Google Maps-ul îți indică acum faptul că trebuie să virezi la dreapta. Ieși de pe Autostrada A0 și observi că în cel mult 10 minute ajungi la destinație. Dar până să ajungi la destinație, simți cum emoțiile te copleșesc și încerci să te gândești la momentul în care vei ajunge.
Oare cum va arăta, totul?
Ce-i drept, în această stare de reverie care te cuprinde, încerci să construiești un fir roșu pe baza supozițiilor. Însă GPS-ul te trezește rapid cu concluzia: Ai ajuns la destinație.
Lași mașina parcată pe dreapta și îți croiești drum spre intrare. Înainte să intri, te oprești și respiri adânc.
Ești în fața Școlii Gimnaziale nr. 1 din Frumușani, județul Călărași și ai ajuns pe tărâmul începuturilor, al copilăriei infinite și al zâmbetelor largi, sincere și blânde.
Este inevitabil să nu remarci modul în care școala este împrejmuită – fiecare parte din gard își are propria culoare, propria voce – pentru că ceea ce este în interior reprezintă un dat al copiilor, un loc în care ei pot visa, construi, greși, învăța și repeta, din nou și din nou.
Continui. Lași poarta să se închidă. Îi auzi sunetul, în spate. Mergi, cu pași mici, pe potecuță spre clădirea școlii, dar simți, inevitabil, să te oprești, din nou. În fața ta, se desfășoară un tablou, cu toate forțele, ca și cum albastrul, verdele sau galbenul încearcă să îți spună că ești într-un loc magic unde regulile sunt deja stabilite. Și nu de adulți, ci stabilite împreună cu adulții și copiii.
„O lume mai bună” scrie pe unul dintre pereții școlii. Mare, impunător, colorat. Un mesaj care lasă la latitudinea cititorului să își trăiască emoțiile așa cum crede de cuviință și să își ia inspirația din mesaj, dar și din pictura murală. O poveste ce a putut fi posibilă datorită oamenilor de bine care cred cu tărie că lumea chiar poate fi mai bună, dacă ne implicăm în mica noastră comunitate, așa cum putem.
Deja se aud zgomote venind dinspre școală. Poate nu chiar zgomote, dar chicoteli legate de vizita care avea să aibă loc.
Imediat, ne întâmpină Daniela, învățătoare la clasa a III-a – Clasa Eroilor, așa cum scrie pe ușa de la intrare. La ea urma să ajungem.
Daniela Popescu este învățătoare și face parte din Generația a 10-a de profesori Teach for Romania. Este deja în al doilea an de program și nu ar fi crezut vreodată că va ajunge învățătoare. Dar viața alege să ne surprindă în cele mai potrivite momente pentru noi, așa că ziua în care a fost declarată absolventă a programului Teach va rămâne drept reper pentru una dintre cele mai mari schimbări profesionale pe care le-a avut.
Iar acum, ne-a spus în șoaptă că elevii ei au pregătit ceva pentru noi, însă este important să le dăm răgaz un minut. În momentul în care am intrat în clasă, 11 copii ne-au luat în brațe, de parcă nu ne-am mai fi văzut de foarte mult timp, iar dorul acumulat trebuia să capete forma unor îmbrățișări calde, interminabile și puternice.
După ce ne-am luat porția de recunoștință unii față de ceilalți, ne-am îndreptat ușor, ușor către lecțiile de matematică ce urmau să fie parcurse.
Daniela scrie pe tablă „Provocarea eroilor” și începe să le explice elevilor, pas cu pas, ceea ce au de făcut. Este o ocazie potrivită ca ei să demonstreze cât de bine au înțeles clasele și ordinele numerelor naturale, cât de important este să colaboreze și să se susțină emoțional în exercițiul pe care îl au de dus la bun sfârșit, pe echipe.
„Haide, Cristina, știm că poți!”, „Andrei, pune acolo 2 repede și continuă!”, „NI-COLE, NI-COLE” erau puținele dintre încurajările pe care și le ofereau, așa că ne-am dorit să păstrăm această energie și pentru discuțiile pe care le-am avut cu ei.
Ne-au mărturisit că „le place de doamna pentru că este bună, iubitoare, generoasă și îi învață multe chestii” și că „le este aproape și în al doilea an, dar nu s-a abătut de la treabă”. Au multe amintiri frumoase care îi leagă, așa că ne-au povestit și despre activitățile extrașcolare pe care le-au desfășurat precum vizite la muzee, tabere, picnicuri sau cluburi de lectură.
