În copilărie, Irina Pelin își făcea temele jucându-se „de-a învățătoarea”, iar această pasiune pentru predare a fost întărită ulterior de experiențele sale la liceul pedagogic. Această perioadă a marcat-o profund, contribuind la formarea sa din mai multe puncte de vedere. În timpul facultății și al masteratului, s-a îndreptat spre alte domenii, însă întâlnirea cu organizația Teach for Romania i-a reamintit de pasiunea sa pentru educație și de dorința de a avea un impact semnificativ în acest domeniu.
Crede că rolul unui profesor în viața elevilor este fundamental. Profesorii nu numai că transmit cunoștințe, ci și inspiră și modelează viitorul tinerilor prin comportamentul lor și prin ceea ce predau. În special în învățământul primar, învățătorii și educatorii sunt amintiri mereu vii pentru elevi și pot avea un impact durabil.
Bucuria și entuziasmul copiilor sunt surse constante de motivare pentru Irina Pelin, învățătoare în generația a 10-a la o școală din județul Cluj. Feedbackul spontan și direct al copiilor îi aduce o împlinire profundă și îi alimentează dorința de a continua să îi inspire și să îi ghideze în procesul de învățare.
Din perspectiva sa, mediul familial reprezintă una dintre principalele cauze ale absenteismului în școli. În comunitățile vulnerabile, uneori, aspecte precum lipsa resurselor sau a suportului pot descuraja participarea elevilor la școală. Pentru a aborda această problemă, Irina propune o abordare integrată care implică atât eforturile profesorilor, cât și sprijinul comunității locale. Programele și inițiativele locale, precum și un dialog deschis și constant cu părinții și comunitatea, contribuie la crearea unui mediu favorabil pentru prezența elevilor la școală.
Care au fost principalele motive care te-au determinat să te îndrepți către o carieră în învățământ?
Eu cred cu tărie că doar prin educație continuă noi, ca oameni, putem evolua. Educația pregătește adulții din viitor – lideri, cetățeni, profesioniști, iar acest lucru face ca domeniul educației să fie fundamental dacă ne gândim la lumea în care trăim acum, resursele limitate de care dispunem ș.a.m.d. Calitatea și impactul educației se vor vedea cel mai bine pe termen lung, în statisticile pe care le vedem și astăzi la nivel mondial.
Mă atrage foarte mult ideea de a pregăti copiii de azi pentru mediul incert și volatil de mâine, de a educa mentalități, valori, competențe transversale care să îi ajute să se adapteze și să contureze o lume mai bună ei înșiși.
Pentru mine, personal, este un domeniu în care simt că pot avea un impact mai mare, care îmi oferă posibilitatea să pun și eu o piesă de puzzle către un viitor mai bun, în care toți copiii beneficiază de o educație de calitate și nu în ultimul rând, este un domeniu care mi-a stârnit interesul de mică și în care îmi pot îmbina pasiunile, abilitățile.
Ca să încep cu începutul, încă de mică îmi făceam temele jucându-mă „de-a învățătoarea”. Apoi, am dat la liceul pedagogic, care mi-a plăcut foarte mult, a fost o experiență care m-a format din mai multe puncte de vedere. Profilul pedagogic este cunoscut pentru faptul că formează bine oamenii. Mai departe, însă, nu a fost nimic propriu-zis care m-a motivat să intru în sistemul de învățământ, cu toate că în continuare eu eram pasionată de acest domeniu. m continuat studiile superioare de licență și masterat în alte domenii care, la fel, m-au pasionat.
În 2018, când eram într-o tabără în Polonia din partea asociației la care eram voluntar, unul dintre participanții de acolo a menționat și de Teach for Romania, nu știam, nu auzisem până atunci de această organizație. Ulterior, am rămas cu aceasta în minte, mi s-a părut interesantă misiunea, dar după aceea au intervenit mai multe, printre care și pandemia. În perioada 2020-2021, am avut o primă încercare de a mă alătura Teach și de a-mi schimba job-ul, dar am renunțat până în Academia de Leadership și Formare în Educație (n.r. bootcamp compact de 5 săptămâni, de învățare accelerată în care așezăm fundația pentru cariera didactică), deoarece s-a ivit și o oportunitate de doctorat și, cumva, mi se părea că totuși merg pe făgașul bun și la job și în partea academică și că nu puteam să-mi iau angajamentul Teach. În primăvara trecută, după ce deja lucrasem în corporație am văzut că nu mai am atât de mult sens, că nu mai am un impact atât de mare în ceea ce fac și îmi doream mai mult. Pentru că rămăsesem cu Teach în minte și îmi doream mult să încerc și să activez în învățământ, am luat o decizie pe care am dus-o până la capăt, de data asta, aceea de a face parte din programul Teach for Romania.
Cum vezi rolul unui profesor în viața elevilor și în dezvoltarea lor pe termen lung?
