Maria Godoci este învățătoare la clasa I într-o comunitate din județul Bacău. Aceasta s-a implicat într-un proiect de literație, având în clasă 21 de elevi. Evaluarea inițială a arătat că toți elevii aveau un nivel bun de competențe, dar s-au remarcat trei copii cu nevoi speciale. Maria ne povestește cum a îmbunătățit situația, iar prin sesiunile de remedial, aceștia au reușit să învețe să scrie, să citească și să numere, deși mai au mici lacune din cauza timpului limitat petrecut împreună.
Profesoara folosește resurse precum cărticelele din proiectul „Școli cu Sclipici” și kitul de numerotare pentru a face activitățile mai distractive și accesibile pentru elevi.
Povestește-ne câteva lucruri despre tine, despre motivația de a te implica în proiectul de literație, câți copii sunt implicați și din ce clase.
Anul acesta am avut clasa I, o clasă cu 21 de elevi. În urma evaluării inițiale, niciun elev nu avea lacune în ceea ce privește competențele din anii anteriori, mai mult de atât, am constatat că nivelul clasei este unul foarte bun. Încă de la început mi-a atras atenția un elev suspect de ADHD, care nu putea să rămână concentrat pe sarcină și care nu voia să stea mai deloc în băncuță. Partea și mai rea era că avea o situație mai delicată acasă, în mare parte a timpului stătea cu străbunica lui care îl lăsa de cele mai multe ori singur pe telefon. Inițial recunoștea literele, scria cuvinte și propoziții cu literele învățate, recunoștea numerele de la 0-31, chiar și pe cele de la 31-100, dar lipsa de exercițiu l-a adus în punctul în care acesta nu mai ținea pasul cu clasa.
Așa am început să fac remedial cu Alex, din teama de a nu rămâne în urmă. Astăzi este la zi cu materia de clasa I și chiar dacă mai are momente când nu scrie sau când se ridică din băncuță, faptul că între noi s-a dezvoltat o relație mai apropiată este mult mai receptiv la rugămințile mele de a-și respecta sarcinile. Alex este unul dintre cei trei elevi cu care fac remedial. Povestea celorlalți doi, Andreea și Ionuț, este puțin mai diferită. Andreea este o fetiță bolnavă de leucemie, iar Ionuț este un băiețel care a suferit numeroase intervenții medicale. Cei doi au lipsit destul de mult de la școală, iar remedialul a fost singura portiță prin care am putut acoperi orele de la care aceștia lipseau. Astăzi și ei știu să scrie și să citească, să numere și să socotească, dar cu mici lacune, timpul petrecut cu ei fiind destul de limitat.
Ce înseamnă mai concret ceea ce faci? Dă-ne niște exemple de activități, resurse pe care le folosești.
Pentru elevii pe care i-am avut la remedial m-am folosit foarte mult de cărticelele de la Școli cu Sclipici, deoarece au puțin text și multe ilustrații. Am mai folosit și kitul de numerotare, pentru a face matematica mai distractivă.
Spune-ne cum arată progresul, în recuperarea decalajelor de literație.
Deși toți cei trei elevi cu care am făcut remedial au dat naștere unor povești impresionante, povestea pe care aleg să v-o povestesc este cea a Andreei. Andreea este o fetiță bolnavă de leucemie pentru care comunitatea din care face parte, în frunte cu biserica, au strâns fonduri pentru a-i susține tratamentul. Doamna de religie mi-a spus încă de la începutul anului că este un adevărat miracol faptul că trăiește. Din cauza bolii de care suferă, lipsea destul de mult de la școală, iar atunci când venea era de multe ori obosită. Mama n-o punea să lucreze acasă ca să nu o suprasolicite și așa a început să piardă șirul lecțiilor la un moment dat. Cu toate acestea, Andreea este o fetiță ambițioasă și puternică cu un talent la desen deosebit, care în ciuda dificultăților, nu refuză să scrie sau să facă anumite sarcini. Remedialul cu ea a fost provocator pentru că a trebuit să dozez activitățile astfel încât să nu o solicit și pe de altă parte să fie și util pentru ea. Rezultatele nu au întârziat să apară, aceasta progresând frumos. Orele pe care le-am petrecut împreună au fost puține și nu am reușit să acoperim tot ce mi-am propus, dar m-am bucurat enorm de progresul ei.
Cum s-a schimbat perspectiva lor de la începutul proiectului remedial vs. acum?
Alex este acum mult mai atras de ideea de a scrie, Ionuț a început să citească mai fluent și să vrea să răspundă la ore, iar Andreea a început să comunice cu colegii și să vrea să-și prezinte micile proiecte pe care le facem la clasă.
La Teach for Romania știm că literația este o competență complexă și că avem nevoie de instrumente și demersuri fundamentate științific, care să fie folosite cu pricepere de fiecare profesor. Din experiența noastră în lucrul cu elevii vedem provocările care apar atunci când lipsesc anumite achiziții, barierele pe care le întâmpină în dezvoltarea altor competențe. Astfel, intervenția noastră își propune să identifice și să dezvolte instrumentele potrivite și să susțină profesorii în utilizarea lor.
Cu sprijinul partenerilor noștri reușim să le oferim profesorilor din programul Teach for Romania granturi pentru implementarea proiectelor gândite alături de copii. Obiectivul este acela de a le oferi elevilor un context de practică pentru noțiunile teoretice de literație și numerație pe care profesorii, învățătorii și educatorii le duc la clasă și de a dezvolta, cu această ocazie, leadershipul la nivel de elevi.
Mai mult decât atât, în ultimul an, am reușit să formăm o echipă de cinci mentori pe literație, care lucrează cu 72 de profesori din comunitatea Teach for Romania, cu ajutorul cărora scalăm intervenția remedială la 256 de elevi, iar 17 învățători de pregătitoare folosesc resursele din programul Școli cu Sclipici și lucrează cu 230 de elevi pentru dezvoltarea competențelor de citit-scris.
Contribuim la construirea resurselor video pentru cursul „Toți copiii citesc” alături de Fundația Noi Orizonturi, curs ce va disponibil tuturor profesorilor din România.