Gabriela Radu facilitează învățarea și formează caractere de peste 15 ani în învățământul primar, iar din noiembrie 2021 face parte din grupul de profesori și învățători care își doresc să contribuie la o schimbare sustenabilă în școlile în care predau. Participă la programul de formare „Comunitățile viitorului”, derulat de Teach for Romania în parteneriat cu UiPath Foundation și consideră că, odată cu participarea la acest program, a avut oportunitatea de a-și perfecționa nu doar activitatea didactică, ci și relația cu elevii și cu colegii.
Mai multe detalii despre ce a însemnat pentru Gabriela experiența de a fi mentorat și de a pune în aplicare ceea ce a învățat alături de o comunitate de practică, vă invităm să citiți interviul de mai jos.
Povestiți-ne, vă rugăm, puțin despre dumneavoastră. Cine sunteți, care este rolul dvs. Cum e comunitatea?
Mă numesc Gabriela Radu, predau în acest moment la Școala Gimnazială Nr. 17, la clasa a II-a B Steb by Step. Am intrat în sistem în anul 2006. Am avut deosebita plăcere să predau în primii 4 ani chiar în satul natal, Garvăn, județul Tulcea, pe post de suplinitor, mai apoi în anul 2010 să obțin titularizarea pe post de învățător la Grindu, județul Tulcea. Din septembrie 2015 predau la Școala Gimnazială Nr. 17 Galați.
Activitatea la catedră m-a atras de când eram o școlăriță. Provenind din mediul rural unde rata de abandon e mai ridicată decât cea din mediul urban, mi-am stabilit ca scopul principal al activităţii mele instructiv-educative să fie acela de a asigura calitatea educaţiei şi totodată de a reduce abandonul şcolar la clasele unde am predat. Tot timpul am căutat să identific și să implementez diferite strategii privitoare la motivarea, sprijinul și încurajarea elevilor aflaţi în situaţii speciale, aceştia mărindu-şi încrederea în sine prin valorificarea calităţilor şi priceperilor personale. Am fost preocupată întotdeauna de perfecţionarea activităţii mele, dorind să ajung la nivelul unui învăţător cu experienţă, şi de sporirea calităţii actului educaţional.
Ce relație aveți cu elevii?
Relaţia mea cu elevii cred că se învârte în jurul sentimentelor de simpatie şi încredere reciprocă. Am considerat tot timpul că aprecierea unui elev mai mult decât merită, îl va motiva pe acesta să încerce să se ridice la nivelul aprecierii pe care i-am făcut-o. Atunci când le-am acordat elevilor suficientă apreciere pozitivă, aceasta a condus la îmbunătățirea relaţiilor cu elevii slabi și la obținerea unor rezultate bune în activitatea educativă. Prin aprecieri pozitive am dorit să își dezvolte în mod permanent încrederea în propriile lor forţe.
Ce a însemnat pentru dumneavoastră participarea la cursul derulat de Teach for Romania?
Participarea la cursul derulat de Teach for Romania a însemnat o oportunitate de a-mi perfecționa activitatea didactică, relația cu elevii și relația cu colegii. Mi-am dorit să aduc și să produc schimbări pozitive în activitatea mea didactică, o altfel de abordare. Am câștigat timp de calitate alături de oameni frumoși având în comun viitorul copiilor, șansa lor la o educație de calitate.
Cum a fost să lucrați într-o comunitate de învățare și practică alături de alți colegi profesori?
Lucrând într-o comunitate de învățare și practică am simțit cum fiecare dintre cei prezenți doresc să împărtășească pasiunile, poveștile de succes, frustările și provocările comune și încercarea de a le face mai bune, mai accesibile vremurilor în care trăim.
Ce a fost cel mai greu/provocator?
Nu pot zice că a fost ceva greu. Participând online, a fost mai dificil să gestionez timpul și emoțiile pentru fetele mele de 2 ani respectiv 9 ani.
Ce a fost cel mai revelator lucru? Povestiți-ne un moment de aha sau o super idee pe care ați preluat-o din sesiunile cursului „Comunitățile viitorului” și cât de mult simțiți că v-a ajutat participarea la acest curs.
Faptul că am avut ocazia să aplic, să pun în practică etapele de organizare a unei întâlniri de comunitate, consider că m-a ajutat să devin mai organizată, să folosesc platforme web cu care nu eram atât de familiară, să leg relații constructive pentru atingerea scopului nostru, al cadrelor didactice, de a educa.
Aveți un mesaj către profesorii implicați în proiect sau către mentorii din Teach for Romania?
Mentorii din Teach for Romania au fost mai mult decât extraordinari! Fiecare moment al cursului a fost pregătit minuțios, cu mare atenție, cu precizie și exact pe subiectul dezbătut. Profesorilor le urez mult succes, iar atunci când cred că nu mai pot, sunt obosiți sau doborâți de ceea ce este în jur să își aducă aminte că totuși mai pot puțin și vor face față cu brio situațiilor dificile.
Cum vedeți mai departe implicarea dvs. în educație? Care sunt planurile dvs. în urma participării la acest curs?
Educația va fi un domeniu care îmi va ocupa cel mai mult timp. Faptul că pot modela elevii pentru a face față cu brio provocărilor societății în care trăim reprezintă o bucurie. Îmi doresc să pot schimba și da o șansă elevilor la o educație de calitate.
Am reușit cu ajutorul colegelor mele, să formez o comunitate de învățare și practică a cadrelor didactice din Școala Gimnazială Nr. 17, unde colegii și-au manifestat interesul și bucuria de a participa la întâlnirea de comunitate, au simțit că a reînviat cancelaria de altă dată. Aceste întâlniri sper să fie mai dese, iar relația dintre noi, cadrele didactice, să se bazeze pe mai multă încredere, cooperare și comunicare.
Ați recomanda altor colegi/directori să participe la acest curs derulat de Teach for Romania?
Cu siguranță!
–
Proiectul Comunitățile viitorului reprezintă un program de formare derulat de Teach for Romania în parteneriat cu UiPath Foundation. Acesta este adresat tuturor cadrelor didactice interesate de un rol de leadership în coordonarea unei schimbări sustenabile în școală și se desfășoară în perioada noiembrie 2021-februarie 2022. Formarea presupune 2 module de pregătire teoretică și practică prin care se dezvoltă și sunt evaluate competențe precum: gândire critică, leadership personal, reziliență, construire de relații și eficacitate socială. Învățarea din sesiunile de training a fost consolidată prin sesiuni de mentorat individual și de grup și prin practică supervizată.
Scopul acestui proiect este acela de a forma facilitatori de comunități de învățare și practică capabili să coaguleze în jurul lor colegii de cancelarie și să atragă experți, astfel încât, împreună, aceștia să crească impactul pozitiv al unor practici didactice unitare asupra accesului echitabil la educație de calitate pentru copiii din medii vulnerabile.
Pe parcursul celor 4 luni, aproximativ 20 de profesori și învățători din 4 județe (Olt, Galați, Vaslui, Cluj), sunt implicați în peste 100 de ore de învățare experiențială și colaborativă. Formatorii cursului Comunitățile viitorului: Ioana Ghiga, Ioana Cordoș-Pană, Camelia Lățcan și Adriana Măgirescu, alumne sau participante în programul Teach for Romania. Alături de acestea se află 3 ucenici – Cristina Pisică, Georgiana Slăvescu și Sabina Stahii – care se pregătesc să devină lideri transformaționali în comunitățile lor școlare și formatori pentru alte cadre didactice.