Încurajarea progresului – soluția pentru un sistem educațional mai performant și mai echitabil
Ministerul Educației a publicat în cursul săptămânii trecute „Metodologia-cadru de acordare a burselor școlare”. Cele mai aprinse discuții par a fi cele generate de acordarea burselor de merit. Concret, acest articol pare să anime conversații în contradictoriu: 7 (1) Bursele de merit se acordă pentru elevii de gimnaziu şi liceu, după cum urmează: a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, inclusiv elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale, cu condiția să nu fi acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior; b) elevilor care au obținut premiile I la concursurile şcolare și extrașcolare naţionale recunoscute și finanțate de Ministerul Educaţiei, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru; c) elevilor care au obținut premiul I la concursurile şcolare și extrașcolare naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, fără finanțare, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru.
Practic, este pentru prima oară când legiuitorul privește performanța în educație printr-o lentilă nouă, aceea a progresului academic, a stimulării dorinței de a performa. Paradigma elitistă în care am funcționat până acum a îndreptat recunoașterea meritelor doar spre cei care au obținut o anumită medie, în ciuda faptului că în România nu avem încă o evaluare standardizată, că mediile școlare sunt segregate, că rezultatele școlare depind, de cele mai multe ori, de statutul socio-economic al părinților. Toți indicatorii legați de performanță academică și inechitate sistemică au semnalat riscurile majore generate de această paradigmă pentru viitorul nostru ca nație.
Teach for Romania apreciază curajul și potențialul constructiv la nivel sistemic al alegerii de a susține performanța pe 2 căi diferite: păstrând aprecierea elitelor prin recompensarea olimpicilor, a campionilor, și stimulând interesul pentru învățare, dorința elevilor din școlile dezavantajate de a intra în categoria celor 30% dintre elevii care performează în ciuda mediului dezavantajat în care trăiesc. Dacă ne dorim cetățeni activi, integrați social, performanți la locul de muncă, e critic să oferim tuturor copiilor, indiferent de mediul în care trăiesc și studiază, șansa de a fi recunoscuți pentru efortul lor academic, de a nu fi doar cazuri sociale care trebuie rezolvate.
Avem deplina convingere că a fi în primii 30% din clasa ta e un merit care trebuie recunoscut fiecărui copil din Romania și că soluția propusă în actuala metodologie va fi un catalizator al interesului pentru învățare al elevilor acestei țări.
„Am predat în Școala Gimnazială nr. 5 din Săcele, județul Brașov, într-o comunitate vulnerabilă – Gârcini, printre cele mai numeroase comunități rome. Ce am observat și învățat aici, de la elevi și cadre didactice, este că atunci când monitorizăm și apreciem progresul fiecărui elev în relație cu propria performanță, motivăm și propulsăm copilul la școală, reducând abandonul, și că elevul își îmbunătățește rezultatele.
O bursă care pornește de la realitățile (de altfel complexe) ale elevului transmite că intenția de a motiva și aprecia meritele elevilor este reală, deci și echitabilă. Pentru un elev dintr-o școală cel mult modestă, bursa de merit are responsabilitatea de a-i oferi șansa să intre în competiție, în primul rând, cu sine și apoi, cu colegii săi, și nu cu un prag extraterestru. Progresul se obține pas cu pas de acolo de unde este.” Nastasia Alexandru, Alumnă Teach for Romania.
Mai multe detalii: https://www.edu.ro/sites/default/files/proiect_Metodologie_cadru_acordare_burse_invatamant_preuniversitar.pdf.