Greta Predoi | Coagularea comunității pentru o școală modernă, fără clopoțel
La școala în care este director Greta Predoi, în pauze, se aude muzica dintr-un playlist făcut chiar de elevi. Copiii fredonează versuri pop, se relaxează în spații creative, își caută manualele sau caietele prin dulăpioarele personale, asta ca să nu mai țină după ei ghiozdanele greoaie și, în timpul orelor, folosesc table și alte materiale interactive. Însă nu mereu a fost așa, profesoara de chimie Greta Predoi povestește că, în 1989, când a venit prima dată la școală, sălile arătau tare rău. „Am și acuma în minte prima imagine de când am intrat în școală. Am văzut profesoare cu cizme de cauciuc, care, cu perii, spălau dușumelele”, spune aceasta. Ulterior, a devenit director al școlii și de atunci clădirea a intrat în mai multe etape de modernizare, cea mai importantă fiind cea din 2019, doar că atunci școala nu avea toate dotările necesare, era mai mult goală. A făcut o listă cu cele necesare și a trimis peste 4.000 de e-mailuri la firme și persoane cunoscute. A primit, în primul an, 80 de răspunsuri și încet-încet a construit școala europeană la care visa. Deviza școlii în care predă Greta Predoi este ca fiecare persoană să se simtă bine și să