Teach for Romania organizează conferința „Impactul mentoratului adaptativ în formarea profesorului debutant”
Astăzi, Teach for Romania a organizat cea de-a doua conferință pe tema mentoratului adaptiv pentru profesorii debutanți din sistemul de învățământ de stat din România, implementat prin intermediul proiectului NEST – Novice Educator Support and Training. În cadrul conferinței „Impactul mentoratului adaptativ în formarea profesorului debutant” a fost prezentat progresul și impactul intervenției proiectului din primul an de implementare. Au fost explorate și modalitățile prin care modelul NEST poate fi extins la finalul celor doi ani de implementare. La dezbatere au participat Cecilia Iuga – Expert specialist carieră didactică, Ministerul Educației, Oana Moșoiu – Lect. Univ. Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, echipa de proiect Teach for Romania, profesorii mentori și profesorii debutanți implicați în program. „Recrutarea profesorilor novice în școlile defavorizate rămâne o provocare în multe țări și are ca rezultat lipsa profesorilor. În lipsa unui sprijin real și a unui proces eficient de integrare în școală, profesorii debutanți sunt mai predispuși fie să caute un loc de muncă într-o altă școală, fie să părăsească profesia cu totul, în contrast cu colegii lor care lucrează în alte școli. Primii ani de profesorat sunt grei, mai ales atunci când alegi să predai într-o școală vulnerabilă, acolo unde nevoile