Autor: Ionela Munteanu, alumnă Teach for Romania
Copiii aceștia sunt foarte norocoși cu oameni în jurul lor cărora le pasă de ei. În condițiile date de situația de față ei tot rămân conectați unii la alții. Înainte să se închidă școlile profesorii și elevii erau o comunitate în școală. Poate vă întrebați cum a luat naștere această idee? Conceptul de comunitate era și înainte în această școală numai că oamenii aveau conexiune directă. Câțiva dintre profesorii din școală se vedeau o dată la trei săptămâni în cadrul proiectului FIERST (From Inclusive Education to Real Scale Transfer) astfel, comunitatea față în față a luat naștere înainte de închiderea școlilor. Ideea unui grup în mediul virtual a venit după ce s-au închis școlile din nevoia de conexiune și de a fi alături părinți, profesori chiar și în online. Așa au creat pe Facebook grupul „Școala în comunitate” cu scopul de a fi „împreună” pentru că educația să continue.
Așadar, grupul a fost format de profesori și mai mulți părinți din județul Brașov și este unul închis, pentru mai multă siguranță și nevoia de a fi împreună. Totul a pornit din dorința de a păstra legătura cu întreaga comunitate și acest fapt este în folosul copiilor pentru ca aceștia să continue să învețe și în această perioadă în care școlile sunt închise.
Copiii și părinții pot accesa pe grupul de Facebook materiale propuse de către profesori, pot vizualiza filme scurte, tutoriale, povești cu tâlc și multe altele pentru fiecare materie și fiecare clasă.
Părinții sunt îndemnați să posteze câte un film scurt sau poze cu lucrările acestora. Printre fotografii și filmulețe se găsesc fețe de copii mândri de lucrările lor și un filmuleț în care unul dintre părinți ajută la teme cinci copii, fiecare copil citind pe rând sau desenând ceva, unii scriind la matematică, iar alții și-au amenajat câte un loc de lucru numai bun de citit, socotit sau lucruri noi de explorat.
Este admirabil cum acești părinți s-au mobilizat să colaboreze cu educatorii copiilor lor și să își sprijine copiii la teme. Cu siguranță vor ieși multe lucruri frumoase la iveală din această colaborare. Fotografiile selectate din acest grup vorbesc despre bucuria copiilor de a continua curioși să învețe de la profesorii lor și de la părinții lor, primii lor educatori.
Pentru fiecare dintre noi această perioadă este una cu multe schimbări și provocări, dar ce este de apreciat este faptul că acești oameni încearcă pe zi ce trece să fie mai buni, să se familiarizeze și mai mult cu tehnologia, să facă materialele încât să fie potrivite pentru mediul online, să iasă din zona lor de confort sau să facă tutoriale pentru copii, să învețe cum să îi sprijine pe „adulții de mâine” să își creioneze un viitor prin educație.
Poate copiii aceștia își vor aduce aminte peste ani de momentul acesta ca de unul în care cei mari învățau alături de ei „cot la cot” în online. Acestea sunt zile în care cei mari crează cu inima deschisă o comunitate cu mult drag și stăruință pentru cei mici. Educația nu trebuie să ia pauză, iar astfel de comunități ne dau speranța unui viitor mai bun, incluziv și empatic.
Acest document nu reprezintă poziția Comisiei Europene (CE), cu privire la informațiile prezentate, conținutul aparținând în totalitate echipei de implementare a proiectului.
Project number 592133-EPP-1-2017-1-BG-EPPKA3-IPI-SOC-IN; Grant Agreement Number 2017-2949/001-001.
Abonează-te la newsletterul nostru aici pentru a afla ce mai facem în Teach for Romania.