
Problemele sistemice au nevoie de soluții sistemice
Soluția propusă de Teach for Romania și
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
Leadership educațional pentru transformare sustenabilă, primul program postuniversitar de formare și dezvoltare co-creat de către o instituție de învățământ superior și o organizație nonguvernamentală, prin care vom forma liderii de mâine din sistemul educațional.
Structura
și tematica cursului
Modulul 1
Leadership în Educaţie cu disciplinele: reflexivitate și leadership educațional; managementul carierei.
Exemple de subiecte abordate din tematica leadership personal: înţelegerea nevoilor și a valorilor personale; gestionarea energiei și a carierei; dezvoltarea abilităţii de a comunica asertiv și de a dezvolta relaţii colaborative; valorificarea instrumentelor care susţin dezvoltarea personală și profesională.
Modulul 2
Abordare sistemică a inechităţii în educaţie cu disciplinele: Sistemul educaţional și intervenţiile de schimbare sistemică și Probleme critice de sistem: inechitate și excluziune.
Exemple de subiecte abordate din tematica leadership eco-sistemic pentru dezechilibre sistemice: cum pot fi generate schimbări sustenabile, cu impact; sistemul educaţional românesc și probleme actuale; inechitatea ca problemă sistemică majoră și modalităţi de adresare;
Modulul 3
Schimbare sistemică cu disciplinele: Managementul schimbării; aplicaţii și instrumente; cultura colaborării pentru schimbări sustenabile.
Exemple de subiecte abordate din tematica leadership colectiv: Generare și gestionare de schimbări sustenabile, de tip eco-sistemic, în educaţie (viziune și valori comune, definirea problemei împreună cu beneficiarii, ideaţie și prototipare, testare și revizuire); măsurare și monitorizare a efectelor și a impactului unei intervenţii eco-sistemice; dezvoltarea culturii colaborării; utilizarea eficientă a practicilor și instrumentelor specifice abordării agile.
Durată. Cost. Burse oferite în program.
Programul are o structură hibrid, sesiuni online și fizice cu o propunere de 3 întâlniri offline.
Cursul postuniversitar se desfășoară pe o perioadă de 5 luni și cumulează 375 de ore de studiu, dintre care 150 de ore pentru activităţi directe de formare și 225 de ore de pregătire individuală și de grup, lucru în comunitate, pregătirea proiectelor și evaluare.
Costul programului este de 1.500 lei. Teach for Romania oferă un număr de 10 burse integrale, pe baza eseului motivațional din care să rezulte impactul la clasă, în comunitate sau în sistemul de educație.
Poți regăsi mai multe informații despre eseu, aici.
Cine se poate înscrie?
- Cadre didactice, lideri educaţionali, lideri de organizaţii din domeniul educaţiei;
- Absolvenţi de învăţământ superior (studii universitare), care doresc să desfășoare activităţi în domeniul educaţional, cu precădere în roluri de leadership și management educaţional în școli vulnerabile.
Beneficiile programului
pentru participanți
- 18 credite universitare ECTS;
- un proiect fezabil de intervenție, prototipat și testat alături de practicieni cu experiență, adaptat nevoilor concrete ale instituției sau organizației în care activează;
- specialiști în schimbări sustenabile, de tip eco-sistemic;
- comunitate de agenți de schimbare în educație;
- competențe de leadership și un mod de lucru agil, de tip colaborativ;
- modele de bună practică;
- posibilitatea de a contribui la o schimbare mai mare, de tip sistemic;
- diplomă de absolvire curs postuniversitar recompensată cu 18 credite.
Rezultatele candidaturilor pentru program.
Acordarea burselor Teach for Romania.
Rezultatele concursului de admitere în program pot fi consultate pe pagina web a Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, la acest link: https://beta.fpse.unibuc.ro/.
Teach for Romania a finalizat și selecția celor 10 persoane care vor primi burse integrale. Acestea sunt: Vlad Ioana Smaranda (Gliga), Tătulea Nicoleta (Briciu), Sfia Andreea-Cristina, Săftescu Raluca-Georgiana (Coșcodaru), Pintilie Veronica-Mihaela (Huiban), Niculiță Cristina-Loredana (Cobzuc), Diac Alexandru-Adrian, Cherecheș Eusebiu, Frățilă Georgiana, Vasile Ana-Maria.
Criteriile de acordare a burselor au urmărit sinergia cu programul de intervenție Teach for Romania.
Au fost evaluate: 1. motivația de a gestiona sistemic inechitatea din educație; 2. intenția clară de a dezvolta o inițiativă cu impact în: rezultatele elevilor; cultura școlară; dezvoltarea comunitară; formarea cadrelor didactice; politicile publice.
Rezultate imediate
așteptate la final de curs
- proiecte la nivel de cultură organizaţională/ școlară și de intervenţie comunitară, cu impact direct în reducerea inechităţii;
- o comunitate profesionistă centrată pe impact în reducerea inechităţii;
- aliniere la nivel de cunoștinţe și înţelegere a conceptelor si instrumentelor relevante, care susţin un leadership ghidat de valori precum echitate, incluziune, colaborare;
- adoptarea unui mod de lucru agil, bazat pe empatie, colaborare și eficienţă.
Impactul programului
pe termen mediu
- creșterea gradului de conștientizare a inechităţilor din educaţie de către liderii educaţionali, fie că sunt directori de școlă, profesori lideri, lideri ai unor ONG-uri care lucrează în serviciul echităţii în educaţie;
- dezvoltarea incluziunii și a gradului de acceptare și valorificare a diversităţii în școli;
- abordarea eco-sistemică a inechităţii din educaţie prin dezvoltarea alianţelor pentru învăţare între stakeholderii relevanţi din eco-sistemul educaţional în care se dezvoltă copiii și tinerii;
- întărirea colaborării în comunitatea profesională a școlii, cu efect direct în alinierea practicilor de abordare a inechităţii și în practicarea unei conduite bazate pe un sistem comun de valori;
- decizii informate, bazate pe date, prin documentarea proceselor și măsurarea rezultatelor;
- schimbare la nivelul mentalităţii școlare: cadrul didactic ca agent activ în reducerea inechităţii prin coerenţa practicilor didactice și cultivarea unor medii educaţionale inclusive.
Componenta academică este asigurată de un corp profesional de profesori de prestigiu ai Facultăţii de Psihologie și Știinţele Educaţiei, Departamentul de Știinţele Educaţiei – Specializarea Pedagogie și invitaţi din domeniul educaţiei.
Mai multe detalii despre cursurile postuniversitare ale Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București: aici.
Componenta practică, aplicativă, va fi gestionată de specialiști din comunitatea Teach for Romania
FORMATORI ȘI PARTENERI ÎN ÎNVĂȚARE

