Pentru a-i face pe copii să vină cu drag la școală, profesorii noștri știu că primul pas este să construiască un spațiu de siguranță în clasa lor și o relație de încredere cu aceștia. În articolul ce urmează, aducem în prim plan instrumente din cultura reușitei pe care profesorii Teach le folosesc în clasele lor.
Greșeala ca spațiu de învățare
Actul de învățare este un moment vulnerabil pentru orice om, presupune ca fiecare dintre noi, adulți sau copii deopotrivă, să ne dăm voie să încercăm, să greșim și să ne provocăm. Învățarea este pe cât de naturală, pe atât de grea, pentru că presupune atât efort conștient, perseverență, determinare, cât și vulnerabilitate.
Să ne gândim cum arată pentru un adult procesul de a învăța să meargă pe bicicletă, cu câtă rezistență și teamă ne urcăm pentru prima dată pe bicicleta, dar în același timp, câtă bucurie și dorință este acolo și este nevoie de a ne simți în siguranță, alături de cineva care va fi lângă noi în cazul în care ne vom pierde echilibrul.
Cam așa arată învățarea și pentru un copil. De aceea, este foarte important să oferim cadrul de încredere, de siguranță, de apartenență în sala de clasă, astfel încât fiecare copil să simtă că poate cădea oricând de pe bicicletă, că e cineva acolo care să îl prindă și care să se asigure că își poate ține echilibrul în contextul de învățare.
De cele mai multe ori, siguranța pe care trebuie să o garantăm copilului nu este doar în relație cu adultul, fie el, educator, învățător sau profesor, ci și față de colectivul clasei. Frica de a fi desconsiderat de colegi blochează pentru mulți copii tocmai curiozitatea și naturalețea învățării.
Cultura reușitei sau cum construim o relație de încredere profesor-elev?
Cultura Reușitei este atât o viziune despre cum putem adresa nevoile socio-emoționale ale elevilor astfel încât să îi pregătim pentru actul de învățare, cât și o serie de instrumente accesibile oricărui profesor de a integra aceste nevoi în activitatea sa zilnică de la clasă.
Principalul predictor al acestei viziuni este relația profesor-elev, o relație bazată pe respect reciproc, colaborare, încredere, o relație în care elevul să se simtă văzut, auzit, încurajat și o relație în care să primească feedback constant în procesul său de învățare.
În sala de clasă, Cultura Reușitei pleacă de la viziunea stabilită împreună cu elevii, care se traduce printr-o direcție clară, asumată: unde vrem să ajungem împreună până la finalul anului și cum vom ajunge acolo, ce valori, comportamente, ne vor fi de folos, precum și printr-o identitate a clasei, un motto, un cântec care unește.
Această viziune vizează două nevoi fundamentale pentru elevi: sentimentul de apartenență la grup creat prin această identitate de grup și valori comune ale grupului și nevoia unei direcții clare, concrete, palpabile în învățare. (De exemplu: Până la sfârșitul anului, fiecare elev va putea să își exprime emoțiile.)
Viziunea trebuie contextualizată în funcție de clasă, vârstă și interesele elevilor. Dacă pentru clasele primare, viziunea poate fi un cântec, o poezie, pentru clasele gimnaziale putem lucra și cu viziuni adaptate fiecărui elev.
- Cum vrei să te dezvolți în acest an?
- De ce ai nevoie pentru a ajunge acolo?
- Care sunt primii pași în realizarea obiectivului pe care ți l-ai propus?
Exemplu de viziunea clasei la Clasa I
Vision statement (motto): Echipa Exploratorilor, Tinerii Titani, descoperă lumea!
(Cântec): Lucruri noi vrem să descoperim,
Știm că doar împreună reușim
Explorăm lumea în lung și în lat
Japonia, Italia, Africa, București, atenție venim.
Învățam să scriem și să citim, apoi în savană poposim
Dăm o fugă și în junglă, animalele să le număram
Până atunci matematica o explorăm.
Suntem de neoprit, gata de drum
Tinerii Titani vor fi cei mai buni.
Predictibilitate și siguranță la clasă
Regulile și consecințele sunt un alt instrument esențial în Cultura Reușitei. Acestea creează sentimentul de predictibilitate și siguranță în sala de clasă și întăresc valorile comune, asumate în procesul de învățare. Astfel, consecințele nu se aplică în mod arbitrar, ci fiecare elev este conștient că fiecare acțiune are și o consecință, dezirabilă sau indezirabilă. Consecințele nu sunt pedepse, ci sunt acțiuni firești care derivă din comportamentul elevilor și au rolul de a corecta un anumit comportament.
