Absolventă a catedrei de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București, Gabriela este absolventă a programului Teach for Romania și în prezent director al programului “Profesori Fericiți pentru România”.
Nu luase vreodată în calcul ideea de a deveni profesor, deși încă din liceu făcea meditații la limba engleză cu elevi care se pregăteau pentru bacalaureat. I-a plăcut atât de mult, încât nu s-a oprit din predat nici pe perioada facultății sau când a devenit angajata unei corporații.
“Când am văzut anunțul Teach for Romania, am simțit că asta este ceea ce vreau să fac și cine vreau să devin. Ce m-a atras cel mai mult a fost ideea că voi putea avea un impact în viețile copiilor, că voi putea fi un profesor și un om care să creadă în ei, așa cum merită. A fost o experiență care m-a transformat fundamental. Cred că după ce ai învățat ceva nou despre lume, ai schimbat o paradigmă, știi să faci lucrurile altfel și este esențial să continui să crești, să nu te oprești din a construi ceva de impact.
Ce face Teach-ul este să îți ofere o fundație, iar apoi rămâne de datoria fiecăruia să decidă ce va face cu această fundație. Experiența în Teach mi-a arătat că elevii, indiferent de mediul din care vin, sunt capabili, curajoși și visători, și că rolul meu ca profesor este să le păstrez aceste calități native. Acesta a fost și principalul motiv pentru care, după finalizarea programului Teach, am ales să îmi îndrept atenția către adulții din viața copiilor, ca ei, la rândul lor, să îi poată susține și inspira.
Consider că este esențial ca alumnii programului să se implice mai departe în direcțiile strategice ale organizației, acolo unde simt că pot avea impact autentic bazat pe calitățile și dorințele lor”.
Care crezi că este schimbarea cea mai importantă pe care ai adus-o la copii și în școală?
În școală nu știu cât impact am avut, dar sper că am reușit să impactez copiii, chiar și puțin. Am realizat destul de repede că însușirea cunoștințelor se face numai pe baza unei sănătăți emoționale. Sper că toți copiii cu care am lucrat sunt convinși de faptul că merită să fie ascultați și respectați, indiferent de vârstă. Eu asta am încercat – să le insuflu că trebuie să respecte pe toată lumea și că li se cuvin aceleași drepturi. Eu nu sunt mai presus de ei. Nimeni nu este.
Povestește-ne o întâmplare care ți-a rămas întipărită în minte în perioada în care erai la catedră.
Cel mai mult m-au marcat momentele în care furia a fost înlocuită de sensibilitate. Când unii copii cu comportament violent au învățat să plângă pentru a se descărca. Oricare dintre ei avea un loc la mine în brațe pentru un plâns bun. Noi citeam în fiecare zi la începutul primei ore. Citeam puțin, puneam întrebări, discutam. Era momentul meu preferat. De Crăciun, fiecare dintre ei a primit o carte pe care abia o terminasem de citit la clasă. Au fost nespus de bucuroși! Atunci am realizat cât sunt de norocoasă să trăiesc acest moment în care ei sunt atât de fericiți pentru o carte!
Care au fost cele mai bune lucruri pe care le-ai văzut și vezi că se întâmplă în educație și în școlile vulnerabile din România?
Cel mai bun lucru este că există programe pentru profesori. Cred cu tărie că ar trebui să ne concentrăm pe formarea profesorilor. Dacă profesorii vor fi bine, inspirați, motivați, văzuți, respectați, vor preda cu drag, iar copiii vor prinde astfel drag de școală. De la adulți pornește totul. E important să împuternicim profesorii să producă schimbarea și astfel educația s-ar transforma radical.
Dar cele mai grele și provocatoare aspecte care crezi că sunt pentru un tânăr debutant și elevi?
