ca toți copiii să poată veni la orele fizice.

De atunci, Maria și Patricia au venit constant la școală, iar când se întâmpla ca una dintre ele să nu poată veni la ore, Bianca era anunțată de către părinți care era motivul.

Invatand alfabetul, învățătoarea si-a dat seama ca e nevoie de o poveste sau o experiență care să aducă alfabetul în viața imediată, concretă, a copiilor, asa ca “intr-o zi le-am dus kiwi la ore și am încercat să duc totul în concret, să fac învățarea vizibilă. A fost o mare realizare când copiii au început să respecte liniatura, să lase un pătrățel liber și să scrie literele si numerele până la 10 crescător și descrescător”.

Maria și Patricia sunt primii copii din familiile lor care au învățat să scrie și să citească.

Învățarea nu s-a terminat, însă primii pași au fost creați. Fără aceștia, se poate ca fetițele să fi abandonat complet școala sau să vină la școală, dar fără să primească mai nimic din orele petrecute în bancă.

Din păcate, vedem des acest scenariu.

La începutul anului școlar trecut, profesorii Teach for Romania de clasele II-VIII aveau, în medie, 4 elevi la clasă care nu știau să scrie și să citească și 6 elevi cu dificultăți de înțelegere a textului.

Drama analfabetismului din Romania începe din primii ani de școală, cu mult înainte de a măsura prin teste standardizate, precum PISA, ce știu copiii de 15 ani.

În mediile vulnerabile, profesorii Teach for Romania se întâlnesc des cu astfel de provocări: absența copiilor de la ore, copii care nu au fost niciodată la școală, lipsuri materiale care contribuie semnificativ la abandonul școlar, copii ai căror părinți nu știu să scrie și să citească și nu numai.

Viitorul copiilor din astfel de medii poate fi schimbat cu ajutorul profesorilor care ies dincolo de sala de clasă, vorbesc cu părinții, construiesc o relație bazată pe încredere și creează din școală un loc sigur de învățare, adaptat nevoilor elevilor.

*Numele copiilor au fost schimbate.

Impactul cel mai mare: dânsa a fost prima și singura care ne-a învățat să greșim și normalitatea acestui act

Ne ascundem când greșim și mascăm orice considerăm a nu fi comform „conform”.

Conform educației pe care am primit-o acasă, la școală, în mediul nostru de dezvoltare, în comunitate… Am tot învățat să nu greșim. Iar uneori, fără să ne dăm seama, transmitem mai departe greșeala de a nu greși.

Pare un joc de cuvinte care influențează percepția unui copil asupra lumii înconjurătoare și asupra relaționării.

Un joc rapid de imaginație ne demonstrează că orice greșeală este remarcată imediat și sancționată. În școli, sancționată în note. Sau în râs. Sau în bullying.

Simona Costea a descoperit acest aspect târziu, la liceu. Orice greșeală părea notată în catalog, sub formă de notă sau marcată aspru prin glume nepotrivite în timpul orelor de curs.

A crescut în Fundeni, Călărași, acolo unde „copiii nu sunt atât de interesați de școală”, așa cum remarcă ea.

„La începutul liceului mi-a fost greu fiindcă purtam în minte gândul că eu sunt de la țară și nu am atât de multe posibilități ca și colegii mei de la oraș. Sigur, nu era un gând benefic, însă primul an așa a decurs. Am plecat din mediul meu și a fost greu. Vedeam, totuși, mai multă umanitate la mine la țară față de locul liceului unde am ajuns.

În 4 ani de liceu am văzut foarte multă răutate față de comunitatea de la țară. Colegii mei nu erau mai buni ca mine, nici nu trebuia să mă compar cu ei! Singura diferență care se face între 2 persoane din clasă este despre cât muncești. Nu contează cu ce avantaj pleacă cel de lângă tine. Mentalitatea mea a fost cea care s-a schimbat mult datorită a ceea ce am învățat în școala generală de la profesori”.

Sînziana Spistyak, Marius Maria, Emilia Dinică, Anca Popa au fost alături de elevii școlii din Fundeni, județul Călărași și implicit, de Simona, care sumarizează experiența din gimnaziu: „orele cu profii Teach for Romania erau ore de învățare prin relaxare. Nimeni nu era tensionat că greșește. Nu simțeam că unul dintre noi era avantajat față de altul. Eram egali. Aveam încredere în noi să greșim ca să învățăm, iar orele erau cum ar trebui să fie.

