Livia Mohîrță este trainer în cadrul programului de formare „Leadership transformațional”, dezvoltat de Teach for Romania în parteneriat cu UiPath Foundation, și coordonează învățarea pentru un grup format din 16 directori școlari care predau în școli publice din județele Buzău, Galați, Bacău, Botoșani, Olt, Ialomița și Dolj. Livia ne-a povestit ce înseamnă proiectul propus directorilor, ce competențe sunt urmărite pentru a fi dezvoltate, care sunt obiectivele cursului și cum sunt evaluate și de ce e important un astfel de curs în educație.
Te invităm să citești interviul de mai jos pentru mai multe detalii despre cursul „Leadership transformațional” și ce presupune acesta.
Povestește-ne puțin despre tine. Cine ești, care este rolul tău în programul de formare „Leadership transformațional”, parte al proiectului Teaching as Leadership?
Numele meu este Livia Mohîrță, sunt antreprenor, îndrăgostită de învățare și educație. Am absolvit în anul 1989 Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, deci sunt Inginer, în anul 1998 am făcut un MBA pentru a învăța cum să fiu un lider transformațional, iar din 2010 sunt psihoterapeut cu drept de liberă practică după o formare de alți 6 ani. Am decis să trec de la postura de a dona bani pentru diferite cauze în educație, la cea de a contribui. Astfel, am decis să particip mai întâi ca voluntar și apoi ca profesor susținut de Teach for Romania. Anul acesta am absolvit programul și am decis să continui alături de comunitatea de alumni ca trainer în programul de formare „Leadership transformațional”. Am făcut acest lucru și anul trecut în programul de formare EduNetworks – modulul Comunități care învață. Sunt trainer de gândire critică și consilier vocațional de 10 ani pentru cei care doresc să se pregătească să acceadă în profesia de magistrat.
În programele de formare de „Leadership transformațional” în educație, rolul unui trainer este de a ajuta participanții să înțeleagă conceptele și tehnicile de leadership transformațional și să le aplice în contextul lor specific din școlile unde sunt manageri. Un trainer poate avea mai multe responsabilități, iar printre acestea se regăsesc de la planificarea și structurarea conținutului la ajutarea participanților să își dezvolte abilitățile de leadership transformațional prin oferire de feedback și evaluarea procesului pe tot parcursul programului de formare.
Ce se întâmplă în cadrul programului?
Am început printr-un proces riguros de selecție a participanților, care predau în școlile din județe precum Buzău, Galați și Bacău și care s-au înscris la acest program. Am pornit la drum cu 20 de candidați, iar după prima întâlnire de mentorat și coaching avută în luna noiembrie, am continuat 16 cursanți.
Obiectivele programului de leadership transformațional în educație sunt multiple, iar aici aș putea enumera de la dezvoltarea abilităților de lider în cadrul sistemului educațional, astfel încât să poată motiva și inspira echipa de profesori pentru a obține rezultate de învățare de calitate; îmbunătățirea comunicării și a relațiilor interpersonale în cadrul școlii, astfel încât să se creeze un mediu pozitiv și să se susțină colaborarea eficientă; încurajarea dezvoltării profesionale continue și a inițiativelor de îmbunătățire a procesului de învățare; până la încurajarea schimbării pozitive a atitudinilor și comportamentelor profesorilor și ale elevilor, astfel încât să se îmbunătățească calitatea învățării și să se creeze o cultură a învățării pe tot parcursul vieții. Un alt aspect foarte important îl reprezintă încurajarea liderilor educaționali să devină modele pozitive pentru comunitatea școlară și să promoveze valorile și principiile de liderii transformaționale.
