Începutul unei cariere în educație și anteprenoriat

September 18, 2021
SuperTeach
Comments Off on Începutul unei cariere în educație și anteprenoriat

Adrian Secal a plecat dintr-o organizație unde lucrase timp de patru ani ca să fie mai aproape de oameni, de educație.

“Lucrasem destul de mult cu oamenii, în diferite tipuri de proiecte, mai ales cu cei din spațiul rural, însă cunoșteam foarte puțin partea de educație și-mi doream să înțeleg mai mult această zonă. Cunoscusem partea de dezvoltare socială și comunitară, pentru că am avut o perioadă în care am lucrat ca asistent social în mai multe comunități. Cunoscusem spațiul rural și din perspectiva serviciilor medicale și a problemelor de sănătate, căci am lucrat și în domeniul îngrijirii la domiciliu pentru persoane vârstnice și paliative. Lucrasem mult și în zona de dezvoltare economică și antreprenoriat social, înființare de cooperative, asociații de producători, meșteșugari, dar aveam nevoie să completez imaginea cu zona de educație.”

În anii petrecuți la clasă ca învățător Teach, cea mai mare provocare a fost pentru Adrian Secal să rezolve problemele de învățare ale copiilor. Scrisul, cititul, matematica. Când și-a dat seama că nu-i poate aduce la nivelul la care ar fi trebuit, s-a gândit că poate aportul lui poate fi mai spornic din afara școlii, acum din postura de alumn al programului. Așa că a rămas în satul în care a fost învățător.

Cei doi ani de predare alături de Teach for Romania sunt doar începutul unei cariere de lider in educație. Teach for Romania lucrează cu oameni care au motivația și abilitatea de a fi lideri în educație, de la catedră, din poziția de director de școală, din instituțiile publice care gestionează sistemul de învățământ, din poziția de inovator social sau de comunicator și formator de opinii. Ne propunem să creștem o comunitate de lideri care au experiența practică de a preda în cele mai provocatoare comunități din România și care vor avea luciditatea și doza de realism necesare pentru a contribui la transformarea educației în favoarea elevului.

Întregul interviu cu Adrian Secal poate fi citit aici .