Interviu cu Mina Gălii, alumnă Teach for Romania și coordonator program local Fundația UiPath
Începem o nouă serie de interviuri în care, săptămânal, vom aduce în prim plan inițiative și povești ale alumnilor Teach for Romania în campania Oamenii Educației. Prima persoană a cărei poveste vă invităm să o descoperiți este Mina Gălii, care a înțeles că trebuie să-i acordăm misiunii noastre timp, energie și reflecție. Totul pentru binele copiilor.
Ea ne mărturisește că viața înainte de experiența Teach for Romania i-a fost oarecum liniară și că a primit aici un dar neprețuit, o cauză. Începutul nu a fost ușor, ci mai degrabă copleșitor. Însă apartenența la comunitatea noastră a învățat-o curând că și ea poate, oricât de apăsătoare este o problemă, poate să-i găsească o soluție.
Suntem bucuroși că de acum acum încolo, de fiecare dată când va căuta oportunități profesionale, se va întreba mai întâi: „Ce fac eu pentru copiii vulnerabili ai acestei țări?”
„Teach mi-a dat și mie această mentalitate – că eu pot!”
Povestește-ne câteva lucruri generale despre tine, parcursul tău academic și profesional.
Pot spune că viața mea dinainte de Teach e destul de liniară – am făcut tot ceea ce era de așteptat de la mine: să aleg o facultate, să dau tot ce pot eu, să mă angajez în baza profilului urmat, ș.a.m.d. Experiența mai „disruptivă” din toată ecuația asta a fost faptul că am venit la București ca un burete gata să absoarbă orice oportunitate urma să îmi iasă în cale – iar faptul că am decis să fac voluntariat în SiSC (Sindicatul Studenților din Cibernetică), unde am fost și vicepreședinte, mi-a schimbat total direcția. Am plâns când am devenit alumnus, deoarece vedeam în fața mea doar calea bătătorită – un job în IT și cam atât. Aveam nevoie însă de acea hiperactivitate a oamenilor care au o cauză.
Cum a fost pentru tine experiența în programul TfR?
A fost o extraordinar. Am plâns mult în primul an, iar în al doilea am reușit să învăț, practic, ce înseamnă să fii profesor. Probabil vrei să știi de ce am plâns – ei bine, m-am obișnuit repede cu poveștile grele ale copiilor, mi-a fost ușor să îi accept așa cum sunt și să mai discut cu ei din când în când pe subiecte delicate. Greul, însă, a fost în a reuși să gestionez efectele și manifestările poveștilor, adică acele comportamente definite de frustrările și durerile lor, pe care pur și simplu nu mai știam cum să le apuc.
De câte ori mă întâlneam cu tutorele meu povesteam lucrurile care credeam că îmi ieșeau bine și apoi începeam să plâng, pentru că știam cât de multe lucruri nu reușeam în rest și cât de multe greșeli făceam. În al doilea an, când am trecut la clase de gimnaziu, după o vară în care am avut mult timp de reflecție, a fost o altă poveste – mă simțeam printre copii de parcă aș fi fost un superstar, eram o versiune a mea mult mai bună, pentru că eram confortabilă cu cine eram, ce reușeam împreună cu ei și când îi vedeam cât de rapid reacționează.
Ca să concluzionez, experiența mea a fost un soi de Disneyland, le-am bifat pe toate, și asta nu doar emoțional ci și practic – am fost, așadar, și învățătoare, și profesoară de TIC, am predat și la ciclu primar, dar și la gimnaziu, am făcut și naveta la sat cu trenul zilnic, dar am predat și la periferia orașului.
Ce impact a avut în viața ta profesională și personală programul Teach? Ce este diferit în viața ta acum?
Faptul că Teach mi-a oferit acces la o comunitate de oameni care își știu limitele, dar își cunosc mai ales atuurile, mi-a dat și mie această mentalitate – că eu pot, că mă pot uita la o problemă care mă apasă suficient de tare, și că probabil nu e nimeni mai potrivit decât mine să se agațe de ea și să caute soluții. Practic, experiența de doi ani din Teach mi-a schimbat perspectiva despre mine.
