Georgiana face o navetă zilnică de mai bine de două ore pentru a ajunge la elevii ei din Mironeasa, din județul Iași. Este „doamna” pentru 24 de elevi și încă de la începutul anului școlar s-a confruntat cu un grad ridicat de violență.
„Dumneavoastră trebuie să țipați la noi ca să înțelegem”. Așa este privită comunicarea de către copii. Iar lucrurile devin și mai îngrijorătoare atunci când elevii comunică între ei: insultele și cuvintele neplăcute trec ca niște mingi de ping-pong de la unii la ceilalți, fără ca elevii să fie conștienți de impactul pe care îl au. Pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung.
Spre deosebire de ei, Georgiana a conștientizat rapid acest lucru, chiar de la primele interacțiuni cu clasa. Dar cum avea să le semnaleze acest lucru? Un limbaj comun ar fi însemnat, așa cum s-au exprimat și elevii, folosirea țipetelor. Dar asta nu a prezentat sub nicio formă o soluție. Georgiana a găsit, în schimb, o alternativă de comunicare: cea prin imagine. Așa că, pentru a le atrage atenția, ea le-a propus elevilor un joc.
În timpul unei ore, Georgiana i-a rugat pe copii să deseneze un prieten cu care s-ar juca. Aceștia i-au desenat ochii, gura, mâinile, picioarele, chiar și organele corpului uman și i-au dat un nume. Pe urmă, Georgiana i-a rugat să își imagineze că desenul este un coleg din clasă și să îi adreseze câte o jignire. La fiecare cuvânt adresat, Georgiana a rupt câte o bucată din desen.
„Pe măsură ce rupeam, copiii deveneau din ce în ce mai tensionați. După ce desenul a fost rupt complet, i-am rugat să adreseze scuze bucăților de hârtie, apoi să înceapă să le lipească la loc, cu o bandă adezivă.”
Zis și făcut. După câteva clipe de muncă, desenul părea să fie readus la starea inițială, iar copiii s-au bucurat de reparațiile aduse cu succes. Georgiana, însă, i-a invitat să arunce o privire mai îndeaproape.
„Deși desenul revenise la forma sa inițială, banda adezivă era în continuare vizibilă. Asemenea unei cicatrici care rămâne după vindecarea unei răni.
Efectul rănilor provocate de cuvintele urâte pe care și le adresează rămâne acolo. Cuvintele jignitoare provoacă un ecou care ne urmărește toată viața. Atunci când jignești pe cineva, e ca și când ai rupe o bucată din acea persoană. Sigur, tu poți reîntregi acea persoană dacă îți pare rău de ce ai făcut, dacă îi adresezi scuze și dacă nu o mai jignești din nou. Însă, semnele rănii provocate rămân în noi. Asemenea bandei adezive cu care am relipit desenul. Iar ea nu dispare niciodată.”
Statisticile ne arată că 200.000 copii suferă de bullying în școli, adică experimentează excludere, umilire, amenințări, violență fizică și verbală. Cum pot profesorii să intervină? Înainte de a sancționa un elev violent e nevoie să aflăm cauza acțiunii respective: de unde vine furia, iar apoi să construim o relație de încredere, să folosim instrumente de autoreglare și să creăm contexte în care copiii să lucreze pașnic împreună. Aprecierile și încurajările nu trebuie să lipsească. Doar așa vor deveni adulți funcționali și se vor putea integra mai bine în societate.
Profesorii Teach for Romania facilitează această schimbare și învățare în școlile vulnerabile din România. Ei încurajează în mod special dezvoltarea competențelor de relaționare și interacționare în societate, astfel încât, educația să fie într-adevăr o etapă de pregătire pentru viață.
Filosofia este una pe cât de simplă, pe atât de eficientă. Nu contează doar ce facem, ci și cum facem. Iar Teach for Romania face schimbarea chiar din fața clasei. Începând de la profesori.
