Împreună, se poate!

Ne bucurăm să îți arătăm ce am făcut împreună în ultimul an școlar și mai ales, unde ne dorim să ajungem în următorii 5 ani. Dacă anul trecut a fost un an în care ne-am activat toate resursele interioare pentru a putea oferi continuitate actului educațional, anul acesta continuă să fie despre leadership colectiv și consolidarea relațiilor cu părinții, colegii de cancelarie și comunitatea. Însă, cel mai important, 2021 este despre anduranță, reziliență, gândire strategică, impact pe termen mediu și lung în sistemul educațional românesc.

Îți suntem recunoscători ție, care, într-un an extrem de dificil, ai continuat să ai încredere în noi și să ne fii aproape. Noi nu ne oprim, așa cum nici copiii nu se lasă. În continuare, avem nevoie de susținerea ta și a tuturor oamenilor de bine, care cred că educația reprezintă soluția schimbării profunde a societății.

Cu ajutorul tău: 

1. Am antrenat și susținut peste 90 de profesori în 20 de județe care au demonstrat cum arată profilul de dascăl care poate, știe și vrea să răspundă la provocările unei crize.

2. Profesorii pe care îi susținem au fost săptămânal în comunitățile lor și au dus fișe de lucru copiilor care nu aveau semnal GSM pentru ca ei să nu piardă legătura cu școala.

3. Am dezvoltat prima Academie de Pedagogie Digitală pentru profesorii din educația publică din România, un proiect care a demonstrat că învățarea se poate produce și în mediul online.

4. Am conectat 300 de copii la școala online și am oferit 175 de tablete + 300 SIM-uri de internet cumpărate pentru elevi și 5 multifuncționale pentru materiale de lucru pentru copiii deconectați. Am creat 3 laboratoare TIC mobile și am oferit un fond de micro-investiții pentru materiale destinate copiilor complet deconectați.

În cele ce urmează, îți prezentăm activitatea noastră din ultimul an și te invităm să ne susții în continuare. În raport, vei regăsi rezultatele ultimului an, informații financiare și unde am investit banii, cât și cum ne poți fi în continuare alături de noi, pentru a putea să construim opțiuni de viață prin educație de calitate pentru fiecare copil din România.

Te invităm să parcurgi documentul și ne-ar bucura să ne transmiți feedback-ul tău pe email (office@teachforromania.ro) sau să te abonezi la newsletterul nostru aici.