un podcast Teach for Romania, prezentat de Unicredit Bank
Podcast disponibil pe Apple Podcast, Spotify, Google Podcasts și Deezer
Oamenii de la Gala Profesorul Anului din mediul rural
În mediul rural, 1 din 4 elevi renunță la școală până la finalul ciclului gimnazial. Mai mult, cam 300.000 de copii de vârstă școlară nu merg la școală. Atâția copii se nasc în România în doi ani.
Sărăcia îi face pe jumătate din copiii României să fie la risc de excluziune socială, cu șanse reduse de a-și construi un viitor. Iar statisticile ne mai arată și că procentul elevilor care obțin medii sub 5 la Evaluarea Națională este dublu în mediul rural comparativ cu cel urban.
Statisticile sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Dincolo de infrastructură sau decizii politice, profesorii sunt cei care pot să schimbe aceste date. Și exemplele de oameni care schimbă viitorul merită spuse. De aceea, Teach for Romania a organizat la Iași, la final de martie, Gala Profesorul Anului din mediul rural, un eveniment în care a premiat, dintre cei peste 300 de nominalizați, 5 profesori cu adevărat inspiraționali care ajută copiii din mediile dezavantajate să viseze.
Au nevoie de o scânteie. Și atât!
Astăzi stăm de vorbă cu 3 dintre ei și le descoperim poveștile, dincolo de emoțiile de la Gală. Aurora Enache este profesor la Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” Răducăneni, județul Iaşi, și a câștigat la Categoria Dezvoltarea leadershipului la elevi. Aurora predă logică, psihologie și economie.
„Orice oră ar trebui să fie o oră în care profesorul trebuie să fie lider”. Ea crede în parteneriat, o bună pregătire înainte și în a îi asculta pe cei din jur.
Așa arată un lider într-o clasă din mediul rural. Aurora e mereu caldă cu elevii și, după cum ne-a spus, și atunci când dă o notă de 3, o face cu blândețe. Iar secretul, un bun e profesor e să vină mereu la școală cu energie bună. Îi iese pentru că îi place această meserie foarte mult. De fiecare dată pleacă cu bucurie de acasă și își face o „igienă a minții” înainte de a pleca. Își ia mereu dimineața o jumătate de oră doar pentru ea, chiar dacă asta înseamnă că se trezește la 4.30. În clasă, mereu testează starea elevilor și încearcă să le ridice moralul, de fiecare dată. Aurora crede că totul pleacă de la dorința de a acționa și de a schimba ce e în jurul tău. „Au nevoie de o scânteie. Și atât!”
Mi-a plăcut când a spus că de fapt elevii fac ora, nu profesorul. Aurora știe să inspire clasa și totul începe de la relația pe care o clădește cu elevii. „Dacă nu mizezi pe relație, caută-ți o altă meserie!”. Aristotel spunea că socialibilatea este una dintre trăsăturile omului. „Sunt foarte apropiată de elevii mei. Sunt copiii și prietenii mei.” Aurora nu se teme niciodată să lase garda jos și chiar să fie vulnerabilă. „La început copiii sunt rezistenți, dar eu sunt mai încăpățânată decât ei!”
Relația copiilor cu școala
Romeo Bolohan este câștigătorul Galei la Categoria „Dezvoltarea abilităților socio-emoționale” . El predă educație tehnologică la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, județul Suceava. Hai să vedem cum reușește să îmbine tehnologia cu abilitățile socio-emoționale. „Elevii mei scriu doar jumătate de pagină! Eu mă axez mult pe partea practică! De exemplu, lecția trecută am avut drepturile consumatorului. Le-am dus foițe cu QR code și au trebuit să identifice ce drepturi se ascund în spatele codurilor.”
Pentru Romeo, implicarea în viața elevilor nu se oprește doar la orele din programă. El vrea ca școala să fie relevantă în viața copiilor și de aceea a inițiat mai multe cluburi: de ecologie, de dezvoltare a abilităților, de vacanță sau de origami. „Copiii au nevoia să fie legați de școală, într-un fel sau altul. Așa fac pasul mai ușor spre educație.”
E important ca un elev să aibă o relație sănătoasă cu școala. Dar cum își dă seama un profesor de această nevoie și cum s-a întâmplat schimbarea la nivel personal, ne spune Romeo. În 2001, când și-a început cariera avea deja experiența de la Salvați Copiii în interacțiunea la clasă. Totuși, era un profesor care preda teorie și atât. După vreo 8 ani a început să se concentreze pe partea practică. De atunci se înțelege mai bine cu copiii.
O directoare ca o mamă
Al treilea invitat de astăzi a avut 12 nominalizări la Gala, de la 12 persoane diferite. Daniela Maria Arion este director la Școala Gimnazială „Mihai Vodă” din județul Cluj și câștigător la Categoria „Prevenirea abandonului școlar”. Daniela e ca o mamă. Își dorește ca toată lumea să zâmbească și să aibă tot ce au nevoie. Îi place să lucreze cu copiii în proiecte de tot felul. Are inițiativă și rezolvă zilnic sute de probleme, în toate cele 5 clădiri ale școlii. „De asta ne-am făcut profesori, nu?”
Daniela este de 22 ani profesor în școală și de 7 ani o conduce. E foarte lungă lista de realizări, dar scopul ei principal este să să îi țină pe copii aproape de școală, pentru a putea să aibă un viitor mai bun. A pus pe picioare un proiect de monitorizare a absențelor încă din vremea în care era doar profesor. Urmărește cazul fiecărui copil, discută cu profesorii și părinții și încearcă cu orice preț să prevină abandonul. Mai mult, îi încurajează să își continue studiile după 8 clase.
I-am întrebat pe profesorii invitați care e cel mai important lucru pe care trebuie să îl aibă în vedere un profesor în mediu rural. Provocările sunt cu siguranță multe, dar răspunsurile lor ne fac să credem că dincolo de orice, există speranță pentru toți copiii. Daniela crede că e important să nu îți pierzi niciodată optimismul și să încerci să asiguri copiilor toate condițiile pentru o educație de calitate. Romeo e de părere că trebuie să dezvolți valori și stimă de sine la copii. Așa le poți da aripi copiilor. Pentru Aurora, reziliența este o caracteristcă esențială, chiar dacă munca unui profesor de la sat e de două ori mai complicată.
Ceilalți doi câștigători ai Galei sunt:
Categoria „Dezvoltarea literației”: Adina Popa – învățător, Școala Gimnazială Basarabi, județul Suceava;
Categoria „Implicare în comunitate”: Ioana Diaconu – profesor, Școala de industrie alimentară Țibana, județul Iaşi.
Prima ediție a Galei Profesorul Anului în mediul rural a pus accent pe calitatea educației și pe promovarea cadrelor didactice care cred în potențialul fiecărui copil, și le oferă șansa la un viitor mai bun prin educație.
Puteți urmări înregistrarea Galei pe canalul nostru de Facebook și clipuri cu profesorii câștigători pe Canalul de Youtube.