Acum câțiva ani, Cristi renunța la viața de corporatist pentru a deveni învățător. L-a atras în primul rând „îndrăzneala” Teach for Romania de a produce o schimbare într-un sector cheie, educația.
Mai mult, a simțit că își poate folosi atât experiența din cei aproape 20 de ani de lucru în multinaționale, cât și pe cea de părinte, pentru a avea un impact într-o comunitate vulnerabilă, unde vede un potențial enorm de dezvoltare.
Competențele de management și leadership pe care le-a dobândit de-a lungul timpului l-au ajutat foarte mult la clasă. Așa a reușit să creeze un spațiu sigur de învățare, pornind de la nevoile fiecărui copil și să fie un model pentru ei.
A ajuns deja la a 2-a generație de copii pe care îi formează, iar acesta este doar începutul. A absolvit programul Teach, însă se vede în continuare contribuind la „firul ierbii”, cu și pentru copiii din medii vulnerabile, cu aceeași dragoste, răbdare și încredere în viitor.
În plus, crede că este foarte important ca elevii să aibă parte de modele sănătoase încă de mici și să descopere că și bărbații pot fi un exemplu de grijă și afecțiune și o sursă de inspirație.
Cu experiența celor 2 ani de program și cu un nou bagaj de abilități și competențe, absolvenții programului nostru sunt pregătiți să-și folosească experiența pentru a influența și mai mult sistemul educațional din diverse roluri strategice: în media, prin creșterea conștientizării în ceea ce privește importanța educației din România, prin influențarea politicilor publice, ca inovatori sociali și comunitari, prin formarea altor profesori sau chiar din interiorul școlilor, ca profesori, directori, metodiști sau inspectori școlari.