Într-o școală din județul Arad, toți copiii din clasa a doua vin în fiecare dimineață la școală cu zâmbetul pe buze. Pentru mulți dintre ei, drumul către educație a început cu gesturi mici, dar esențiale: o pereche de ghete primită la timp, un sandwich cald, un colț de clasă unde se simt în siguranță și după vizite repetate în comunitate, acasă la ei. Aceste detalii aparent mărunte sunt pietrele de temelie ale unui viitor mai bun.
În mijlocul acestei comunități se află Anca Sabou, o învățătoare dedicată care a renunțat la rolul de expert evaluator imobiliar și a ales cel mai frumos job din România, acela de a fi profesor într-o comunitate vulnerabilă. Anca și-a schimbat radical viața pentru a aduce lumină acolo unde este cea mai mare nevoie. „Educația nu înseamnă doar lecții, ci și a oferi copiilor șansa de a avea condițiile necesare pentru a învăța și a se dezvolta,” spune ea.
Anca povestește despre începuturile sale, despre provocările întâlnite și despre bucuriile care vin odată cu progresul copiilor. „Cea mai mare realizare este să vezi cum copiii își depășesc limitele. De la recunoașterea câtorva litere până la citirea textelor – fiecare pas mic este o victorie uriașă.”
Teach for Romania i-a oferit Ancăi nu doar pregătire pedagogică, ci și sprijin constant prin mentorat și resurse. Metodele inovatoare pe care le folosește – cum ar fi literația prin povești sau numerația prin jocuri interactive – au transformat sala de clasă într-un spațiu al descoperirii și al bucuriei.
Povestea învățătoarei este o mărturie despre ce înseamnă să construiești încredere, zi după zi, acolo unde e cea mai mare nevoie de ea.
Povestește-ne câteva lucruri generale despre tine, cine ești, unde predai, ce predai, clasa.
Predau la clasa a II-a, iar activitatea mea se desfășoară într-o comunitate preponderent de etnie romă. Îmi place să lucrez cu copiii și mă străduiesc să le ofer un mediu de învățare sigur și motivant. Consider că fiecare copil are potențialul de a reuși, iar rolul meu este să îi îndrum, să le dezvolt curiozitatea și să le ofer încrederea de care au nevoie pentru a învăța.
Care este experiența ta anterioară și de ce ai ales să te alături programului Teach for Romania?
Înainte de a deveni profesor, am lucrat ca expert evaluator imobiliar, fiind membru ANEVAR (Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România). Cu toate acestea, încă din tinerețe am fost atrasă de lucrul cu copiii, motiv pentru care am început să fac voluntariat într-o comunitate de romi, într-un program after-school. Mai târziu, am lucrat și cu copiii dintr-un centru de plasament, oferindu-le meditații și pregătindu-i pentru Evaluarea Națională sau Bacalaureat.
În timp, am realizat că activitatea mea de voluntariat îmi aducea mai multă satisfacție decât jobul meu de atunci. Educația copiilor a devenit o preocupare constantă, iar gândul de a le oferi sprijin și șanse mai bune m-a determinat să fac o schimbare radicală. Am decis să urmez Facultatea de Științe ale Educației, PIPP, și să îmbrățișez cu tot sufletul cariera didactică.
M-am alăturat programului Teach for Romania, deoarece misiunea organizației rezonează profund cu valorile mele. Îmi doresc să contribui la o educație echitabilă, să le ofer copiilor din medii vulnerabile oportunități reale de învățare și dezvoltare. Cred în puterea educației de a transforma vieți, iar Teach for Romania mi-a oferit cadrul potrivit pentru a face această schimbare cu impact.
Care este relația ta cu elevii, cum e la tine în școală și în comunitate?
Relația mea cu elevii și comunitatea este una construită pe încredere, empatie și sprijin constant. De când am ajuns aici, m-am confruntat cu o problemă majoră: absenteismul. Prima mea preocupare a fost să-i aduc pe copii la școală, dar pentru asta, am înțeles că trebuie mai întâi să le ofer un mediu sigur și primitor.
În septembrie, am amenajat clasa astfel încât să fie un loc în care copiii să se simtă bine – un colț de relaxare cu jocuri și jucării, strânse din donațiile prietenilor mei. Apoi, am mers în comunitate ca să înțeleg mai bine cu ce se confruntă. Am descoperit că mulți copii nu veneau la școală pentru că nu aveau haine sau încălțăminte adecvată. Am început să strâng și să distribui donații de haine, iar acest proces continuă și astăzi.
Pe parcurs, am reușit să obținem și alte donații, inclusiv alimente, pe care le-am oferit familiilor din comunitate. La școală, copiii beneficiază de un pachet de mâncare, pe care îl apreciază enorm. În ianuarie și februarie, când acest pachet nu a fost disponibil, le-am pregătit eu sandwich-uri, pentru că nu puteam lucra cu elevi flămânzi.
Toate aceste eforturi au întărit relația mea cu elevii și familiile lor. Acum, copiii vin cu mai multă încredere la școală, iar părinții știu că găsesc în mine un sprijin real. Educația nu înseamnă doar lecții, ci și a oferi copiilor șansa de a avea condițiile necesare pentru a învăța și a se dezvolta.
