Andreea Dragoș: „Am întâlnit foarte mulți copii care doar prin educație vor reuși să meargă și ei mai departe, așa cum am reușit și eu”
„Am ajuns profesoară pentru că a trebuit și eu să scap dintr-un mediu dezavantajat”, spune Andreea Dragoș, profesoară de Limba română și de Limba franceză într-o școală gimnazială din mediul rural în județul Iași. Povestește că acel mediu a fost unul ce a implicat violențe și alcool și că ea, împreună cu cele două surori, au ales să învețe cât mai mult să-și construiască un trai mai bun. „Mamei mele îi datorez tot ce am acum”, spune Andreea. „În facultate, efectiv a trebuit să plâng cu cartea în mână, învățând, ca să ajung și eu măcar la un nivel mediu. Când am ajuns aici, la școală, am întâlnit foarte mulți copii care doar prin educație vor reuși să meargă și ei mai departe. Nu e vina lor că poate s-au născut într-o familie în care mama consumă alcool. Nu este vina lor că nu au tot ce le trebuie”, povestește profesoara. La ea în clasă este o elevă care-i amintește de copilăria sa, care are voință și poate. Însă, din păcate, unul dintre părinți nu o susține așa cum ar trebui. „Dar eu știu că ea va reuși, pentru că învață”, adaugă Andreea. Cum îi ajută pe elevi să învețe