Totuși, cel mai important dar pe care mi l-a dat Teach este o cauză. Nu cred că greșesc dacă extind această afirmație către mai mulți dintre colegii mei din Teach, fie ei alumni sau profesori – după ce finalizăm programul de doi ani de susținere Teach ajungem să știm ce este inegalitatea din educație și cât de tare se adâncește odată cu trecerea timpului dacă nu există un moment semnificativ de intervenție în viața copiilor în situație de risc. De la experiența Teach for Romania încoace, dar și mult timp de acum înainte, sunt sigură că alegerile mele profesionale vor avea ca prim criteriu „Ce fac eu pentru copiii vulnerabili ai acestei țări?”.
Care crezi că este schimbarea cea mai importantă pe care ai adus-o la copii și în școală?
Având în vedere că cei doi ani de predare au însemnat pentru mine două experiențe distincte și aproape total diferite, o s-o iau pe rând. În primul an, cel în care am fost învățătoare în satul Gălbinași, jud. Călărași, cred că am reușit să aduc resurse pentru copii și pentru școală – povesteam foarte mult în social media despre situațiile pe care le întâlneam, despre ce înseamnă să fii profesor la sat și care erau provocările mele zilnice. Atunci au fost mulți oameni și firme care mi-au scris că vor să contribuie – de la o mulțime de cărți pentru copii, cadouri de Crăciun și Moș Nicolae, până la ajutor punctual pentru familiile mai vulnerabile financiar.
Al doilea an, cel în care am fost profesor de TIC (n.r. Tehnologia Informației și a Comunicațiilor) pentru gimnaziu, a însemnat pentru copii și pentru școală o nouă abordare față de tehnologie – deși unele dintre școlile unde predam nu aveau calculatoare și copiii nu știau să aprindă sau să folosească unul, am reușit să aduc donații de la firme sau, în alte cazuri, să aduc laptop-ul meu pe care îl lăsam copiilor pentru învățare. De obicei, în școală exista un singur videoproiector – și acela era, de obicei, la orele mele.
„Ar trebui să celebrăm mai mult oamenii care sunt în școli vulnerabile, fiindcă ei reprezintă un mare avantaj al nostru, ca țară.”
Povestește-ne o întâmplare care ți-a rămas întipărită în minte în perioada în care erai la catedră.
În anul în care am fost profesor de TIC la gimnaziu, am făcut câteva lecții care erau în afara programei școlare – timpul îmi permitea, așadar am decis să le povestesc copiilor despre Internet of Things, despre realitatea virtuală, realitatea augmentată, lumea vlog-urilor și a job-urilor din lumea tehnologiei. M-am hotărât ca, pentru a le păstra interesul pentru tehnologie, să le dau o temă creativă – cum va arăta viața lor în anul 2030, ținând cont, evident, de evoluția tehnologiei. Am câteva teme ale lor scanate, pe care le păstrez și acum cu mare drag – dar atunci, văzând cât de mult s-au străduit copiii să-și creeze lumea viitorului, am postat și pe Facebook o parte dintre cele mai creative și detaliate povești. Aceasta este povestea roboțeului Echotech, aici și aici sunt pagini din jurnalul din viitor a lui Cristian și aici este povestea Dariei, profesor de Informatică în 2030.
În perioada aceea tocmai avea să fie prima ediție de la Innovations for Tomorrow și, culmea, tema evenimentului avea același orizont de timp, 2030, iar Ciprian Stănescu ne-a invitat să expunem temele la eveniment și ne-a dat 6 bilete – pentru mine alături de cinci copii. Aici și dovada.
Care au fost cele mai bune lucruri pe care le-ai văzut și vezi că se întâmplă în educație și în școlile vulnerabile din România?