După toate aceste eforturi, care sunt micile victorii?
Pentru unii, poate părea o mică realizare, dar pentru mine este o victorie uriașă: toți copiii din clasă vin acum la școală. A fost o provocare la început, dar faptul că am reușit să le ofer un mediu sigur și atractiv i-a motivat să fie prezenți zi de zi.
O altă mare realizare este progresul lor academic. Copii care, la începutul anului, recunoșteau doar 3-4 litere, acum citesc și scriu texte scurte după dictare. Cei care nu știau să numere până la 10 pot acum să facă adunări și scăderi în concentrul 0-100. Sunt progrese imense, mai ales având în vedere dificultățile cu care se confruntă zilnic.
Fiecare copil care își ia inima în dinți și citește în fața clasei, fiecare exercițiu rezolvat corect, fiecare întrebare pusă din curiozitate sunt, pentru mine, semne că munca mea își atinge scopul. Acestea sunt victoriile care îmi dau energie și mă fac să merg mai departe.
„Acum ne-am propus un nou obiectiv: 200 de zile de școală!”
Povestește-ne, te rog, cum dezvolți numerația la elevii tăi.
Pentru dezvoltarea numerației, pe lângă fișele și exercițiile clasice de matematică, am introdus în clasă mai multe rutine care îi ajută pe copii să învețe într-un mod natural și interactiv.
Una dintre cele mai eficiente rutine a fost integrată chiar în managementul clasei. La începutul fiecărei zile, fiecare elev primește câte 5 biluțe. Dacă încalcă o regulă, pierde o biluță. La finalul zilei, biluțele rămase sunt colectate într-o sticlă, iar când ajung la 50, primesc o recompensă la alegere dintr-o cutie specială, care conține stilouri, creioane, carioci, cărți și jucării. Numărând zilnic biluțele și calculând câte mai au nevoie pentru a primi recompensa, copiii au învățat să numere, să adune și să scadă, la început pe degete, apoi prin calcule matematice.
O altă rutină importantă este numărarea zilelor de școală. În fiecare dimineață, adăugăm o zi în tabelul de pe ușă și o reprezentăm vizual folosind agrafe colorate pentru unități, zeci și sute. Atunci când ajungem la 10 unități, facem o „vrajă” și le transformăm într-o zece, iar când avem 10 zeci, acestea devin o sută. Am stabilit că la 100 de zile de școală vom organiza o petrecere – moment mult așteptat de copii! Acest obiectiv i-a motivat să calculeze câte zile mai au până la 100, iar astfel am început să lucrăm cu scăderile.
Când am ajuns la 100 de zile de școală, ne-am sărbătorit reușita cu o petrecere specială, aducând chiar și un tobogan gonflabil în curtea școlii, o zi memorabilă pentru toți. Acum ne-am propus un nou obiectiv: 200 de zile de școală! Această metodă nu doar că îi ajută pe copii să învețe numerația într-un mod concret și vizual, dar le oferă și motivația de a fi prezenți zilnic la școală.
Una dintre provocările majore cu care m-am confruntat la începutul anului școlar a fost lipsa reperelor temporale în rândul copiilor. În a doua săptămână de școală, într-o zi de luni, elevii m-au certat că nu am venit la școală duminică, deoarece ei veniseră și nu mă găsiseră acolo. Atunci am realizat că nu știau zilele săptămânii, lunile anului sau alte repere temporale de bază.
Pentru a-i ajuta să își dezvolte orientarea în timp, am introdus o rutină zilnică. Am laminat două coli și le-am lipit deasupra tablei: pe una scriem zilnic ziua săptămânii, iar pe cealaltă, data. De asemenea, folosim un calendar necompletat, pe care îl completăm împreună în fiecare dimineață. Această activitate i-a ajutat să se obișnuiască atât cu citirea calendarului, cât și cu înțelegerea succesiunii zilelor și a lunilor.
Acum, toți copiii cunosc zilele săptămânii, lunile anului și anotimpurile. În prezent, exersăm asocierea fiecărei luni cu anotimpul corespunzător, consolidând astfel noțiunile învățate. Faptul că am transformat această învățare într-o rutină zilnică a făcut ca progresul să fie vizibil și durabil.
Dar în ce privește abilitățile de citit-scris, ce rutine ai integrat?
Pe partea de literație, provocările au fost și mai mari. La evaluarea inițială, am descoperit că nivelul de cunoaștere a literelor și capacitatea de citire varia semnificativ: un sfert dintre copii recunoșteau aproape toate literele, dar citeau greoi, pe litere, fără înțelegerea textului; un alt sfert cunoșteau doar 5-10 litere și nu puteau segmenta fonetic cuvinte simple; iar restul nu recunoșteau nicio literă.
O dificultate majoră a fost faptul că acasă copiii vorbesc limba romani, iar vocabularul lor în limba română este extrem de limitat. Nu cunoșteau semnificația unor cuvinte uzuale precum musafir, călătorie, recompensă, teatru etc. Am început să le citesc zilnic povești, să extragem împreună cuvintele necunoscute, pe care le scriem și le lipim pe pereți. Revenim constant asupra lor și le exersăm atât ca semnificație, cât și ca pronunție, pentru că întâmpină dificultăți și în acest sens.
