[Comunicat presă] Alianța „O Voce pentru Educație”, printre propunerile pentru noua lege a educației: Profesionalizarea managementului școlar din România și rute flexibile de carieră pentru toate cadrele didactice
Alianța „O Voce pentru Educație” a organizat a doua sesiune de lucru pentru reforma reală a educației din România; 40 de specialiști care reprezintă organizații non-profit, mediul privat și cele mai importante instituții educaționale din România, directori de școli și profesori au discutat despre cele 10 puncte de reformă pentru noua lege a educație; La această nouă întâlnire a alianței „O Voce pentru Educație” au participat consilierul pentru educație al Prim-Ministrului României, consilieri de stat din Ministerul Educației, dar și reprezentanți ai UNICEF România, Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar (ARACIP) sau ai Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT). Alianța „O Voce pentru Educație” s-a întâlnit pentru o sesiune de lucru, în cadrul căreia 40 de reprezentanți din sectorul public, privat și non-guvernamental au discutat despre cele mai importante măsuri care pot aduce o transformare a calității educației preuniversitare din România. Printre măsuri, profesionalizarea managementului școlar sau rute flexibile de carieră pentru profesori. „În primul rând, salut entuziasmul și dedicarea participanților, dar și conjuncția forțelor din societate pentru a avea o lege a educației cât mai adecvată viitorului pe care ni-l dorim. Dacă se vor regăsi ideile de aici în noua lege, putem spune