La clasele din ciclul primar acestea trebuie să fie puține și clare. De exemplu: „Vorbim pe rând” (regula) – „Schimbăm locul din bancă” (consecința) sau „Ne respectăm” (regula) – „Ne cerem scuze și facem un gest frumos” (consecința). La clasele gimnaziale, „contractul” poate cuprinde mai multe reguli și consecințe. De exemplu, „Ridicăm mâna când vrem să vorbim” (regula) – „Ignorăm răspunsul” (consecința) sau „Păstrăm curățenia” (regula) – „Facem curat” (consecința).
În clasă nu e vorba numai de învățare cognitivă, ci îi învățăm pe copii să devină adulți responsabili și autonomi. Școala le oferă viitorul.
Rolurile în sala de clasă sunt o altă modalitate de a implica elevii în dinamica clasei cât și în procesul de învățare. A avea un rol înseamnă că elevul nu este doar un receptor pasiv, ci are o responsabilitate atât în mediul clasei, cât și în modul în care clasa lucrează împreună pentru a reuși în procesul de învățare.
Rolul la clasă dezvoltă autonomia elevilor, interdependența și colaborarea și le transmite elevilor ideea că sunt parteneri ai profesorului în procesul de învățare.
De exemplu, la începutul fiecărei zile sau săptămâni, profesorul stabilește cu elevii rolurile pe care fiecare le are în clasă. Gardianul Timpului, Gardianul Temelor, Gardianul Liniștii, Gardianul Curățeniei sunt doar câteva exemple. Fiecare copil contribuie cu ceva la echipa mai mare din care face parte.
Fie că vorbim despre mentorat (elevii care au internalizat mai ușor o anumită abilitate vor deveni mentori pentru colegii lor) sau responsabilizare în mediul clasei, elevii îmbrățișează cu mare deschidere oportunitatea de a fi implicați în ceea ce se întâmplă în sala de clasă.
Copiii reușesc astfel să simtă apartenența la grup, se simt responsabilizați, au mai multă încredere și sunt motivați să învețe.
Având în vedere nevoile de siguranță și predictibilitate, o altă latură a setării cadrului este reprezentată de implementarea procedurilor și rutinelor la clasă. Ele ar trebui să asigure un spațiu în care elevii și profesorul au aceleași așteptări clare de la comportamentul fiecăruia în situații specifice. Sunt susținute de o structură, având la bază eficientizarea atât a spațiului, cât și a timpului petrecut în diverse activități.
Captarea atenției elevilor. Este necesar să stabilești câteva semnale astfel încât să câștigi rapid atenția întregii clase și să semnalizezi ce se va întâmpla ulterior. Câteva dintre aceste semnale pot include: baterea din palme într-un anumit ritm, elevii repetând același semnal, dovadă că urmăresc profesorul; “1,2,3 toți ochii la mine”, elevii răspund “1,2,3 toți ochii la doamna/domnul”; folosirea unui instrument muzical, cântece diverse; “hands on top”, elevii răspund “everybody stop” și altele, totul depinde de creativitatea comunității clasei.
Fiecare elev trebuie să își vadă propriul progres în învățare.
Pentru a ajuta elevii să își dezvolte încrederea în propriile abilități și astfel motivația pentru învățare, fiecare elev trebuie să își vadă propriul progres în învățare. Percepția asupra propriei evoluții și așteptările copilului în scenariul de învățare sunt printre cei mai importanți predictori ai succesului la clasă. (John Hattie – Învățarea vizibilă)
De aceea, un sistem de monitorizare al propriului progres, împreună cu întrebări de autoevaluare la sfârșitul fiecărei ore ajută elevul să își crească încrederea în propriile abilități, competențe, să își regleze procesul de învățare și să își crească autoeficacitatea. În plus, îi ajută pe elevi să înțeleagă mai bine notele, punctele forte și domeniile pe care trebuie să le îmbunătățească. O rubrică de evaluare este și o resursă utilă pentru a stabili așteptările la începutul activității.
Ce e important este faptul permite elevilor și profesorilor să urmărească în mod transparent progresul elevilor. Cum facem asta? De exemplu, cu un grafic care conține categorii de evaluare și descrierea nivelurilor de îndeplinire. La finalul orei, profesorul le cere elevilor să marcheze câte un punct de la 1 la 5 în fiecare căsuță din fișa de auto-evaluare, iar apoi, profesorul scrie punctajul suplimentar în funcție de ce a observat și el la elevi.
Evaluarea este mai eficientă dacă este prezentată atunci când se explică sarcina, pentru ca elevii să înțeleagă ce se așteaptă de la ei și cum va fi evaluată munca lor. Astfel, elevii își dau seama singuri care sunt zonele care au nevoie de mai multă atenție, își stabilesc obiective realiste, își monitorizează progresul și lucrează la a avea rezultate din ce în ce mai bune.
Percepția asupra propriei evoluții și așteptările copilului în scenariul de învățare sunt printre cei mai importanți predictori ai succesului la clasă.
Toți copiii pot. Nu în același timp sau în același fel, însă toți pot. Au nevoie doar de cineva care să îi vadă și să le dea încrederea că vor reuși.