Poate că cea mai bună metodă pentru noi a fost că ei ne-au dat siguranță și au creat senzația că e normal să greșim. Senzația de familiaritate. Un lucru pe care, la liceu, nu l-am mai întâlnit fiindcă nu am mai avut profesori Teach. Aici, țoți profii erau obișnuiți cu metoda clasică de predare. Îmi era frică de ei. Aveam senzația că de la tot am trecut la nimic. A fost tulburător”.

„Oriunde mergeți, să vă faceți prieteni și să aveți grijă să vă faceți plăcuți, să aveți mereu grijă și la emoțiile celorlalți, oriunde o să fiți” – sunt cuvintele pe care Marius Maria, profesorul de fizică, le-a așezat la sfârșit de an școlar pentru clasa din Fundeni.

Simona Costea a finalizat liceul cu cea mai mare medie la Bacalaureat.

Pe toată perioada liceului, ea a făcut naveta din Călărași până în București, iar la întoarcere, spre casă, depindea de un autobuz și de trenul pe care mereu îl pierdea din cauza traficului din capitală.

Ambițioasă, a dat examen la Medicină și a fost admisă.

Simona este acel om care transmite mai departe „oriunde mergeți, să vă faceți prieteni și să aveți grijă să vă faceți plăcuți, să aveți mereu grijă și la emoțiile celorlalți, oriunde o să fiți”.

În momentul de față, ea dorește să ajute prin meditații, acei elevi care se pregătesc să susțină examenul de Bacalaureat, examene la biologie, la limba și literatura română sau chiar admiterea la medicină.

Simte că a primit mult în școală și vrea să dea înapoi ceea ce ea a învățat de la profesori.

Cu multă empatie.

Mihaela Bucșă: Cum vorbești despre viitor într-o comunitate în care nimeni nu își mai aducea aminte de ultimul copil care a mers la liceu.

Predau fizică de aproape doi ani la Crizbav, adică acolo unde nu se poate.

Și la Sânpetru, dar acolo „se mai poate”. Din prima zi de școală, colegii de cancelarie mi-au spus că nu se poate face nimic cu elevii ăștia, că vin de acasă cu tot felul de probleme și asta e… În clasă, copiii îmi spuneau că la noi, doamna, copiii e răi.

Da, sunt tot felul de probleme, de la comportament, intoleranță, la orice, o aparentă lipsă de empatie, până la copii care nu știu să scrie bine nici în clasa a VIII-a. Am încercat să înțeleg și mi-am dat seama că sunt foarte demotivați. Majoritatea copiilor nici nu îndrăznesc să viseze că ei ar putea continua școala după ce termină clasa a VIII- a. Cresc cu ideea că vor munci toată viața cu ziua pe unde se poate și că școala nu le folosește la nimic. Unii mi-au spus sincer că ei nu cunosc pe nimeni care să trăiască din ce a învățat la școală. Am fost foarte des în sat, în special în Cutuș – locul numit chiar de ei la țigani – să discut cu părinții copiilor care lipseau mult sau care abandonaseră școala. Realitatea văzută de acolo nu seamănă deloc cu ceea ce se vede din cancelarie sau din centrul satului.

Am întâlnit oameni care își iubesc copiii, care își doresc ca ei să aibă o viață mai bună, mulți înteleg că școala ar putea fi o șansă, dar nu au argumente. Nu își imaginează cum le poate folosi școala. Nu știu cum arată școlile profesionale. Nu știu ce meserii oferă. Nu au încredere că ai lor copii pot merge la școală în Brașov. Le este frică să nu se întâmple ceva rău pe drum, sau prin oraș. Le este foarte greu să creadă că se poate. Au multe mecanisme de eșec pe care nu le poți întelege în clasă, predând o materie cu 2 ore pe săptămână.

Lucrurile au început să capete sens pentru mine după ce am început să merg prin sat, să discut cu ei acolo, în mediul lor. În momentul în care au văzut că îmi pasă de ei ca oameni, de cum trăiesc, de problemele și de bucuriile lor, a început să le pese și lor de ce fac eu în clasă. Și s-a mai întâmplat ceva: 200 de copii au mers în excursii gratuite la Sinaia, București, Vâlcea, Zărnesti, Brașov și au început sa își facă amintiri frumoase, au vazut ca școala nu este numai despre stat în bancă și scris în caiete.

