[Comunicat de presă] Teach for Romania și Roma Education Fund au organizat consultare publică privind fenomenul segregării școlare
București, 11 octombrie 2023 Teach for Romania în parteneriat cu Roma Education Fund au organizat în București, o consultare publică privind fenomenul segregării școlare, eveniment care i-a adus la masa de discuții pe reprezentanți ai Guvernului României, Ministerului Educației, reprezentanți din Federația de Asociații de Părinți, Fundația Națională pentru Tineret, Consiliul Național al Elevilor, specialiști în educație, elevi. Acesta este ultimul eveniment din seria de consultări publice privind segregarea școlară, anterior desfășurate în 7 județe: Craiova, Timișoara, Cluj, Iași, Ploiești, Brașov și Constanța. Organizația derulează aceste consultări publice pentru a formula măsuri în vederea diminuării cazurilor de segregare pe criteriu etnic, statut socio-economic, gen ori dizabilitate. Scopul proiectului derulat de Teach for Romania în parteneriat cu Roma Education Fund este acela de a crea un cadru propice pentru respectarea dreptului la educație, tratament egal și fără discriminare pe bază de etnie pentru fiecare elev din România. Rezultatele consultărilor publice din cele 7 județe arată că, pentru diminuarea segregării, e nevoie de implicare și comunicare eficientă între autorități – sector nonguvernamental – școală (profesori, psihologi) – comunitate –familie. E nevoie de implicarea familiei în mod activ prin dialog, de acțiuni comunitare cu miză socială, de campanii de conștientizare pe teme de