Educația este cheia către un viitor mai bun pentru copii și pentru întreaga societate. Mai mult decât cunoștințele acumulate, educația este promisiunea colectivă către generațiile viitoare că vor putea să învețe și să crească într-o societate mai bună. În 2022, peste 200 de copii din patru comunități Teach for Romania au primit consultații medicale și li s-au făcut analize gratuite în cadrul unei caravane mobile derulate împreună cu medicii de la Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate.
În luna noiembrie, copiii din Săcele, județul Brașov, au mers la școală și s-au întâlnit cu medicii Regina Maria. Am fost și noi la fața locului și am stat de vorbă cu ei, ne-am bucurat când i-am văzut cât de curajoși au fost. Niște supereroi adevărați. ❤
Am povestit și cu doamna doctor Ioana Danciut, Medic primar Pediatrie, despre experiența avută în comunitățile Teach for Romania și nevoia de a duce astfel de inițiative către toate comunitățile vulnerabile din România.
Povestiți-ne puțin despre dumneavoastră (cine sunteți, experiență profesională).
Sunt medic primar pediatru, lucrez în cadrul rețelei private de sănătate Regina Maria din anul 2011 Campusul medical Brașov și, pe lângă activitatea mea de lucru ca și medic în policlinică și spital, mă ocup și de coordonarea activității medicale a întregului departament de pediatrie (secție cu paturi de pediatrie, organizarea liniei de garda a medicilor pediatri, coordonarea medicilor pediatri colaboratori).
Ce v-a motivat să fiți parte din proiectul Caravanei Medicale, de ce ați hotărât să lăsați confortul cabinetului medical și programului stabilit pe deplasarea în comunitățile Teach for Romania?
Cred că mi-am dorit participarea și implicarea în acest proiect din dorința de a ajuta comunitățile de copii care au nevoie de asistență medicală, dar pentru care facilitățile de acces la acestea sunt destul sunt reduse, mi-am dorit și am reușit să ofer un act medical corect, atent și complex, mi-am dorit să cunosc acele comunități ca și om nu doar ca medic și am întâlnit copii și părinți extraordinari, atenți, calzi, ascultători, respectuoși, a fost o experiență minunată atât ca medic, cât și ca om. Îmi doresc să repet astfel de experiențe și mi se par extrem de utile și educative aceste proiecte medicale pentru ambele părți (și pentru participanții implicați în proiect și pentru comunitățile adresante).
Ce așteptări ați avut și ce ați descoperit la fața locului?
Așteptările mele au fost destul de reduse. Am fost reținută în a avea așteptări, dar am descoperit în schimb oameni inimoși, bucuroși să ne cunoască bucuroși că realizăm împreună ceva atât de simplu pentru noi, dar atât de important pentru comunitățile de copii din medii cu adresabilitate medicală redusă, din mediul rural unde partea medicală de cele mai multe ori este mult deficitară sau uneori complet absentă, am întâlnit oameni dornici să ajute și aici mă refer la cei implicați în programul Teach for Romania, despre colegii mei din rețeaua medicală în care îmi desfășor activitatea ca medic și aici mă refer la toți cei implicați, nu numai la personalul medical, care și-au reorganizat timpul liber personal pentru a putea participa la aceste proiecte binevenite, toți au înțeles importanța acestora și le mulțumesc tuturor încă o dată.
Cum am putea să facem lucrurile mai bine? Și aici mă gândesc la satele unde nu există dispensare/doctori la care părinții să poată apela.
Cred că ar ajuta o mai atentă promovare a acestor proiecte, sunt convinsă că ar dori cât mai mulți colegi din rețea să participe, tuturor cărora le-am vorbit despre aceste proiecte s-au arătat impresionați și dornici de a discuta despre acestea.
Cât mai multe proiecte de acest gen pentru noul an cu implicarea a cât mai multora dintre noi.
***
Caravana medicală derulată împreună cu Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate a oferit servicii gratuite de recoltare de analize și consult pediatric, copiilor din comunitățile Frumușani – județul Călărași, Victoria, Făgăraș și Săcele (cartier Gârcini) – județul Brașov.