Acum, de când facem orele online, și am rămas în contact cu toți elevii mei, am putut să invit la ore oameni care le-au arătat copiilor foarte precis la ce folosește ceea ce învățăm în viața reală. Am avut invitat la clasă un cercetător de la Agenție Spațială Europeană și am vorbit despre fizică și explorarea spațiului. Și apoi am vorbit cu un inginer despre cum te ajută matematica să faci filmulețe virale pe TikTok.

Au început să își dorească să fie acolo. Nu toți. Nu mereu. Dar este un început. 20 de copii din Crizbav au reusit să meargă la școli profesionale și licee în Brașov. Asta a însemnat peste 200 de ore de muncă pentru mine doar în iunie și iulie 2019. Anul acesta sunt dirigintă la o clasă a VIII-a și am de scris și rescris 15 povești. Îmi doresc să fie cu inspirație. Cert este că toți copiii din clasa mea își doresc să continue școala și că am avut abandon școlar 0, ceva nemaiauzit pentru școala noastră. Deci se poate.

Cristina a intrat în scenă cu greutatea codului „Dv2”, care m-a anunțat: e ultima șansă să repete clasa a III-a.

O fată înaltă, timidă, care deja lipsea și pentru care nu mă simțeam pregătită. Cu inima cât un purice, am întrebat-o ce litere de tipar știe.

Ne-am blocat la o vocală, așa că am rugat-o să îmi scrie numele. Mi-a întins caietul și am citit CRAITIBSĂ.
Am luat-o de la început cu alfabetul și am profitat de mici momente să îi arăt că sunt atentă la munca ei. Pentru că i-am spus: este efortul tău.
A primit mesajul meu. A mers, când a putut, la orele de alfabetizare de la școală. Împrumuta cărți din biblioteca clasei.
A venit să îmi povestească cum repetă literele de pe o planșă acasă. A reușit. Când la ora de română a citit primul cuvânt și apoi prima propoziție, am aplaudat cu toții și cu inima. Doi dintre elevii mei de la clasa a V-a, care nu știau să scrie și să citească, repetenți din această cauză, au reușit să învețe alfabetul, să citească și să scrie după dictare. Chiar dacă aproape toți colegii mei susțineau că vor rămâne din nou repetenți, văzând progresul acestor doi băieți, au hotărât să le dea o șansă. Am lucrat individual cu aceștia, am scris litere, am citit pe silabe, am descifrat mesajele unor imagini.
Nu a fost ușor, dar am reușit.

Nicoleta Burcă, alumnă Teach for Romania

În urmă cu doi ani, și Răducu era pe punctul de a renunța la școală.

Profesoara lui de fizică Mihaela Bucșa umbla prin sat pe la părinți să-i convingă să-și lase copiii la liceu.

Așa l-a câștigat pe Răducu, astăzi în clasa a X-a.

Băiatul i-a preluat modelul când a venit pandemia și profesoara nu mai reușea să dea de copii. Așa a devenit ambasadorul educației din satul lui. „Gândindu-mă acum, aș spune că 80% din ce a contat cât am predat la Crizbav a fost mersul ăla în sat și vorbitul cu familiile și doar 20% ce făceam în clasă. Dacă știi că răul cel mai mare e ca ei să abandoneze școala și dacă știi că trebuie să faci orice ca ei să meargă la școală, e altceva” spune Mihaela.

Profesoara a convins, ajutată în pandemie de Răducu, 42 de copii să-și continue studiile la școli profesionale sau la liceu, în „înspăimântătorul” Brașov. „Asta era cea mai mare teamă: părinții ziceau că la oraș copiii o să se apuce de prostii, o să se strice”, povestește Răducu Drăgan, care în fiecare zi era în bătătura lor.

Le arăta filmulețe cu ce face la practică și le povestea despre profesorii lui care în pauze dansează cu ei pe holuri. El a convins părinții a 15 dintre consătenii lui să mai dea o șansă școlii. În mod normal, maximum patru copii dădeau admitere la școlile profesionale din oraș

Cât despre liceu, niciun copil din sat nu își mai aducea aminte de ultimul licean din Cutuș. Cum am ajutat copiii și ce rezultate am avut 15 În 2020, Răducu a primit premiul pentru „Cel mai implicat elev în comunitate din învățământul profesional și tehnic” în cadrul Galei Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Elevilor.

În același an, profesoara lui de fizică din clasa a VIII-a, Mihaela Bucșă, a câștigat premiul I la Gala Societății Civile pentru incluziune.

Povestea lui Răducu a fost documentată de Andreea Archip, de la Școala 9, și se găsește integral pe scoala9.ro.