Teach for Romania și Inspectoratul Școlar General Călărași au adus împreună o parte din actorii implicați în garantarea accesului la educație de calitate
Teach for Romania și Inspectoratul Școlar General Călărași au organizat dezbaterea „Accesul la educație în mediile vulnerabile” de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, un eveniment care a adus la aceeași masă actori relevanți de la nivel central și local, cât și profesori, care au un rol semnificativ în dezvoltarea copiilor din zonele dezavantajate și a accesului lor la educație.
La dezbatere au participat: Ligia Deca – Consilier prezidențial, Radu Szekely – Consilier al Ministrului Educației, Valentin Ivan – Vicepreședinte Asociația Comunelor din România, Raluca Caraion – fost Inspector General Școlar, ISJ Călărași, Iulia Pielmuș – Director Executiv Teach for Romania, Gabriela Dima – Director Regional Teach for Romania, Andrei Dudea – Casa de producție Patrupetrei, profesori Teach for Romania și elevi din județul Călărași.
10 decembrie este ziua în care Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, în 1948, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, iar anul acesta, Teach for Romania aduce în prim plan discuția asupra provocărilor cu care copiii din mediile vulnerabile se confruntă și soluțiile la acestea. De asemenea, în cadrul dezbaterii a fost proiectat filmul documentar „Focus Gălbinași” realizat de elevii școlii din Gălbinași cu ajutorul regizorului Andrei Dudea de la Casa de producții Patrupetrei. Scopul proiectului a fost acela a le oferi copiilor din zone cu acces limitat la cultură un alt fel de cadru de învățare și formare.
Conform Eurostat, România se afla în 2019 pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește riscul de sărăcie și al excluziunii sociale în rândul copiilor, cuprinzând o proporție de 34,6% din populația sub 16 ani. În ultimul an, cu toții am văzut ce înseamnă și cum arată educația în România, mai ales în zonele cele mai sărace din țară. Cu toate acestea, în 2021 educația a primit numai 2,5% din PIB, cea mai mică pondere din ultimii 30 de ani.
Accesul la o educație de calitate a elevilor din medii vulnerabile este o problemă complexă, care necesită o intervenție sistemică, de la pregătirea școlilor și a profesorilor pentru a crea un mediu de învățare sigur și adecvat pentru elevi, până la oferirea de sprijin social pentru ei și familiile acestora. Conform World Vision, la fiecare leu investit de stat în educație, acesta încasează 8 lei la buget pentru un salariat cu studii superioare. Educația înseamnă mai multă independență, mai multe opțiuni de viață și șansa de a avea un trai mai bun și de aceea, este nevoie de o înțelegere comună a provocărilor pe care le întâmpină copiii din mediile dezavantajate și de un răspuns împreună.
Dreptul la educație – dreptul unui copil de a-și atinge potențialul. Poate un profesor care predă în mediile vulnerabile să influențeze viitorul copiilor?
După aproape 8 ani de muncă pe teren, la firul ierbii, în peste 20 de județe ale României, știm cu încredere cum arată oamenii de care avem nevoie la catedră în școlile vulnerabile și știm care este impactul semnificativ pe care aceștia îl au pentru garantarea accesului incluziv la educație de calitate.
Soluția pe care Teach for Romania o propune este pregătirea diferențiată a profesorilor care predau în medii dezavantajate, adică într-o școală cu performanțe academice modeste, în comunități izolate, cu elevi cu risc de abandon școlar, cu provocări materiale, sociale, cu familii dezbinate, părinți plecați în diaspora. Profesorul ajunge să joace multe alte roluri, iar pentru asta Teach for Romania selectează, formează și sprijină oameni motivați care își doresc într-adevăr să le ofere copiilor o educație relevantă pentru un viitor mai bun. Ingredientele principale de formare sunt: gândire strategică și leadership (capacitatea de a gândi strategic o intervenție, pornind de la realitatea și nevoile fiecărui copil din clasă); abilitatea de a dezvolta integrat elevul, cu atenție atât la dimensiunea cognitivă, cât și la cea socio-emoțională și comportamentală; abilitatea de a forma parteneriate în beneficiul elevului cu restul cancelariei, familia, autorități relevante, cu donatori și finanțatori; abilitatea de a crea o cultură a reușitei în sala de clasă, în care elevul se va simți în siguranță și încurajat să se autodepășească.
Ligia Deca, Consilier Prezidențial: „Având în vedere penuria de profesori și de dascăli în general în sistemul public de învățământ, o penurie din ce în ce mai accentuată – deja vedem orașe mari care nu mai au profesori de Științe sau sate unde nu mai sunt învățători care să poată ține copiii de la pregătitoare până la clasa a IV-a, trebuie găsite niște formule alternative în așa fel încât, similar cu alte state, reușim să integrăm în cariera didactică pe profesioniștii care au deja în spate o carieră și care își doresc să parcurgă un program de formare specific profilului lor pentru a putea da înapoi societății, pentru că până la urmă despre asta vorbim. Mulți renunță la un anumit nivel salarial pentru a încerca să intre într-o zonă spre care simt chemare și știm că există persoane care au abilități pedagogice dovedite în alte contexte. Aici ceea ce ne-ar avantaja ar fi instrumentul recunoașterii învățării anterioare, care practic ne ajută să recunoaștem dobândirea unei părți a competențelor necesare în cariera anterioară. Avem o problemă de încredere și nu este doar în sistemul educațional, numai că exemple ca Teach for Romania ne arată exact asta, că acolo unde oamenii își doresc, există pasiune și chemare înspre o anumită meserie este bine ca sistemul birocratic să faciliteze accesul și să garanteze calitatea, în niciun caz să pună piedici.
