Uneori creează senzația că a trăit mai multe vieți deodată. Povestește modest despre experiențele acumulate din țară, cât și de peste hotare. A lucrat dintotdeauna cu și pentru copii. Nu și-a dorit altceva.
Se afla în Irlanda, aplicase pentru un post de profesor de engleză în China când a aflat despre Teach for Belgium. A ajuns la Teach for Romania. Destul de complicat? Deloc: în Irlanda lucra deja cu elevi, deținea un certificat Tefl, ceea ce a determinat-o să aplice pentru un post de profesor de engleză în China.
Foarte pasionată de educație, a aflat de Teach for Belgium, care i-au îndreptat atenția Ionelei către Teach for Romania. A fost suficient ca să se întoarcă în țară și să fie profesor la sat. În Sudiți, acolo unde a devenit „diri”și „profa de engleză”.
Ionela Munteanu este „diri care știa să asculte și nu ne arăta niciodată că ea este superioară, deși era. Ne spunea mereu că suntem egali”, așa cum afirmă Maria, fosta ei elevă.
S-a implicat foarte mult în a oferi șanse elevilor, în a îi expune la experiențe reale în urma cărora ea să poată să ducă la clasă răspunsul autentic la „la ce îmi folosește mie să învăț engleză?”, întrebarea cea mai frecvent adresată de către elevii din Sudiți.
Maria este una dintre elevele Ionelei, cea care a fost încurajată de „diri” să se implice în Consiliul Elevilor din școală. A văzut potențialul ei de leader, fiind și foarte organizată și implicată în activitățile pe care „diri” le demara. Era pentru prima dată când, la insistențele Ionelei, se organiza un astfel de consiliu, cu scopul de a îi responsabiliza pe elevi și de a le stârni curiozitatea față de drepturile lor.
Maria povestește că a fost încântată de Ionela încă de la prima oră de engleză, deoarece „a reușit să capteze atenția tuturor, povestind despre dânsa, despre experiențele dânsei ca elev, povesteam despre multe lucruri la oră. Noi am fost o clasă dificilă și nu puteai să folosești o singură modalitate de lucru la oră. Eram foarte diferiți, dar noi am apreciat sinceritatea aceasta a dânsei și asta ne-a făcut să avem încredere și să fim și noi deschiși să învățăm”.
Determinarea Ionelei de a oferi elevilor un răspuns la întrebarea„la ce îmi folosește mie să învăț engleză?” nu s-a rezumat la a fi doar un profesor la clasă, ci, prin intermediul unui proiect AIESEC, ea a luat legătura cu doi studenți din Pakistan și i-a invitat la clasă și la ateliere de engleză, să îi cunoască pe elevii ei. Desigur, cei doi vorbeau engleză.
Fiecare elev a încercat atunci să se exprime, așa cum putea, în limba engleză: era o curiozitate exprimată – elevii puneau întrebări unor oameni care nu erau din comunitatea lor, nici măcar din țara lor și nici nu vorbeau aceeași limbă! Dar dorința elevilor de a comunica și curiozitatea i-au amplasat pe aceștia în locul în care și-au răspuns la acea întrebare „la ce îmi folosește mie să învăț engleză?”. Au urmat conversații prin intermediul Skype, și cu alți studenți, de prin alte țări. Ionela i-a dus pe elevii ei și la film, desigur, în limba engleză, fără subtitrare.
Toate aceste expuneri, palpabile, erau construite pentru a îi determina, în mod realist, pe elevi, să învețe o limbă străină și ce descopereau ei, reprezenta sumedenia de motive pentru care e bine să înveți, să rămâi curios.
„Cel mai mare șoc pentru mine a reprezentat efortul constant pe care dânsa l-a făcut pentru a ne arăta oportunitățile pe care le putem avea dacă știm limba engleză, dar și implicarea ei. A fost alături de noi, inclusiv la examenul de capacitate! O tot întrebam de ce nu pleacă și ne spunea că stă până iese și ultimul ei elev. A fost o lecție care ne-a unit și care ne-a arătat că doamna este ca și mama noastră, mereu alături de noi. Nu a fost doar profa de engleză sau diri. A fost și prietena mea! Mie îmi e frică de profi. De ea nu mi-a fost”.
„Diri, ne lași așa, ai nimănui? Let`s make foc de tabără! ”
Maria este cea care, atunci când a aflat că „diri” nu va mai fi în școala lor, a organizat pentru Ionela o petrecere: a vorbit la primărie să deschidă salonul de nunți din comunitate, a luat legătura cu poliția care i-a dat acordul să facă un foc de tabără, l-a contactat pe fochistul școlii să aprindă focul, l-a invitat pe profesorul de chitară să cânte alături de ei, a cumpărat confetti, felicitări și a adus muzică.
A încercat să creeze, astfel, o atmosferă de familie prin care să mulțumească Ionelei pentru că a fost acolo. Și continuă să fie, păstrând legătura cu elevii și în acest moment.
Cu îndemnul Ionelei în minte, dacă vrei, orice este posibil, Maria a candidat prima data la Consiliul Școlar al Elevilor. Apoi, la Consiliul Județean. Azi, ea este vice-președinte în Consiliul Național al Elevilor, deține un certificat Cambridge și este elevă la cel mai bun liceu din Ialomița.
Ca o replică la ceea ce a spus Maria, „diri, datorită ție sunt azi, aici”, Ionela răspunde în același ton modest, „orice copil este suma tuturor oamenilor pe care i-a întâlnit”.
Continuăm sezonul de recrutare și cautăm viitorii lideri în educație. Vrei să te implici în educație de la catedră? Suntem aici să te susținem.
Află mai multe și înscrie-te și tu până pe 4 aprilie : https://bit.ly/tfr-inscrieri
