Când am auzit prima dată despre Teach am zis wow, oamenii ăștia fac ceva pentru copii ca mine. Am știut atunci că trebuie să mă implic, că voi înțelege fiecare copil, pentru că am trăit, la rândul meu, multe pe care le trăiesc și ei. M-am simțit dator să dau ceva înapoi.
Claudiu s-a născut și a crescut în Ferentari, într-o familie modestă. Era copilul introvert, care trăia mult în lumea lui, motiv pentru care devenea deseori ținta răutăților gratuite ale colegilor de școală. Refugiul lui a fost teatrul, locul în care a început să se descopere, să capete o voce și să aibă încredere în el, cu ajutorul unei profesoare căreia îi este tare recunoscător.
Datorită ei am început să mă schimb. Mi-a oferit încredere, atenția de care aveam nevoie și, cel mai important, nu a renunțat la mine. Iar odată cu încrederea, au venit și ambiția și determinarea de a face mai mult.
Începuse să citească mult, biblioteca fiind locul preferat în care își petrecea pauzele. Era prins într-o nouă lume acum, cea a cunoașterii, care îl fascina. Mai târziu, în liceu, și-a descoperit pasiunea pentru politică, iar participarea într-un proiect destinat tinerilor, care-ți dădea posibilitatea să trăiești câteva zile în papuci de parlamentar, i-a confirmat că acesta este drumul pe care vrea să meargă mai departe. Așa a ajuns la SNSPA și, pentru că voia să se implice cât mai mult, a aplicat și în VIP, o organizație studențească unde a găsit oameni cu pasiuni comune.
Despre experiența în programul nostru spune că a fost cea care l-a schimbat cel mai mult, care l-a făcut mai conștient de el, unde a învățat să își îmbrățișeze fiecare latură și să se accepte așa cum e. Și cu aceste lecții pleacă mai departe la drum, într-o călătorie tot în lumea educației și cu gânduri mari pe plan politic, într-un viitor nu foarte îndepărtat.