Vasile vine dintr-un sat din județul Iași, fiind mezinul unei familii cu 7 copii. Pasiunea pentru învățare, dar mai mult dorința de a-i ajuta pe alții în acest proces are rădăcini încă din copilărie, fiind inspirat chiar de câteva dintre surorile lui, care predau încă de atunci în satele din împrejurimi.
În clasa a VIII-a se hotăra să dea admiterea la Liceul Pedagogic din Iași, însă revolta față de ce se întâmpla în țară pe plan social și politic la momentul respectiv, l-a determinat ca, la finalul liceului, să urmeze facultatea de Științe Politice.
Tot atunci a început și activitatea de voluntariat – era reprezentant al drepturilor studenților și începuse și niște programe educaționale pentru elevii de liceu. Acela a fost momentul în care și-a dat seama cât de mult îi place să interacționeze fie cu copiii, fie cu studenții, din acest rol.
Pașii l-au purtat ulterior la București, unde s-a înscris la Facultatea de Jurnalism.
Căpătase deja ceva experiență de lucru în zona de cercetare și training-uri pentru grupurile vulnerabile și era conștient de cât de importantă este zona aceasta de protecție și militantism pentru drepturile lor. Totuși, simțea că nu face suficient. De Teach știa încă din timpul facultății, când activa în ANOSR, așa că a aplicat, convins fiind că implicarea în sfera educațională o să îl aducă mai aproape de misiunea lui.
A fost cu siguranță cea mai intensă experiență de învățare. Lucrul cu copiii mi-a arătat câte mai am de rezolvat la mine. Și mi-am dat seama cât de importantă este puterea lui împreună – atât la clasă, cât și în cancelarie.
Cei 2 ani de program au fost și despre clarificarea rolului și misiunii pe care poate să le aibă, și anume să facă tot ce ține de el pentru a reduce inechitatea în educație și pentru a ajuta cadrele didactice să dezvolte abilități emoționale pentru copii, lucru pe care îl face și în prezent.
În momentul de față încerc să învăț din toate experiențele la care am acces, fie că sunt conferințe, evenimente formale sau non formale, încerc să ascult și să îmi dau seama care sunt lucrurile din sistem care, odată transformate, ajută la învățarea relevantă pentru copii și detensionarea din cancelarie. Acesta este un alt subiect care mă preocupă: cum să faci din cancelarie un loc prietenos, în care adulții să învețe, un spațiu de inovare, învățare și de parteneriat și colaborare între profesori.