Emilia este un suflet de artist, care și-a urmat îndeaproape pasiunea, inspirată și susținută de familia sa. În plus, își amintește cu drag de perioada facultății, unde a avut norocul să întâlnească profesori dedicați, care vorbeau cu pasiune despre artă și despre cât de important este să o prețuiești.
Pe lângă faptul că îmi plăcea tare mult să stau în atelier și să lucrez, eram fascinată de ideea de a preda și de a fi printre copii, acesta fiind unul dintre jocurile mele preferate de mică. Gândul de a deveni profesoară mă urmărea încă de atunci, iar în anul 2 de master am aflat, întâmplător, de Teach.
Nu i-a plăcut niciodată viața la oraș, mai ales că mare parte din copilărie și-a petrecut-o la țară, la bunici. Acesta a fost și motivul pentru care și-a dorit să fie aproape de elevii din astfel de medii, mai ales că știe cât de multă nevoie este de cineva care să îi vadă, să-i asculte și să-i sprijine.
Am întrebat-o cum au fost cei 2 ani pentru ea și ce și-a luat din toată această experiență.
Comunicarea cu elevii mei a fost esențială. Sinceritatea m-a ajutat de cele mai multe ori atunci când îmi era greu, iar cu ajutorul lor mă ridicam și mergeam mai departe. Copiii nu te judecă, ei văd dincolo de suprafață, iar în fața lor mă simt liberă să fiu eu cu totul, autentică.
Pe termen lung, Emilia se vede predând în continuare, departe de agitația orașului și cât mai aproape de natură, într-un sat, undeva în munți.
Tot acolo își dorește să creeze un spațiu în care copiii care nu și-au permis niciodată să meargă într-o tabără, să poată explora liberi, în natură, fel și fel de ateliere, în care arta va ocupa și ea un loc special.
