Ștefan Naciu este profesor de engleză într-o comunitate în județul Iași și spune că este foarte motivat după ce a participat în proiectul de literație în ultimii doi ani. Un exemplu de poveste de succes este Alex, care, deși a avut dificultăți inițiale, a manifestat dorința de a-și depăși limitele și a arătat perseverență și determinare în procesul de învățare citit-scrisului. Chiar dacă mai are de recuperat pentru a ajunge la nivelul clasei, el are încredere că poate atinge acest obiectiv prin muncă asiduă. De asemenea, Ionuț, deși nu a participat la orele remediale la fel de des, a înregistrat progrese semnificative, fiind lăudat de profesori pentru eforturile sale.
Povestește-ne câteva lucruri despre tine, despre motivația de a te implica în proiectul de literație, câți copii sunt implicați și din ce clase.
Sunt profesor de limba engleză, este al doilea an în care particip în acest proiect. Am fost motivat să mă implic deoarece am văzut ce bine a mers în primul an și pentru că unii copii au mare nevoie de această intervenție remedială. Am lucrat cu doi elevi din clasa a VI-a anul acesta.
Ce înseamnă mai concret ceea ce faci? Dă-ne niște exemple de activități, resurse pe care le folosești.
Am lucrat pe texte pe nivelul copiilor, luând în considerare și ariile lor de interes, am folosit jocuri de dezvoltare a fluenței, vocabularului, comprehensiunii din ghidul profesorului, pus la dispoziție de FNO. I-am pus să compună propoziții scurte, atât oral, cât și în scris.
Spune-ne cum arată progresul: poveste de succes și o poveste prin care să povestești efortul unui copil de a recupera decalajele.
Alex, deși a avut mari dificultăți când am început să lucrăm, a fost dornic să-și depășească limitele, mereu dând dovadă de perseverență și determinare în a învăța să citească mai bine. Deși mai are de recuperat până să ajungă la nivelul clasei sale, are încredere că poate face acest lucru dacă muncește. În ciuda faptului că n-a participat la fel de des la orele remediale, Ionuț a progresat considerabil, profesorii lăudându-i eforturile.
Unde simți că au fost/sunt micile sau marile victorii din proiect?
Când Marian mă întreba când mai facem ore de citit, când băieții au făcut progres vizibil (folosind cuvinte noi în mod corect, citind anumite cuvinte corect, respectând semnele de punctuație, etc.).
Care sunt visurile copiilor? Cum s-a schimbat perspectiva lor de la începutul proiectului remedial vs. acum?
Marian pare determinat să ajungă la nivelul clasei sale în ceea ce privește citirea și înțelegerea textului scris, spre deosebire de începutul proiectului, când nu părea atât de încrezător în forțele proprii.
Ce spun copiii?
Andrei spune că a pierdut o bună parte din capacitatea de a citi cât timp a fost plecat cu părinții din țară. Revenit de câțiva ani, i-a fost foarte greu să țină pasul cu colegii săi, pentru că nu putea citi la nivelul clasei și nu înțelegea ce scria de la tablă.
La Teach for Romania știm că literația este o competență complexă și că avem nevoie de instrumente și demersuri fundamentate științific, care să fie folosite cu pricepere de fiecare profesor. Din experiența noastră în lucrul cu elevii vedem provocările care apar atunci când lipsesc anumite achiziții, barierele pe care le întâmpină în dezvoltarea altor competențe. Astfel, intervenția noastră își propune să identifice și să dezvolte instrumentele potrivite și să susțină profesorii în utilizarea lor.
Cu sprijinul partenerilor noștri reușim să le oferim profesorilor din programul Teach for Romania granturi pentru implementarea proiectelor gândite alături de copii. Obiectivul este acela de a le oferi elevilor un context de practică pentru noțiunile teoretice de literație și numerație pe care profesorii, învățătorii și educatorii le duc la clasă și de a dezvolta, cu această ocazie, leadershipul la nivel de elevi.
Mai mult decât atât, în ultimul an, am reușit să formăm o echipă de cinci mentori pe literație, care lucrează cu 72 de profesori din comunitatea Teach for Romania, cu ajutorul cărora scalăm intervenția remedială la 256 de elevi, iar 17 învățători de pregătitoare folosesc resursele din programul Școli cu Sclipici și lucrează cu 230 de elevi pentru dezvoltarea competențelor de citit-scris.
Contribuim la construirea resurselor video pentru cursul „Toți copiii citesc” alături de Fundația Noi Orizonturi, curs ce va disponibil tuturor profesorilor din România.