Sorina s-a născut și a crescut într-un orășel mic, din Vrancea, unde perspectivele de viață erau foarte restrânse pe vremea când a terminat ea liceul.
Își dorea tare mult să meargă la facultate și, deși susținerea financiară a fost o provocare la momentul respectiv, a reușit să ajungă la Iași, unde a urmat cursurile Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune. A început să lucreze încă din facultate, iar pasiunea ei pentru comunicare și psihologie a determinat-o să testeze domeniul marketing-ului, într-o agenție de Marketing & PR.
Simțeam că e ceva ce îmi place și mă descurcam bine să ajung la inimile oamenilor cu tot ce îmi propuneam. De atunci mi s-a creat un mindset puternic cum ca eu pot, că dacă eu cred într-un lucru, pot transmite din credințele mele și altora.
După terminarea facultății, a încercat să-și găsească un job în domeniul pe care îl studiase, însă s-a lovit de problemele sistemului economic de la momentul respectiv, lucru ce a stârnit în ea o adevărată revoltă, urmată de dorința de a schimba lucrurile. Aceleași probleme le-a găsit și în sistemul juridic, apoi în cel politic, pe care le-a testat, pe rând, din diverse roluri, cu aceeași sete de cunoaștere și credință că dacă își propune să facă ceva, va reuși. Ușor, ușor, a ajuns și în lumea corporate, loc în care a reușit să își pună în practică întreaga experiență acumulată, într-un domeniu pe care îl studiase, dar în care nu practicase încă – economia.
După aproape 10 ani de muncă în domenii diferite, ajunsesem într-un loc destul de călduț, confortabil, unde principala mea motivație era echipa cu care lucram, relațiile pe care reușisem să le creez cu oamenii de acolo. De altfel, ajunsesem cumva și la acea liniște și relaxare financiară de care aveam nevoie, mai ales că responsabilitățile începuseră să crească, odată devenită și mamă.
Copiii i-au apăsat multe butoane, dar i-au și ridicat multe semne de întrebare. Și-a dat seama că petrece prea puțin timp cu ei, că își dorește să îi cunoască și să îi înțeleagă mai bine. Tot în perioada aceasta a început să audă și despre Teach.
Simțeam că se întâmplă ceva în mine, că îmi doresc altceva. Era o nevoie ce începuse să vină din interior. Am stat câteva zile singură, să reflectez și mă tot gândeam de unde ar fi putut să pornească toate lucrurile pe care le-am simțit ca nedreptate de-a lungul timpului, începând încă din școală. Mi-am dat seama că am vrut mereu să demonstrez că sunt și eu la fel ca ceilalți, iar singurul meu mod de a mă ridica la nivelul tuturor era să învăț. Atunci mi-a apărut în minte imaginea profesorului meu de limba română, din generală. Mi-am dat seama că el a fost modelul de persoană care mi-a insuflat puterea de a învăța și de a face orice, dacă îmi propun, fără să las obstacolele să mă descurajeze. Atunci mi-am dat seama că doar din educație poți schimba lucrurile, la firul ierbii. Că dacă îi creștem pe acești copii și le insuflăm niște principii și valori de viață, ei își iau apoi zborul în toate domeniile în care eu am dat cu capul. Era clar că aia este rădăcina unde pot umbla.
Și-a dat seama că are nevoie să facă mai mult. Atât pentru ceilalți, cât și pentru ea. Își dorea să cunoască sistemul de educație din interior, pentru a-și da seama și ea, la rândul ei, cum poate să își susțină mai mult copiii în procesul de învățare. Așa a ajuns în Teach.
Nu cred că aș fi putut face mai devreme pasul, acesta a fost parcursul drumului meu. Am fost mereu în căutare de stabilitate, de liniște personală și abia atunci când le-am găsit, am simțit că am de unde da mai departe.
Trecerea către educație a venit cu multă curiozitate, cu entuziasmul noutății, explorării unui nou domeniu, dar și cu o responsabilitate enormă, ce nu s-a putut compara cu nicio alta de până atunci.
Îmi dădeam seama că orice spun, orice fac, e de un impact pe care eu nici nu reușeam să-l văd în momentul acela. A fi profesor în Ferentari a însemnat lovirea cu o realitate pe care nu mi-o puteam imagina. Au fost momente grele, însă a contat foarte mult că nu am fost singură, că am avut constant sprijinul comunității Teach. Mai greu a fost până când am acceptat că e decizia mea de a fi acolo, că trebuie să mă opresc în a mai compara oamenii, comunitatea de acolo cu experiențele mele de viață.
Am zis, cu multă curiozitate și deschidere, să îi accept așa cum sunt, să încerc să-i cunosc și, cel mai important, mi-am setat mental să caut în fiecare zi binele de acolo. În momentul în care am făcut asta, am început să văd foarte multe lucruri bune acolo, am început să văd copii foarte puternici, supraviețuitori, cum poate rar găsești, niște copii foarte adaptabili, flexibili, o comunitate închegată și puternică. Lucrurile s-au schimbat cu multă răbdare.
Mi-am dat seama că nu pot eu să schimb radical lucrurile, dar că le pot oferi o altă perspectivă – să le arăt că există și un alt mod de a face, de a spune lucrurile, de a reacționa și, dincolo de asta, să le dau încrederea că pot face orice își doresc. I-am încurajat să aibă încredere în tot ce visează, că nu există imposibil, că nu este suficient să-ți dorești, ci că trebuie să muncești pentru visul tău și, dacă simt că visul lor nu îi mai împlinește și apare o dorință și mai mare, să-și urmeze instinctele și să meargă în direcția aia, pentru că au numai de câștigat. Le-am spus povestea mea. De altfel, ce mi-am dorit mult pentru ei a fost să aduc multă expunere către ei în cei 2 ani. Am încercat să îi scot cât mai mult din clasă și m-am folosit de toate resursele mele din spate. Asta i-a ajutat mult, inclusiv la diminuarea violenței. Au văzut că există și altceva, că poți să te porți și altfel.
Scoși din context, sunt cu totul alți copii. Și cred că asta au nevoie copiii din zone vulnerabile – să vadă că există și alte perspective și să le spunem tot timpul că sunt și ei potriviți acolo.
După experiența celor 2 ani în programul nostru, Sorina a ales să exploreze și o altă față a sistemului de învățământ, cea privată, pentru a-și întregi paleta de perspective, mai ales că ajunsese să cunoască deja și realitatea dintr-o școală de nivel mediu, prin propriii copii.
Și-a dat seama că este o oportunitate bună de a înțelege și acest sistem, ca să poată aduce, mai departe, cele mai potrivite resurse către copiii din medii vulnerabile, cu care încă păstrează legătura.
De asemenea, ca planuri de viitor, ia în calcul câteva opțiuni precum management educațional, construirea unor comunități pentru părinți, pentru a înțelege mai bine cu ce probleme se confruntă copiii lor la școală, dar și cum pot fi un sprijin pentru ei sau chiar crearea de cancelarii colaborative pentru profesori.
