Am decis să mă înscriu în Teach for Romania deoarece rezonez tare mult cu viziunea organizației. Știu ce înseamnă să crești la sat, să faci naveta pentru a putea ajunge la școală, să te lovești de obstacole. În același timp, atunci când ai în jurul tău persoane care cred în tine și în drumul tău, totul pare mai ușor.
Elena le este recunoscătoare atât părinților săi, care au îndemnat-o să-și aleagă un viitor mai bun, cât și profesorului de istorie din liceu, care a încurajat-o să se înscrie la Facultatea de Litere și să devină cadru didactic.
Visa încă de mică la asta și, curând, avea să devină și realitate.
Încă din primul an de învățământ mi-am dat seama că sunt în locul potrivit și că este ceea ce voi face pentru tot restul vieții. Iubesc să fiu înconjurată de copii, este ceea ce îmi dă energie în fiecare zi. Și îmi doresc să mă dezvolt din ce în ce mai mult, pentru a putea fi dascălul de care au ei nevoie.