România Educată a militat pentru creșterea calității corpului profesoral în ansamblu, dar și pentru un sprijin mai serios dat acestora, alături de un sistem mai flexibil de management al carierei, pe trasee diferențiate pentru a putea păstra profesorii cu vocație acolo unde ei se simt împliniți. Avem profesori care se simt împliniți lucrând cu elevi cu cerințe educaționale speciale sau profesori care se simt împliniți lucrând în partea de practică, avem profesori care sunt foarte buni mentori sau în a asigura o relație foarte bună de comunicare cu familia. Întrebarea mea este reușim să-i valorizăm, să îi încurajăm să meargă în aceste rute? Probabil că nu întotdeauna și atunci cariera didactică cred că poate fi mai flexibilă atât în ruta ei de intrare, cât și o flexibilizare a profilului de carieră odată ce persoana a intrat deja în cariera didactică.”
Radu Szekely, Consilier al Ministrului Educației: „Dreptul la educație nu înseamnă doar dreptul la acces la educație, ci dreptul la rezultate ale educației, care să fie echitabil distribuite către toți, adică faptul că noi facem eforturi substanțiale să creștem accesul la educație, să eliminăm barierele care împiedică accesul la educație, nu va duce la o creștere a rezultatelor dacă nu ne concentrăm și la o îmbunătățire a calității actului didactic. Ce înseamnă de fapt o îmbunătățire a calității actului didactic? Flexibilizarea accesului în cariera didactică este foarte importantă. Este bine că ne gândim la oameni din diverse domenii care pot să contribuie la educație, însă ce așteptăm de la profesori? E ceva ce trebuie să începem să redefinim în ziua de astăzi. Se vorbește foarte mult despre transformarea profesorului clasic care transferă cunoștințe într-un facilitator al învățării. Copilul nu mai vine la școală să afle ceva, ci mai degrabă vine să învețe cum să folosească, de unde poate afla ceva nou, cum poate să coreleze informațiile aflate. Dacă tot vorbim de accesul elevilor din mediul rural la dreptul la învățământ de calitate și coroborăm această dorință cu ideea că rolul profesorului se schimbă și el devine un facilitator al învățării, putem să vedem o modalitate de organizare a învățământului, mai ales în zonele care se află în mediul vulnerabil.
Școala nu mai este doar un loc în care mergem să învățăm, ci școala este un proces care se desfășoară în mai multe locații, cu mai mulți oameni, este un proces mult mai vast și trebuie mental să ne repoziționăm și să gândim la educație ca fiind un proces și nu ca mers la școală, la o clădire.”
Iulia Pielmuș, Director Executiv Teach for Romania: „În ultimii doi ani, am văzut mai clar decât oricând că există o relație de cauzalitate între calitatea educației publice și motivație, cât și între calitatea și nivelul de suport și pregătirea profesorilor. Pentru a vedea rezultate sustenabile în educație, ne este cât se poate de clar că trebuie să investim în oamenii de la catedră. Mai mult, acei dascăli care aleg să predea în școli vulnerabile au nevoie de pregătire și sprijin adecvat, realitatea meseriei lor fiind una foarte diferită de cea a profesorilor din școlile de top din România”.
Încă din 2014, Teach for Romania a adus în județul Călărași profesori inspiraționali, care nu doar au lucrat cu elevii, ci au adus schimbări pozitive la nivelul școlilor și al comunităților. În momentul de față, în aproximativ 20 de școli din județ sunt profesori susținuți de Teach for Romania, iar până acum circa 50 de profesori și învățători au predat în comunitățile călăreșene.
Despre Teach for Romania
Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală, care de 8 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină profesori și învățători în școlile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunități. La Teach for Romania, noi credem că fiecare copil din România are dreptul și poate să aibă parte de o educație de calitate, alături de un profesor sau un învățător care crede în el.
În anul școlar 2021-2022, 118 cadre didactice fac parte din programul nostru și predau în 94 de școli, din 22 de județe. De asemenea, ne bucurăm că, din comunitatea noastră de 176 alumni, absolvenți ai programului, jumătate au ales să rămână la catedră în școli publice din România, dezvoltând și inovând cultura organizațională a acestora. Întreaga noastră comunitate de profesori ajunge astfel la peste 20 000 de copii.
Află poveştile profesorilor pe blog sau pe Facebook și Instagram! Contribuie și fii alături de noi!