Pot să zic că este un rol cu un impact foarte mare, de multe ori subestimat. Fiecare profesor poate avea un impact, dar cel puțin la noi, în învățământul primar, mi se pare că învățătorul este omul pe care copilul chiar nu îl uită niciodată și de la care își formează anumite dorințe. Mi se pare că profesorul inspiră, în primul rând. De regulă, și profesorii pe care îi ții minte sunt cei care te-au inspirat cu ceva anume, care ți-au dat ideea de „vreau să fiu ca omul respectiv” și au fost un exemplu printr-un comportament sau prin ceea ce au predat și, de asemenea, îndrăgești ceea ce înveți și datorită profesorilor.
Ce anume te inspiră și te motivează în fiecare zi să fii profesor?
Sincer, mă motivează bucuria copiilor, adică feedbackul lor spontan și direct. Eu predau la clasa pregătitoare și uneori mai zic copiii „Wow! Suntem cei mai tari!”, sau „Vai ce îmi place viața la școală! Nu mai vreau să plec de aici!”. Eu îi întreb la final de ore, le cer feedback, dar aceste feedbackuri spontane pe care ei le dau neîntrebați, îmi dau așa, o anumită împlinire, dar și entuziasmul lor când facem ceva anume sau când ne jucăm ceva, implicarea în activități sunt lucruri care mă fac zi de zi să mă gândesc ce să fac mai fain pentru data viitoare.
Care sunt principalele cauze ale absenteismului în școli, din perspectiva ta?
Cred că o principală cauză ar fi mediul familial. Eu am la clasă doi copii care au venit la școală o perioadă, după care n-au mai venit și nici de părinți nu am mai putut da la telefon. Am avut cazuri în care părintele îmi spunea ,,Copilul nu vrea să meargă, nu se poate trezi, și eu ce să îi fac?”, eu încurajam părinții și le spuneam că dacă copilul vede cum sunt orele, o să îi placă și o să tot vină. A fost puțin mai greu, ei fiind copii reînscriși, adică nu a fost prima lor experiență cu școala. Pe lângă asta, o altă cauză poate fi și descurajarea. Cel puțin în școli vulnerabile există și problema că „Eu nu am mâncare să îi pun copilului și atunci nu îl trimit la școală”. O mămică mi-a spus odată ,,Nu pot să trimit copilul că nu are geacă”, sau „Nu pot să o trimit pentru că nu am cum să îi pun de mâncare” și am zis „Trimiteți-o că rezolvăm noi cu mâncarea, nu este problemă”. Probabil în comunități izolate este și problema transportului. În cazul meu, de exemplu, nu există această problemă la clasă. În orice caz, ține foarte mult și de implicarea autorităților și a instituțiilor școlare în rezolvarea acestor probleme, astfel încât părintele să trimită copilul cu încredere, știind că va avea ce să mănânce în acele ore, sau că nu se va simți, în mod negativ, diferit cu ceva de ceilalți.
Cum ajungi mai aproape de copiii din mediul rural pentru a-i încuraja să nu renunțe la școală?
Cred că ajută că vorbesc destul de mult cu părinții, nu-i dau la o parte, nu-i descurajez și nu-i tratez cu superioritate. Eu întotdeauna am insistat să comunicăm și să își trimită copiii la școală. Le spun destul de des că adunând absențe rămân în urmă la școală și că acum este momentul să lucreze, să învețe, să evolueze, să ajungă unde își doresc. Copiii vin la școală pentru că ei își doresc, le place și continuă să vină.
Care este specificul etnic al comunității în care predai și de ce e importantă înțelegerea lui?
Eu predau într-o comunitate în care conviețuiesc persoane de etnie română, romă și maghiară. Nu am copii de etnie maghiară în clasă, dar sunt probabil copii care au rădăcini prin prisma numelui de familie specific cetățenilor maghiari. În clasă, am copii de etnie română și copii de etnie romă. Consider că este foarte important să cunosc informații despre bagajul cultural cu care vine un copil la școală, mai ales la vârsta ciclului primar, perioadă în care ei își formează competențele fundamentale de scris-citit. Dacă limba lor maternă este diferită de cea de la școală, în cazul lor, va fi mai dificil să își dezvolte aceste competențe de scris-citit în limba română decât în cazul unui copil pentru care limba maternă și limba română sunt una și aceeași. Inclusiv capacitatea lor de înțelegere e diferită și deja vorbim și despre a le dezvolta vocabularul, a formula și reformula ceea ce spui pentru ca ei să înțeleagă sensul cuvintelor. La fel de important este și aspectul frecventării grădiniței – sunt copii care au mers la grădiniță și copii care nu.
Prin urmare, în general, este important să înțelegem și specificul etnic și întreg bagajul cu care vine la școală pentru a putea îndeplini nevoile acelui copil, pentru a ne pregăti și proiecta scopurile și activitățile astfel încât să întâmpinăm acele nevoi și să atingem, în final, scopul actului educațional.
Cum sunt copiii? Ce povești ai de la clasă?
