„Simt nevoia copiilor de a fi ascultați, nu doar auziți’’

December 21, 2021
SuperTeach
Comments Off on „Simt nevoia copiilor de a fi ascultați, nu doar auziți’’

De la clasa I și până la clasa a VIII-a, Henriette ajunge la peste 300 de elevi din Școala Gimnazială nr. 1 din Pantelimon, ca profesor de engleză și dirigintă. În această școală și-a început călătoria prin educație, în septembrie 2020.

Cei aproape doi ani de predare au ajutat-o să descopere multe despre elevii din sistemul românesc. De-a lungul timpului, în relația cu copiii, instrumentul ei principal de lucru a fost observația permanentă. Ceea ce a apropiat-o foarte mult de copii și de nevoile lor: nevoia de atașament și nevoia de a avea un model de urmat în viață.

Deoarece mulți dintre acești copii au un fundal de familie cu probleme, Henriette s-a ambiționat să îi învețe pe copii despre căutarea soluțiilor și despre cum să își stabilească obiective, pentru a se autodepăși. Dacă la început, pe lângă Henriette, se auzeau voci timide „Doamna, ce sunt alea «obiective»?”, acum fiecare copil are notat în propriul carnețel câte un obiectiv de îndeplinit până la finalul anului școlar.

 

În această misiune a lor, de a-și atinge obiectivele personale, Henriette și-a asumat rolul de ghid. Ea îi motivează și îi învață să fie proactivi prin implicarea lor în diverse activități. Și nu este un comportament încurajat doar pentru școală. Ci și o atitudine de adoptat în viață.

„A fost un an plin de provocări, dar mai mult, un an plin de reușite. Reușitele lor. Am desfășurat mai multe proiecte internaționale, unde am colaborat cu copii și profesori din Belgia, Turcia și Letonia. Pentru pasionații de engleză și cei dornici să aprofundeze, am creat un club de engleză, unde ne întâlnim pe Zoom, în fiecare duminică pentru 2 ore. În cadrul clubului, am creat un spațiu sigur, un spațiu unde să ne exprimăm liber, unde nu există prejudecăți, unde ne aplaudăm pentru reușite și ne încurajăm să devenim mai buni, unde elevii mai avansați îi ajută pe cei începători și unde punem la cale participări la proiecte și concursuri.”

Cum orice poveste de succes este aproape imposibilă fără greutăți, Henriette a avut de-a face cu propriile provocări la clasă: absenteismul și riscul de abandon școlar. În opinia ei, fenomenul absenteismului se amplifică atunci când există o distanță între profesori și elevi. Atunci când copiii nu sunt ascultați, nu sunt auziți, când nu sunt înțelese corect nevoile lor.

„Elevii simt nevoia să pună întrebări, deși de multe ori le este teamă să nu greșească, să nu supere profesorul. Visez la un sistem unde copiii sunt încurajați să pună întrebări, profesorul să fie un facilitator de învățare, unde să fie încurajată colaborarea dintre profesori, în cancelarie, dar și a copiilor între ei, luând în considerare competențele viitorului.’’

Henriette Crăciunescu face parte din generația a 7-a de profesori și învățători ai programului Teach for Romania, iar anul acesta este sprijinită în cadrul co-finanțării United Way Romania.