Cele mai provocatoare aspecte pentru elevi sunt lipsa de autonomie, de validare. De multe ori predăm copiilor pe care visăm să îi avem și uităm să predăm copiilor din fața noastră. E greu să fii elev. E posibil să ai unul, doi sau poate 5 profesori buni, empatici, care te văd, te aud, te înțeleg, la o vârstă în care asta e nevoia ta de bază. Dar ceilalți? Câți profesori avem pe parcursul anilor de școală? 20? Consider că încă nu am învățat, ca societate, că nu olimpicii alcătuiesc societatea, ci toți elevii. Ce îi învățăm pe ceilalți ca apoi să fie membri activi ai societății? De ce să vorbim despre respect față de orice meserie dacă noi nu respectăm copiii care vor ocupa acele locuri de muncă, acele meserii?
În ceea ce-i privește pe debutanți, cred că și ei sunt loviți de o avalanșă în primii doi ani, așa cum suntem și noi, iar din câte înțeleg, ei nici nu aparțin de CCD, ci doar de inspectori. Dacă nu au parte de un coleg sau doi care să îi îndrume, cred că se pierde foarte mult potențial.
„E important să împuternicim profesorii să producă schimbarea. Astfel educația s-ar transforma radical.”
Dacă ai putea face 2-3 schimbări astăzi în educație, care ar fi și de ce?
Programa s-a schimbat. Acum este gândită integrat pentru primar, se concentrează pe aptitudini și abilități, dar nimeni nu i-a învățat pe profesori cum să o aplice cu adevărat. Sunt două schimbări majore care cred că ar ajuta:
- programe de dezvoltare personală (de lungă durată și susținute constant) pentru profesori. Nu putem lăsa inteligența emoțională, adaptabilitatea, inovația și altele să fie predate de oameni care nu au fost învățați niciodată să fac asta, care încă învață să aibă grijă de ei, la rândul lor.
- Un an de training suținut național pe predarea programei, unde valorile să nu mai fie vag discutate la dirigenție ci să facă parte din fiecare oră.
Cum te implici în educație și inechitate în momentul de față? Care este rolul și impactul tău?
În momentul de față fac parte dintr-o echipă care creează programe de stare de bine pentru profesorii din învățământul de stat. Am lansat la Târgul Mureș programul și sperăm să ajungem la fiecare profesor din România.
Ce înseamnă pentru tine apartenența la comunitatea Teach și la comunitatea de alumni Teach?
Deocamdată nu am proiecte în comun, urmăresc ce fac și sper ca în viitor să pot participa. Apartența la comunitate este o adevărată onoare pentru mine. Sunt norocoasă să am acces la conversații frumoase, la oameni care cred în fiecare copil, oameni care refuză să accepte sintagma „nu se poate.” Încă visez la anumite programe împreună cu alumni, sper să mă și mobilizez mai bine.
Povestește-ne o realizare/bucurie legată de ceea ce faci/activitatea ta în calitate de alumnus/alumnă.
Sunt foarte entuziasmată că am lansat programul nostru pentru profesori Profesori Fericiți pentru România și am avut deja un curs cu directori de școli și 3 cu profesori din Cluj, Baia Mare și Tg. Mureș. Cel din Tg. Mureș e construit pe 4 etape și am încheiat doar prima etapă cu participanții. Suntem nerăbdători să o începem pe a doua.
Ce planuri profesionale ai în perioada următoare și cum plănuiești să ajuți dezvoltarea educației?
Voi continua să dezvolt programul lansat de echipa noastră în speranța că va avea un impact atât în viața profesorilor, cu care avem bucuria să ne întâlnim, cât și în cea a elevilor.
Cu experiența celor 2 ani de program și cu un nou bagaj de abilități și competențe, absolvenții programului nostru sunt pregătiți să-și folosească experiența pentru a influența și mai mult sistemul educațional din diverse roluri strategice: în media, prin creșterea conștientizării în ceea ce privește importanța educației din România, prin influențarea politicilor publice, ca inovatori sociali și comunitari, prin formarea altor profesori sau chiar din interiorul școlilor, ca profesori, directori, metodiști sau inspectori școlari.
Pe Gabriela Secoșan o puteți asculta aici în podcastul Profesori fericiți pentru România.
