Diana a fost „doamna învățătoare” pentru zeci de de ochi curioși din comuna Sohatu, județul Călărași. Nu a crezut vreodată că va ajunge în învățământ, ba dimpotrivă, era convinsă că nu este deloc potrivită pentru această meserie.
S-a născut în Timișoara și tot acolo și-a petrecut copilăria și adolescența. În clasa I știa deja să scrie, să citească și chiar să facă adunări și înmulțiri. Curiozitatea este una dintre valorile cu care a crescut și care încă este parte importantă din viața ei.
Mie nu mi-a trecut nici acum vremea de ce-urilor, sunt la fel de curioasă ca atunci. Iar asta mă ajută și acum, la clasă.
A suferit teribil că n-a avut bunici la sat și că nu-și putea petrece și ea vacanțele precum colegii ei. Copil de oraș, așa cum se descrie, Diana a luat contact cu realitatea zonelor rurale abia când a început să lucreze în vânzări.
Am vândut mult la sat. Am avut clienți ciobani, cărora le converteam produsul în oi. Doar așa le puteam explica beneficiile unor pensii private. Am realizat atunci că de la educație pornește totul.
De Teach a auzit întâmplător, de la o prietenă care i-a spus că vrea să aplice. Tot ea a îndemnat-o să citească mai multe despre program, convinsă fiind că e ceva ce i s-ar potrivi.
La momentul respectiv lucra deja de 20 de ani în vânzări, un domeniu care i-a adus multe satisfacții și în care a crescut enorm, alături de echipele ei. A ajuns până la maximul pe care îl putea atinge, ca director regional și i s-a propus chiar rolul de director național, însă agitația Bucureștiului nu o atrăgea nicicum.
Universul îi arunca însă, din când în când, fel și fel de oportunități.
Pentru mine, educația a fost mereu importantă. Eu chiar îmi iubesc țara și, idealistă fiind, consider că se pot face lucruri frumoase și aici. Dacă contribuim fiecare cu câte puțin, din ceea ce știm sau suntem, cu iubire și empatie, la un moment dat, lucrurile astea se vor vedea. Mi-am dat seama că schimbările sănătoase pornesc doar din educație și că e nevoie de timp pentru a putea vedea niște rezultate. Pasul spre educație a fost unul hotărât și asumat. N-a durat mult – mi-am lăsat job-ul și m-am mutat la București.
Pe Diana, lucrul cu copiii a cucerit-o iremediabil și nu se mai vede făcând altceva, îi place prea tare în învățământ.
Provocată mental și emoțional cum sunt zi de zi la clasă nu am fost la vreun alt job. Copiii îți apasă toate butoanele. Iar daca îți pasă, faci ceva în sensul ăsta. În plus, faptul că le modelezi mințile, caracterele, că îi ghidezi să reușească în viață și că își asumă și justifică decizii sau acțiuni, e mai satisfăcător decât orice.
Pe termen lung, Diana își propune să lucreze direct cu copiii, dar și să organizeze cursuri pentru părinți și alte cadre didactice, pe modele de comunicare eficientă cu copiii. De altfel, se vede undeva, într-un sat din inima Ardealului, poate chiar ca director de școală, continuând să fie participant la schimbarea sistemului educațional din România.