O altă provocare a fost lipsa sprijinului de acasă – mulți părinți sunt analfabeți și nu îi pot ajuta la citit. Am realizat că am nevoie de ajutor și am apelat la Universitatea Aurel Vlaicu, Facultatea de Științe ale Educației, unde am găsit sprijin din partea profesorilor și a doamnei decan. Am încheiat un parteneriat, iar acum studenți voluntari citesc cu copiii, fie fizic, fie online (deși accesul limitat la tehnologie rămâne o provocare).
Pentru a le îmbogăți vocabularul și experiențele, am început, alături de Rotary Cetate, să organizăm mici ieșiri educative. Prima noastră ieșire a fost la Teatrul de Marionete – pentru toți a fost prima dată într-o sală de spectacol, iar fascinația lor a fost de neprețuit. Apoi, i-am dus la Târgul de Crăciun și într-un spațiu de joacă – din nou, experiențe complet noi pentru ei. Următorul nostru plan este o excursie la Muzeul de Științe ale Naturii și la Grădina Zoologică, unde niciun copil din clasă nu a fost vreodată.
Prin aceste activități, nu doar că îi ajut să învețe să citească, dar le ofer și o fereastră spre o lume pe care altfel nu ar avea ocazia să o descopere.
Cum ai adaptat resursele și activitățile pentru copiii cu rămâneri în urmă?
La începutul anului școlar, nivelul copiilor era foarte diferit, iar mulți dintre ei aveau rămâneri în urmă semnificative în scris-citit și numerație. Am adaptat activitățile în funcție de nevoile fiecăruia, iar acum progresele sunt vizibile:
- Un sfert dintre copii citesc cursiv și conștient, știu tabla înmulțirii și împărțirea, rezolvă probleme matematice.
- Un alt sfert cunosc toate literele și pot citi texte scurte. La matematică, fac adunări și scăderi în concentrul 0-100 și rezolvă probleme simple.
- Restul sunt copii cu CES, care lucrează în ritmul lor: cunosc între 8 și 10 litere, le pot scrie și citi sub formă de silabe și cuvinte scurte. La matematică, numără până la 10 sau 50, iar unii reușesc să facă adunări și scăderi în concentrul 0-10.
Pentru a sprijini progresul fiecăruia, am folosit metode variate: rutine zilnice de citire, sprijin individualizat, voluntari care citesc cu ei și activități practice pentru dezvoltarea vocabularului și a gândirii logice. În plus, copiii participă la cursuri de robotică cu voluntari de la MindHub Arad, unde își dezvoltă gândirea algoritmică, dar și la cursuri de siguranță online și operare pe calculator cu voluntari de la Accenture, pregătindu-se astfel pentru o lume digitalizată. Mă bucur enorm să văd cât au evoluat și știu că, lucrând constant, vor continua să avanseze.
Știu că ai doi mentori alocați, unul pe numerație și altul pe literație remedială. Cum lucrezi cu ei, cum simți că te ajută pe tine acest sprijin personalizat?
Din partea Teach for Romania mi-au fost alocați un mentor pe literație și unul pe numerație, cu care mă consult ori de câte ori am nevoie. Sprijinul lor este esențial, deoarece îmi oferă perspective noi, strategii adaptate nevoilor elevilor și soluții concrete pentru provocările din clasă. În plus, particip constant la cursuri și ateliere inițiate de Teach for Romania, unde descopăr metode inovatoare de predare și remedială, schimb idei cu alți profesori și îmi dezvolt continuu abordarea didactică. Acest sprijin personalizat mă ajută să îmi îmbunătățesc constant practica și să ofer elevilor mei cele mai bune șanse de reușită.
Ce îți dorești să faci în viitor pentru elevii tăi?
Mi-aș dori să organizez o școală de vară pentru acești copii. Ar fi o oportunitate importantă pentru ei să recupereze decalajele din învățare, mai ales în scris-citit și matematică, dar și să dezvolte abilități de viață esențiale.
Văd această școală de vară ca pe un spațiu unde învățarea se îmbină cu jocul, unde copiii descoperă bucuria de a citi, de a explora lumea prin experimente, activități practice și ieșiri educative. Mi-aș dori să includ ateliere de dezvoltare personală, activități artistice, jocuri de echipă și excursii care să le ofere noi experiențe și să le lărgească orizonturile. Cred că un astfel de proiect ar avea un impact enorm asupra lor, oferindu-le nu doar cunoștințe, ci și încredere în propriile abilități și motivația de a continua să învețe.
***
Povestea Ancăi ne arată cât de mult poate însemna un om care crede în copii — mai ales acolo unde mulți au încetat să o facă. Prin răbdare, blândețe și perseverență, ea reușește nu doar să-i învețe să citească sau să socotească, ci să prindă curaj, să își imagineze viitorul și să vină cu bucurie la școală. Iar asta e, de multe ori, începutul unei vieți schimbate.
