Dacă ai fi nimerit la serbarea de final de an a clasei pregătitoare a Școlii Gimnaziale nr. 6 din Râmnicu Sărat ai fi spus că ești într-un sat, la gura unei sobe, depănând povești la cald, cu picioarele pe preșuri țesute la război, în timp ce ploaia rece se prelinge pe geamurile clasei.
Aceasta e atmosfera creată de învățătoarea Gina Nechifor, de 37 de ani la catedră, care a invitat și o localnică de vârsta unei bunice cu cel mai tânăr suflet, dar și cu fuior și port național. Și Gina poartă ie și toți copiii care stau în cerc pe scăunele la prima lor Șezătoare sunt în port național și țin în brațe recuzită care s-ar fi regăsit la un astfel de eveniment în satul de altădată. Lână cu andrele, porumb de curățat boabe într-un castron, icoane.
Vin pe rând în față să spună câte o poezie, sau un cântec, sau să se completeze, sau să-și prezinte costumele, brâurile, fustele petrecute, opincile. Protocolul, adică gogoși, cozonac, mere, ca și recuzita, e adunat cu ajutorul părinților care de la începutul anului școlar i-au fost un sprijin mare și care și astăzi după ce se încheie sărbătoarea vin s-o ajute la curățenie și să așeze băncile la loc pentru schimbul de după-amiază. „Câteodată trebuie să fii cu ochii-n toate părțile”, spune Gina, „iar mămicile mă ajută imediat cu orice”. Amintește de un capitol de lecție, viața submarină, când i-au făcut un afiș cu un rechin cu gura căscată și găuri în loc de ochi ca să-l pună copiii pe față și să se poată fotografia cu el. „L-am făcut într-o noapte, dar dacă nu aș avea sprijinul lor, nu aș reuși să fac atâtea.”
Gina se putea baza pe părinți și în seriile trecute, și seriile trecute au iubit-o și are de la mulți foști elevi un teanc de scrisori, dar spune că era „altfel”.
Acum, după ce a trecut prin programul Teach for Romania simte că se pricepe și mai bine să-și țină oamenii aproape. „Am intrat în Teach pentru că simțeam nevoia de o schimbare”, spune Gina. „Am făcut liceul pedagogic, apoi și o facultate pentru că circula zvonul că vom fi disponibilizați fără studii superioare și nu aș fi suportat să îmi pierd meseria asta pe care o iubesc.” Cu construcția asta, spune învățătoarea, că ar fi putut defila prin profesie până la pensie. „Dar știi cum e când îți lipsește o piesă din puzzle-ul tău și simți că nu ești deplin?” Așa a fost pentru Gina. A aflat de la o mămică despre Teach for Romania. S-a documentat si a ajuns la concluzia ca este ca ii trebuie. Dupa aplicatie, si un proces lung de selecte, a ajuns in Academia de Leadership și Pedagogie, adica șase săptămâni de formare – trei săptămâni la București și încă trei de practică pedagogică în Mihăilești, o comunitate din județul Buzău. „Le-am spus celor care au rămas să se descurce cum pot, drumul meu mă duce acolo și trebuie să ajung la destinație.” Acum, învățătoarea simte că e un profesor inspirațional și transformațional. „Sunt un profesor cu elevi care iubesc școala și vin cu drag la școală. E mare lucru.”
Determinată a fost dintotdeauna, Gina nu știe să fi întârziat vreodată la școală. „Am muncit pe brânci și eram încrâncenată. Să fac toată programa, și peste ea încă vreo șapte culegeri, nu avem timp, copii, de joacă, avem concursuri, avem gazetă, olimpiadă”, spune Gina, care acum simte că acordă mai multă atenție abilităților socio-emoționale ale copiilor. „Mă preocupă starea lor de confort, dacă au mâncat, dacă îi doare ceva, sau au obosit; le spun că și eu am trecut prin asta, sau să îți fie foame în timpul orei și să furi un biscuite, nu e o tragedie”. Când e așa, învățătoarea observă cum copiii împrumută din comportamentul ei.
După Teach, învățătoarea Gina Nechifor spune că s-a relaxat. Chiar dacă nu a ajuns fizic prea departe de Râmnicu Sărat și nu poate spune că a fost încercată prin multe locuri, să se „descurce”, în Academie și-a dat seama că poate trece peste orice . „Am plecat de acolo îmbogățită și transformată, și toată durerea m-a transformat dintr-o omidă într-un fluture.”
Poate cel mai mult a surprins-o în Teach grija față de starea participanților, confortul, vă e foame, vă e sete, aveți energie, ați înțeles, pentru că „dacă nu ești bine la catedră, nici copiii nu sunt, te-au văzut moleșit, te acoperă cu energia lor.” Construind pe grija primită, a înțeles că e modalitatea prin care poate și ea să-și țină oamenii, părinții mai aproape, acordându-le mai multă atenție, „să-i asculți cu amândouă urechile și cu sufletul să fii acolo”, chiar dacă mai faci greșeli, „pentru că nimeni nu se naște învățat”.