Cel mai tare mă bucură că există, în cancelariile școlilor vulnerabile, câte un profesor care alege să creadă în elevi, care se străduiește să îi ajute în procesul lor de învățare și își dorește ce e mai bun pentru ei. Probabil că ar trebui să celebrăm mai mult oamenii care sunt în școli vulnerabile nu ca să își plângă amarul, nici pentru că există organizații precum Teach for Romania care le dau simțul misiunii, ci pentru că își trăiesc singuri valorile. Probabil că nu sunt foarte mulți astfel de oameni, dar în mod sigur trebuie să îi cunoaștem cu toții – fiindcă ei reprezintă un mare avantaj al nostru, ca țară.
Dar cele mai grele și provocatoare aspecte care crezi că sunt pentru un tânăr debutant și elevi?
Experiența mea de tânăr debutant care intră într-o școală, cu toată pregătirea furnizată de Teach, a fost destul de copleșitoare la început. Aveam idee, operațional vorbind, ce aveam de făcut, testasem deja niște lucruri în perioada de practică pedagogică în Leadership Summer Academy organizat de Teach for Romania, dar eram pentru prima dată pe cont propriu, încercând să construiesc o relație cu cei 23 de copii pe care îi întâlnisem în primele mele ore la clasă.
Debutanților le este stipulat în lege să primească un mentor dintre profesorii cu experiență din școală. Există evaluări ținute de șeful de catedră și de director. Experiența practică spune că nu se întâmplă în mod real, riguros și în sens de creștere niciuna dintre aceste măsuri, iar profesorul este singur pe drumul lui – și testează lucruri în relație cu copiii și cu părinții lor până când își găsește un echilibru – ceea ce ar echivala cu reinventarea roții.
Uitându-mă în urmă, cu perspectiva pe care o am acum după mai multe experiențe diverse din poziția de alumnă, probabil că aș petrece mult mai mult timp discutând efectiv cu familiile, mergând din casă în casă și înțelegând contextul în care trăiește fiecare copil. Practic, o relație bună cu părinții înseamnă un mult mai bun control pe intervenția în viața fiecăruia dintre copii, iar învățarea efectivă ar putea avea mult mai mult sens după ce copilul simte că adultul din fața lui se interesează în mod real de el. Este deja bine cunoscut că profesorul trebuie să fie și profesor, și părinte, și psiholog și, iată, și asistent social. Ultimele trei ar veni ca buffer al relației profesor-elev, pentru completarea golurilor de la baza piramidei de nevoi. Dar asta am învățat-o eu, the hard way, după ce am ieșit din programul Teach for Romania.
Când te gândești la un profesor model întâlnit în școala în care ai activat în programul Teach, care ți-a schimbat parcursul în viață sau perspectivele, către cine mergi?
Un profesor model la care mă gândesc este, de fapt, o profesoară de mate care preda de vreo 25 de ani în școala în care am fost și eu învățătoare în primul an de Teach for Romania. Fusese și director în trecut, avea respectul tuturor celorlalți profesori, cunoștea foarte bine și comunitatea și, cu toate astea, era un om umil care știa că de la oricine putea învăța o lecție. Eram surprinsă și bucuroasă când vedeam că își dorește să construiască lucruri pentru copii cu multă energie, că ne punea întrebări și nouă, debutanților din școală și era atentă să avem ce ne trebuie, să ne ajute dacă era cazul. Bucuria cea mai mare pentru mine este că această profesoară, Camelia Brișan, este acum profesor susținut de Teach for Romania pentru a-și amplifica impactul în comunitatea din satul Gălbinași, jud. Călărași.
Dacă ai putea face 2-3 schimbări astăzi în educație, care ar fi și de ce?
Hm, dacă m-ai fi întrebat acum două săptămâni, probabil că ți-aș fi răspuns ușor diferit, dar astăzi, în plină izolare din cauza pandemiei, răspunsul meu se duce de-a întregul către tehnologie. Mi-aș dori ca întregul sistem educațional să fie mai deschis în a îmbrățișa tehnologia la orele de la clasă, profesorii să fie mult mai bine formați și competențele digitale să fie un criteriu semnificativ la evaluarea periodică/la intrare în sistem pentru orice disciplină, calculatoarele să fie prezente în fiecare clasă, iar telefoanele copiilor să fie utilizate la ore – pentru căutări pe internet, pentru activități interactive. Poate că perioada asta e un bun moment să înțelegem cu toții că tehnologia poate fi folosită în favoarea noastră.