Există și diferite modalități de a măsura obiectivele cursului pentru a ne asigura că suntem unde trebuie și se produce schimbarea, iar printre instrumentele de monitorizare se numără chestionarele de evaluare a cursului, care se aplică pe tot parcursul cursului pentru a evalua dacă au înțeles conceptele prezentate și dacă au simțit că au obținut beneficii de la participarea la curs; interviuri cu participanții și observarea comportamentului în timpul activităților, indicatori de performanță precum ratele de absențe ale profesorilor, ratele de promovare ale elevilor și evaluările echipei de profesori, pentru a vedea dacă s-au îmbunătățit în urma participării la curs, cât și grupurile de discuție despre experiența lor la curs și modul în care au aplicat ceea ce au învățat în munca lor de zi cu zi. Aceste discuții pot oferi informații valoroase despre modul în care au fost înțelese și aplicate conceptele prezentate la curs
Acum, suntem trecuți de jumătatea formării, urmează atelierul al treilea și întâlniri de mentorat pentru pregătirea produsului final, prezentarea și evaluarea finală, feedbackul și așa cum îi stă bine oricărui proces de învățare și formare celebrarea.
De ce e important un astfel de program, cine ar trebui să-l urmeze?
Un astfel de program, de „Leadership transformațional” poate fi important în școlile din România, deoarece poate ajuta la dezvoltarea abilităților de leadership ale profesorilor și ale altor lideri educaționali. Leadershipul transformațional implică o abordare care se concentrează pe motivarea și dezvoltarea personală a angajaților, pe crearea unui mediu de lucru pozitiv și pe atingerea obiectivelor comune. Aceste abilități pot fi esențiale pentru liderii educaționali, care pot face față provocărilor și cerințelor complexe ale școlilor din zilele noastre.
Leadershipul transformațional poate ajuta directorii de școli să își dezvolte abilitățile de motivare și dezvoltare a personalului, pentru a crea un mediu de lucru pozitiv și motivant, cât și abilitățile de comunicare și de colaborare cu elevii, profesorii și alți parteneri din comunitate sau din educație, pentru o mai bună înțelegere a nevoilor și preocupărilor personalului și ale elevilor. Toate acestea pot avea un impact pozitiv asupra performanței și a satisfacției profesorilor și poate contribui la creșterea calității învățământului în general.
Care sunt pașii următori pentru cadrele didactice participante după finalizarea proiectului?
După finalizarea cursului, participanții ar putea să-și creeze propriile rutine în ceea ce privește munca lor în comunitate, de la aplicarea conceptelor învățate, comunicarea cu personalul, colaborarea cu alți lideri la reflectarea asupra progresului și a impactului avut asupra școlii și al elevilor și continuarea dezvoltării personale.
***
Proiectul „Leadership transformațional” reprezintă un program de formare derulat de Teach for Romania în parteneriat cu UiPath Foundation. Acesta este un program adresat tuturor persoanelor care ocupă sau care aspiră la ocuparea unor poziții de leadership în școală și se desfășoară în perioada noiembrie 2022-februarie 2023. Formarea presupune 2 module de pregătire teoretică și practică, organizate în 4 ateliere intensive și 3 runde de mentorat, prin care s-au dezvoltat și evaluat competențe precum: gândire strategică, leadership personal, reziliență și construire de relații.
Scopul proiectului a fost acela de a sprijini cadrele didactice cu potențial de leadership în construirea unei inițiative strategice care să crească accesul echitabil la educație de calitate pentru copiii din comunități vulnerabile.
Pe parcursul celor 4 luni, aproximativ 20 de lideri școlari din șapte județe (Bacău, Buzău, Botoșani, Ialomița, Dolj, Olt, Galați), au fost implicați în peste 100 de ore de învățare experiențială și colaborativă, descoperind cum gândești strategic o schimbare sustenabilă și cum articulezi o tactică adecvată, în măsură să angreneze eco-sistemul în care se dezvoltă copiii. Formatorii cursului sunt Livia Mohîrță și Camelia Lățcan, alumne Teach for Romania. Alături de acestea s-a aflat un ucenic din rândul alumnilor Teach for Romania, Carmen Țar Fonta, care se pregătește să devină lider transformațional în comunitatea sa școlară și formator pentru alte cadre didactice.