Gina știe că a mai dat cu stângu-n dreptu, că diplomația ei nu a fost întotdeauna perfectă, „însă vorba mea e că am făcut greșeli, cu toții facem, nu le repet, fac altele.” Comunitatea Teach i-a mărit gradul de empatie, i-a îmbunătățit abilitățile de relaționare, de comunicare, de socializare, și i-a întărit prieteniile cu mămicile. Aceeași comunitate a învățat-o că dacă un părinte vine nervos la școală, nu te apuci să-i mai pui un sac în spate. Îl asculți, ieși din corpul tău și intri în starea lui, îi spui că îl înțelegi. „Tonul face muzica și-l iei ușor până i se reglează pulsul și de acolo altfel intri într-o discuție.”
Învățătoarea nu se menajează. Nu știe când sunt vacanțele sau pauzele, dar le respectă de dragul copiilor. Dar în pauze e tot cu ei, „o să mă găsești printre copii, unde sunt ei sunt și eu”. S-ar putea s-o găsești în curtea școlii desenându-le un ceas, ca să-i învețe să-l citească, cum a făcut și la Șezătoare când i-a întrebat înainte de toate ce oră e. La al treilea copil, se auzise și răspunsul corect, 8:20. „Pun accent pe activitățile practice, amestec disciplinele ca să învețe din toate.” Le desenează un cadran, ia două bețișoare, un copil devine minutarul și altul orarul. Ea spune 8 și 15, iar ei trebuie să așeze corect bețele. Dacă nu e ceasul, sunt pur și simplu formele geometrice, castele, parcuri doar din figuri. „Să vezi ce veselie, altfel învață ce e un triunghi sau un pătrat, cu drag.”
Să vezi ce veselie și când i-a dus la muzeu și ghidul le-a tot repetat să nu atingă exponatele. A doua zi la clasă când i-a întrebat „sincer, nu vă cert, știți doar, cine nu a atins niciun obiect?” Nimeni nimic; „și cine a atins?” Au ridicat mâinile aproape toți. „Dacă eram o învățătoare rigidă n-ar fi ridicat mâinile, ar fi mințit”.
Bucuria continuă și în timpul lecțiilor proiectate zi de zi pe videoproiector și pe scrierile de pe flipchart și-n dulăpioarele în care copiii își lasă rechizitele și care le fac ghiozdanele mai ușoare, un vis pe care Gina îl purta de la an la an. „Am avut copii cu corset, și asta doare; fiecare își găsește un loc sub soare, dar cel mai important e să fie sănătos.” Și până s-or regla programele și împuțina materialele, măcar partea asta imediată a problemei învățătoarea a putut s-o rezolve. Unele se rezolvă prin proiecte cu fonduri mai mici sau mai mari, altele mână de la mână cu părinții, pentru că au învățat că împreună sunt mai puternici, ea doar trebuie să dea tonul.
Bucuria a ajuns și la opționalul de sănătate, fără condică, adus tot de Gina, tot prin Teach, vinerea, despre ce să mănânce copiii și cum să adopte de mici un stil de viață sănătos. Când nu se creează atmosfera de Șezătoare, pereții clasei sunt căptușiți cu planșe, piramida unei alimentații sănătoase, o fermă cu animale.
Bucuria finală este că elevii Ginei lucrează în echipă, se ajută, se armonizează de mici. „În colectivul acesta nu știu să înjure, să lovească. În colectivul acesta nu se întâmplă fapte rele.” Tot în acest colectiv se vorbește în propoziții întregi, subliniază învățătoarea, „nu luna pe cer, ci pe cer a apărut luna, să înveți să te exprimi corect și complet; sunt mulțumită de cum au ajuns ei să citească, să socotească într-un ritm propriu.”
O altă lecție importantă a fost să nu mai apese pedala învățăturii mai mult decât se poate. „Dacă atâta poate copilul, mai las și pentru mâine; sau poimâine, că ăsta e ritmul lui. Atunci îi încurajez, chiar dacă citesc mai greoi, așa fac și colegii, când mai spun haideți să-i dăm bulină de încurajare”, spune Gina. „Învață să fie buni de mici.”
Povestea Ginei Nechifor este una despre dăruire, empatie, vocație și mai ales învățare continuă și reinventare. Iar profesorii Teach for Romania învață constant pentru ca și ei, la rândul lor, să le dea copiilor încrederea că și ei se pot reiventa, dacă nu renunță la școală și continuă să creadă în visul lor. Pe lângă învățarea cognitivă, profesorii noștri acordă o atenție deosebită dezvoltării socio-emoționale ale copiilor și a competențelor de literație, ca ei să devină adulți activi și funcționali în societate.
Povestea Ginei Nechifor a fost documentată de Anca Iosif, reporter Decât o Revistă, cu sprijinul partenerului nostru strategic – UiPath Foundation. Fotografiile au fost realizate de Luiza Bălăceanu.
