Cultura reușitei sau cum organizezi o clasă
Un text scris de Iulia Cocuț, învățătoare Teach for Romania Sunt învățătoare la școala din Sohatu, județul Călărași, clasa a IV-a și este primul meu an la catedră. Sunt un om simplu, care vine din alt domeniu, cel al iluminatului public. Sunt în anul I la conversie la Universitatea București, învăț să îmi învăț elevii cât mai profesionist cu putință. Când le-am spus elevilor mei că urmez și eu cursuri la facultate, ei au rezumat foarte frumos „doamna învață să ne învețe mai bine.” Am dus majoritatea elementelor din cultura reușitei, avem salutul clasei (pumnul magic 🤜 🤛) reguli și consecințe, roluri, mecanisme de autoreglare a emoțiilor (două pentru liniștire, când suntem agitați după o oră antrenantă de educație fizică sau după o pauză agitată, iar unul pentru energizare). Avem viziune scrisă de elevi și personalizată. Ei au votat să se numească clasa Buburuzelor. Avem o rutină cu aceste elemente din cultura reușitei corelate cu rolurile alocate săptămânal pentru o bună organizare: începem fiecare zi cu starea (îi întreb cum sunt și ei îmi arată: 👍 👎 sau așa și așa), și verificăm dacă au sticla cu apă, apoi urmează responsabilii: primul este cel cu prezența – avem pe ușa