Lucian Ciolan
Prof. univ. dr. Universitatea din București, Disciplină predată: Sistem educațional și intervențiile de schimbare sistemică

Anca Nedelcu
Prof. univ. dr. Universitatea din București, Disciplină predată: Reflexivitate și leadership educațional

Romiță Iucu
Prof. univ. dr. Universitatea din București, Disciplină predată: Cultura colaborării pentru schimbări sustenabile

Cătălina Ulrich Hygum
Prof. univ. dr. Universitatea din București, Disciplină predată: Probleme critice ale sistemului educațional: inechitate și excluziune

Firuța Tacea
Conf. univ. dr. Universitatea din București, Disciplină predată: Managementul schimbării. Aplicații și instrumente

Cosmina Mironov
Conf. univ. dr. Universitatea din București, Disciplină predată: Managementul carierei

Radu Szekely
Secretar de Stat pentru Echitate și Egalitate de Șanse, Ministerul Educației Naționale și Formator Asociat, Disciplina predată: Probleme critice ale sistemului educațional: inechitate și excluziune

Diana Ghindă
Expert în leadership sistemic și creare de comunităţi și Formator Asociat, Disciplina predată: Cultura colaborării pentru schimbări sustenabile

Florin Ghindă
Expert în dezvoltarea de proiecte comunitare care vizează schimbări sustenabile și Formator Asociat, Disciplina predată: Managementul schimbării. Aplicații și instrumente

Alina Sava
Education Specialist, World Bank

Iuliana Pielmuș
Director Executiv Teach for Romania și Formator Asociat, Disciplina predată: Reflexivitate și leadership educațional

Aura Stan-Gomoescu
Director Program Teach for Romania și Formator Asociat, Disciplina predată: Cultura colaborării pentru schimbări sustenabile

Ana-Maria Grădinariu
Instructional Designer & Trainer Teach for Romania și Formator Asociat, Disciplina predată: Bune practici în schimbarea culturii organizațiilor educaționale

Octavia Borș-Georgescu
Colaborator Universitatea București, consilier ministru al educației.
Formator asociat, Disciplina predată: Probleme critice ale sistemului educațional: inechitate și excluziune

Gianina Badiu
COORDONATORI DE PROGRAM

Oana Moșoiu
Lect. univ. dr. Universitatea din București și coordonator proiect; Disciplină predată: Bune practici în schimbarea culturii organizațiilor educaționale

Mirela Ștețco
Director Training Teach for Romania și Formator Asociat, Disciplina predată: Cultura colaborării pentru schimbări sustenabile
Valorile parteneriatului dintre Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București și Teach for Romania

CREDIBILITATE
construim colaborativ soluțiile sistemice, valorificând vasta experiență academică și de cercetare acumulată de Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București și experiența practică acumulată la firul ierbii, de Teach for Romania.

RESPONSABILITATE COMUNĂ
reunim eforturile mediului academic și ale celui nonguvernamental pentru a genera o soluție scalabilă pentru cel mai grav și mai complex dezechilibru sistemic: INECHITATEA.

INOVAȚIE ȘI EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE
abordare inovativă care împletește rigoarea și standardele academice înalte specific Facultății de Psihologie și Științelor Educației, Universitatea București, cu pragmatismul și modul de lucru agil, experiențial, specific Teach for Romania.

AGILITATE
pilotăm pedagogia digitală și învățarea colaborativă, de tip agil.