În tot acest timp, din bancă, Daniela asculta și rememora activitățile pe care le-au organizat în ultimul an, însă de data aceasta cu o altă emoție în suflet, împlinită pentru că rezultatul tuturor planificărilor se concretiza în cele mai frumoase momente pe care elevii săi le-au trăit, la școală.
A dezvoltat o relație foarte strânsă cu părinții elevilor, care s-au implicat activ inclusiv în renovarea clasei și a școlii. Cu o cultură a reușitei bine înrădăcinată și un management impecabil al clasei, Daniela și-a câștigat respectul nu doar al copiilor, ci și al părinților și al colegilor din cancelarie.
Ea reprezintă un exemplu de dedicare și perseverență în educație. Crede cu tărie că fiecare copil merită o șansă la educație de calitate și, cu o energie inepuizabilă, se dedică zilnic pentru a o asigura tuturor. Este învățătoarea care, la fel ca mulți alți profesori din Teach for Romania, își folosește resursele și inovația pentru a crea o diferență reală în comunitatea din Frumușani.
Daniela a intrat în Teach for Romania cu dorința de a ajuta cât mai mulți copii. Înainte de a se alătura programului, deja ajuta 6 copii cu lecțiile și alte mici nevoi și i s-a părut minunat să poată extinde acest ajutor la cât mai mulți elevi.
Unul dintre cele mai mari succese ale sale este progresul copiilor care, la începutul programului remedial aveau dificultăți în a citi. Astăzi, toți elevii din clasă pot citi. Acești copii vin cu plăcere la școală, așteptând cu nerăbdare fiecare vizită și moment de interacțiune, deși înainte erau timizi și inhibați în fața necunoscuților.
Daniela a fost mentor în Academia de Leadership și Formare în Educație în 2024 și a participat activ la Conferința Națională de Literație, contribuind la discuții esențiale pentru viitorul educației. A avut onoarea de a primi vizite din partea lui Wendy Kopp și John Ionuț Soleanicov, co-fondatorii Teach for All, care au remarcat impactul său transformator în clasă și comunitate.
Licențiată în Drept, Daniela se află acum în proces de calificare pentru a obține specializarea în Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, pentru că își dorește să continue să-și construiască o carieră în educație, acolo unde inima sa a descoperit adevărata chemare.
Relația strânsă și colaborarea constantă cu directoarea școlii, doamna Liliana Cepoiu, au fost esențiale în succesul ei. Împreună, au creat o echipă dedicată care s-a implicat în dezvoltarea școlii și în proiectele comunității, reușind să aducă o schimbare semnificativă în viața elevilor și a profesorilor.
Daniela simte că fără sprijinul și ghidarea oferite de Teach for Romania, nu ar fi putut să realizeze tot ceea ce a reușit până acum. Teach i-a oferit resursele și sprijinul necesar pentru a deveni profesorul pe care și-l dorea.
Și, într-adevăr, așa este. Să fii profesor poate fi cel mai bun job din România, dacă ai ajutor, susținere, resurse și o comunitate de oameni care vor să readucă educația la loc de cinste.
În Teach for Romania, suntem orientați către a căuta acei oameni care vor să devină lideri în educație și să își construiască o carieră cu sens, care gândesc și acționează strategic și sunt capabili să genereze schimbări sustenabile atât în clasă, cât și în școală și în comunitate.
Oameni care, prin rolurile lor, vor contribui la transformarea educației în favoarea elevului și vor ajuta copiii să își atingă potențialul, pornind de la cei mai vulnerabili.
Mai departe, intervine și rolul nostru în călătoria către a deveni profesorul transformațional.
Află mai multe despre cel mai frumos job din lume și aplică pe https://teachforromania.org/inscrieri/.
___________
- În cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Frumușani, județul Călărași, activează ca învățători Iulia Cocuț (clasa a IV-a) și Marian Răducu (clasa a II-a), ambii alumni ai programului Teach for Romania din generația a 9-a de profesori.
- Renovarea clasei a III-a, dar și a exteriorului școlii a fost realizată în septembrie, 2024 datorită sprijinului partenerilor noștri strategici de la Grupo Bimbo.