Copiii mei sunt foarte isteți și cu un potențial enorm. Văd în ei mini lideri, artiști, oameni de știință, profesioniști pragmatici, fiecare cu personalitatea sa în formare. Cred că e o șansă extraordinară să fiu martor, dar și să contribui la modelarea lor ca oameni.
Ce îmi place foarte mult este să lucrez cu ei la dezvoltarea autonomiei, responsabilizare și creșterea abilității de leadership, mai ales unde există predispoziții evidente pe care nu le inhib, ci le încurajez.
Văd foarte multe conexiuni între lucrul cu oamenii mari, în corporație de exemplu, ca team lead și lucrul cu oamenii mici, în formare.
Viziunea mea este să-i învăț să învețe și să se învețe reciproc. Chiar dacă sunt mici, avem roluri și responsabilități clare zilnic, solicit ajutorul, deleg sarcini în clasă și recent, am implementat și un mic proiect în cadrul orelor, în care am profesori sau facilitatori ai activităților – copii care preiau frâiele, iar eu sunt mai degrabă în umbră, suport în caz de nevoie. Este minunat cât de bine conduc copiii de 6-7 ani și cu câtă atenție sunt ascultați de colegii lor. Cred ca e extrem de important de dezvoltat și acest student leadership la elevi pentru că sunt mai responsabili, au mai multă încredere în ei, înțeleg că învățarea vine din mai multe surse și resurse.
Am copii care deja știau foarte multe lucruri și aveau competențe în formare sau formate deja, dar și copii cu o evoluție foarte faină. La literație, sunt și diferențe de 100 de puncte între evaluarea inițială și cea finală pentru copiii care au frecventat clasa pregătitoare. De exemplu, un copil fără grădiniță, care nu auzea sunetele, nu cunoștea nici o literă (decât primele 2 învățate la școală) și care reușește acum să citească cuvinte simple din 3, 4, 5 litere.
În ceea ce privește mentalitatea, gestionarea emoțiilor, cultura reușitei, am mici victorii pe care le celebrez și încerc să îmi dau seama că aici e un proces lung, cu rezultate vizibile mai târziu fiindcă e o zonă personală, subiectivă, influențată foarte mult de mediul în care petrec majoritatea timpului. Câteva exemple aici sunt copilași perfecționiști care, la început de an, mototoleau hârtia și o aruncau dacă ceva nu le ieșea bine, conform standardelor create anterior. Ei bine, acum motto-ul lor este că nu trebuie să fie perfect și îmi reamintesc și mie, bucurându-se de propriile produse, creații, încercând și învățând că, prin exercițiu, reușim. Scrisul, ca mersul, nu-i perfect din prima. Arta nu trebuie să fie perfectă, ci să transmită emoție. Progres avem și la mentalitatea de creștere, de tipul “dacă vreau pot, eu pot orice îmi propun”, dar este de lucrat, fiindcă poți fi limitat și neintenționat de ceilalți. Aveam copii care îmi spuneau că nu pot să citească sau să deseneze iar un simplu “Tu poți, sunt sigură, hai să încercăm”, poate face minuni pentru motivația intrinsecă și la o vârstă mică, îi dă încredere copilului, cum îi dă și adultului. În privința gestionării emoțiilor, e importantă consistența în a aplica strategii de dezvoltare a abilităților socio-emoționale, dar și lucrul acasă, nu doar în clasă. Fiind mici, e greu să înțeleagă că nu pot reacționa imediat și atunci trebuie lucrat cu ajutorul adultului în momentele de furie, de exemplu. Cu pași mici, dar siguri, progresul va fi din ce în ce mai vizibil. Copiii au o putere extraordinară de a învăța și adopta noi comportamente, mai ales atunci când se simt bine la școală.
Cum poate fi implicată comunitatea locală în soluționarea problemei absenteismului în școli?
Comunitatea locală ar putea crea diferite programe. De exemplu, prin utilizarea bugetului pentru programul Corn și Lapte, conform legii, astfel încât fiecare copil să aibă o masă în pauza de la școală. De asemenea, profesorii ar putea depune un efort mai mare, adică în momentul în care se sesizează că un copil lipsește, suni părintele mai des sau chiar mergi după el. Cu toate că, la un moment dat copilul vine, apoi iar nu mai vine câteva zile, trebuie să suni și să continui să insiști. Desigur, în funcție de cauză, poți vedea dacă sunt soluții valide pentru a rezolva problema sau deja nu mai ai ce să faci, pentru că factorii sunt diverși.
De ce este important să luăm în considerare specificul etnic din punct de vedere al absenteismului?
Nu știu dacă specificul etnic este important, dar absenteismul poate fi cauzat și de cultură. De exemplu, dacă sunt fete dintr-un neam de romi, vin doar până în clasa a 4-a, până când au abilitățile de bază, pentru că după aceea ele au alte responsabilități conform culturii lor. În acest caz, este necesar să înțelegem că poate acolo nu trebuie insistat, dar este important să ținem cont de toate nevoile, în general.
La acest interviu au contribuit: Claudia Feraru, studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, și Giorgiana Aștefanei, specialist comunicare Teach for Romania.