Nicolas
„În prima zi din acest an școlar, în poarta școlii și-au făcut apariția părinții lui Nicolas, ceea ce nu se mai întâmplase până atunci. Mama venea rar la școală pentru că lucra, însă vorbeam săptămânal la telefon. Tatăl era cel care îl aducea în fiecare zi, participa la ședințe și semna tot ce mai era de semnat. „Noi plecăm”, mi-au spus amândoi aproape deodată. Tatăl deja fusese plecat o dată în Germania și aranjase lucrurile astfel încât să plece toți acolo.
Nicolas era unul dintre cei mai buni elevi din clasă: știa să scrie, să numere și să socotească. Mai avea de lucrat la citit, dar era pe drumul cel bun. Își făcea mereu temele și își petrecea pauzele cu colegii săi, jucându-se prin curte. Uneori avea nevoie de mai mult timp pentru a termina o activitate, dar știam că acela era ritmului lui și îi dădeam spațiul necesar. Lucra foarte îngrijit și era atent la detalii.
Anul acesta a venit două săptămâni la școală, așa cum mi-a promis mama, iar apoi, într-o vineri, verișoara lui (care e tot în clasă la mine) a deschis ușa și a spus: „A plecat Nicolas. Azi dimineață.” Am înghițit în sec și i-am scris mamei un mesaj pe Whatsapp în care i-am spus cât de mult mi-a plăcut să-l am pe Nicolas ca elev și le-am urat drum bun. Știu că au luat decizia de a se muta și cu gândul la binele copiilor.”
Mario
„De fiecare dată când era câte un conflict la noi în clasă, Mario era acolo și începea: „Doamna me, staț sî vă zîc cum o fost.” Era mărunțel, cu o față perfect rotundă și râdea cu o poftă de molipsea toată clasa. Într-o zi le-am dat acasă o fișă pe care o lucrasem pentru a o arăta părinților. A doua zi, el nu o mai avea și l-am întrebat ce s-a întâmplat cu ea. „O aprins mama focu’”, mi-a spus scurt, de parcă ar fi fost cel mai firesc lucru.
O vreme mi-a tot povestit cum va veni tatăl lui din Germania și vor pleca cu toții acolo, dar nu am luat în serios ceea ce spunea. Doar că dintr-o dată nu a mai venit. Am aflat de la colegi că plecase în străinătate. Mama nu mi-a spus niciodată nimic și nici să îl retragă de la școală. A rămas în catalog până la finalul anului, când i-am încheiat situația ca fiind „neșcolarizat” din cauza absențelor. Când ceilalți colegi ai lui începeau clasa I, el era reînscris în clasa pregătitoare, unde a mai stat un an, doi sau trei până putea fi scos din sistem.”
În Romania, 2 din 10 copii din mediul rural abandonează școala. Nicolas și Mario sunt numai doi dintre ei. Abandonul școlar este o problemă extrem de complicată, ține de foarte mulți factori, mai ales atunci când sărăcia face parte din ecuație.
Profesorii nu pot face tot pentru a-i ține la școală, dar atitudinea și ajutorul lor pot fi critice. Pentru acești copii școala este singura opțiune de a ieși dintr-un cerc vicios. Dacă se simt sau nu bine la școală, dacă simt că profesorii lor nu îi judecă pentru situații și decizii care de cele mai multe ori nu le aparțin, dacă simt că li se oferă încredere, există șanse. Nicolas și Mario își vor aminti cu plăcere de școală, iar asta în sine înseamnă mult.
Poveștile celor doi copii au fost scrise de Florentina Tituleac, alumnă Teach for Romania, și publicate în Școala9.
*pentru a proteja identitatea copiilor, numele lor au fost schimbate.
