Copil fiind, am pornit în viață cu gândul că eu vreau să învăț și am avut această ambiție.
Inspirată de tatăl său, Ionela a prins încă de mică gustul lecturii, iar cărțile au ajutat-o să exploreze mult firea umană, să o înțeleagă.
E o întreagă lume într-o carte! În ele mi-am găsit răspunsurile la multe întrebări.
Tot dragul de învățare, dar și dorința de a crește generațiile care vin din urmă în același spirit, au determinat-o să devină profesor.
Timp de 7 ani a predat într-o comunitate din România, până când, dezamăgită fiind de imaginea pe care profesorul o avea în acea perioadă, s-a gândit să își schimbe puțin traiectoria.
Acela a fost momentul în care a decis să exploreze și alte culturi și așa a ajuns în Irlanda, o țară care a contribuit mult la transformarea ei, locul în care s-a (re)descoperit și unde și-a dat seama ce își dorește să facă mai departe. Aici a cunoscut și câțiva oameni care și-au pus amprenta în viața ei și cu care deseori purta discuții despre un subiect aproape de sufletul său – educația.
Aflase despre Teach for Romania și se gândea să se întoarcă acasă, dar nu se simțea încă pregătită. În același timp, primise răspunsul că este acceptată în China, unde voia să predea engleză.
Îmi doream să explorez în continuare alte lumi, dar mi-am dat seama că nu este doar despre mine, ci și despre cei cu care lucrez. Și mi-am zis că, dacă pot face ceva pentru viitorul copiilor din țara mea, o voi face.
Acum mărturisește că au fost cei mai faini ani din cariera ei de profesor și se bucură că a putut lăsa ceva în urma ei.
În prezent este unul dintre tutorii coordonatori din program și își dorească să se implice în direcția formării altor cadre didactice și pe mai departe, poate chiar la scală mai mare.
Fiecare profesor are nevoie de un mentor care să îl sprijine și să îl îndrume, mai ales la început de drum. Și mă bucur că pot fi aici pentru ei.