Nicolas și Mario, poveștile a doi copii care au abandonat școala
Nicolas „În prima zi din acest an școlar, în poarta școlii și-au făcut apariția părinții lui Nicolas, ceea ce nu se mai întâmplase până atunci. Mama venea rar la școală pentru că lucra, însă vorbeam săptămânal la telefon. Tatăl era cel care îl aducea în fiecare zi, participa la ședințe și semna tot ce mai era de semnat. „Noi plecăm”, mi-au spus amândoi aproape deodată. Tatăl deja fusese plecat o dată în Germania și aranjase lucrurile astfel încât să plece toți acolo. Nicolas era unul dintre cei mai buni elevi din clasă: știa să scrie, să numere și să socotească. Mai avea de lucrat la citit, dar era pe drumul cel bun. Își făcea mereu temele și își petrecea pauzele cu colegii săi, jucându-se prin curte. Uneori avea nevoie de mai mult timp pentru a termina o activitate, dar știam că acela era ritmului lui și îi dădeam spațiul necesar. Lucra foarte îngrijit și era atent la detalii. Anul acesta a venit două săptămâni la școală, așa cum mi-a promis mama, iar apoi, într-o vineri, verișoara lui (care e tot în clasă la mine) a deschis ușa și a spus: „A plecat Nicolas. Azi dimineață.” Am înghițit în sec și
