[Comunicat de presă] Teach for Romania și NN contribuie la educația copiilor din comunități dezavantajate
Aproape 100 de copii din județul Vrancea beneficiază de susținere pentru educație de calitate Calitatea educației pe care un copil o primește până la vârsta de 15 ani este definitorie pentru viitorul său. În anul școlar 2022-2023, NN România și organizația Teach for Romania contribuie la educația a aproape 100 de copii din comunități vulnerabile din județul Vrancea, sprijinind profesorii responsabili de experiența lor de învățare în misiunea de a îmbunătăți calitatea educației. În România, 1 din 5 copii abandonează şcoala în mediul rural, iar 44% din elevii români suferă de analfabetism funcțional (Testul PISA 2018 – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică). În același timp, aproape 40% din școlile din România sunt considerate şcoli defavorizate, cu elevi cu risc mare de abandon școlar, performanţă şcolară redusă şi condiţii economice precare. Pentru a susține accesul la educație de calitate pentru copiii din medii vulnerabile, organizația non-guvernamentală Teach for Romania caută și pregătește oameni valoroși, cu sau fără experiență anterioară de predare, pentru a deveni profesori model în învățământul de stat și lideri în educație pe termen lung. ONG-ul a apărut ca răspuns la inechitatea educațională, oferind elevilor șansa la un viitor mai bun prin educație. „În ultimul an, eforturile noastre