„Pentru mine, a fi alumnă într-o comunitate mare de alumni înseamnă să fiu aproape de oameni pentru care am foarte mare respect față de ceea ce au reușit să facă.”
Cum te implici în educație și inechitate în momentul de față, care este rolul și impactul tău?
De mai mult de jumătate de an lucrez cu Fundația UiPath și sunt coordonator local al programelor în Ferentari. Lucrez cu 38 de copii și cu părinții lor și implementez operațional ceea ce ne dorim pentru ei: suport educațional, servicii medicale, suport psihologic profesionist, dacă este cazul. Eu sunt interfața Fundației în viața tuturor celor 38 de familii – cu care țin legătura foarte strâns, discut foarte des orice schimbare apare în viața Fundației sau în viața lor. Sunt, așadar, mai aproape de definiția unui asistent social.
Job-ul meu este satisfăcător în principal pentru că, datorită unei bune colaborări pe care o am cu părinții, am șansa să văd niște schimbări în bine ale copiilor într-un termen relativ scurt de timp.
Ce înseamnă pentru tine apartenența la comunitatea Teach și la comunitatea de alumni Teach? Ai acțiuni comune cu organizația sau alți alumni?
Pentru mine, a fi alumnă într-o comunitate mare de alumni înseamnă să fiu aproape de oameni pentru care am foarte mare respect față de ceea ce au reușit să facă. Fiecare dintre colegii mei are câte o poveste incredibilă despre reușitele la clasă și, deși nu mă întâlnesc atât de des cu ei pe cât mi-ar plăcea, atunci când o fac simt un anume confort, ca o întoarcere acasă. Provocările pe care le-am înfruntat fiecare dintre noi separat, dar pentru care am contribuit împreună, misiunile similare care ne-au adus împreună – toate au creat între noi un context de relație similar celui în adversitate.
În momentul de față trec printr-o perioadă în care trebuie să mă repun pe șine – am nevoie de timp cu mine să îmi reclădesc misiunea, să înțeleg care este energia și punctul meu forte și cum le pot folosi pentru binele copiilor. Îmi doresc ca până la finalul anului să îmi creez o direcție mai clară și să pot să investesc energie și în alte proiecte dincolo de job și atunci, probabil, comunitata de alumni va fi locul bun în care să îmi caut parteneri de drum.
Ce planuri profesionale ai în perioada următoare și cum plănuiești să ajuți dezvoltarea educației?
Așa cum spuneam și mai sus, perioada următoare o voi folosi pentru a mă repune pe șine cu misiunea și obiectivele mele. Momentan îmi doresc să învestesc timpul meu în a-mi dezvolta skill-uri și pentru reflecție. De exemplu, deja am găsit niște cursuri online pe Coursera.com care țin de copiii cu dificultăți de învățare, reziliență, drepturile copiilor, social welfare și e-learning. Să spunem că perioada asta a vieții mele este despre explorare.
Comunitatea de alumni Teach for Romania numără în momentul de față 102 membri, dintre care 70% abordează inechitatea în educație, iar 84% consideră că fac parte dintr-o mișcare care lucrează pentru ca toți copiii din România să beneficieze de educație de calitate. Dintre alumnii care aduc inovație la nivel social și comunitar, 15% lucrează în ONG-uri/fundații, iar o parte dintre ei au ajutat la înființarea a patru ONG-uri sociale și de educație: Centrul Comunitar Viscri, EduConect, Asociația pentru Educație în Științe Socio-Umane și Asociația PLEED.
Abonează-te la newsletterul nostru aici pentru a afla ce mai facem în Teach for Romania.
