Gabriela Radu, profesor participant în proiectul „Comunitățile viitorului”
Gabriela Radu facilitează învățarea și formează caractere de peste 15 ani în învățământul primar, iar din noiembrie 2021 face parte din grupul de profesori și învățători care își doresc să contribuie la o schimbare sustenabilă în școlile în care predau. Participă la programul de formare „Comunitățile viitorului”, derulat de Teach for Romania în parteneriat cu UiPath Foundation și consideră că, odată cu participarea la acest program, a avut oportunitatea de a-și perfecționa nu doar activitatea didactică, ci și relația cu elevii și cu colegii. Mai multe detalii despre ce a însemnat pentru Gabriela experiența de a fi mentorat și de a pune în aplicare ceea ce a învățat alături de o comunitate de practică, vă invităm să citiți interviul de mai jos. Povestiți-ne, vă rugăm, puțin despre dumneavoastră. Cine sunteți, care este rolul dvs. Cum e comunitatea? Mă numesc Gabriela Radu, predau în acest moment la Școala Gimnazială Nr. 17, la clasa a II-a B Steb by Step. Am intrat în sistem în anul 2006. Am avut deosebita plăcere să predau în primii 4 ani chiar în satul natal, Garvăn, județul Tulcea, pe post de suplinitor, mai apoi în anul 2010 să obțin titularizarea pe post de învățător la Grindu,