În cadrul conferinței care a reunit directorii școlilor în care predau profesorii Teach for Romania, am cunoscut oameni deschiși, pasionați de educație, întristați că nu au pregătirea necesară pentru a face față tuturor provocărilor de la clasă și că astfel nu pot schimba mediul în care trăiesc și învață copiii din localitatea lor. Am auzit adesea „Nu am putut”, dar niciodată „Nu vreau”. Indiferent de vârstă și de experiența la catedră, am remarcat oameni raționali, conștienți de limitările proprii, însă dornici să învețe cum să le depășească, cum să devină mai empatici, mai atenți la nevoile copiilor, mai răbdători și mai eficienți în rezolvarea problemelor de la clasă și în transmiterea informațiilor curriculei școlare.
Bariere în reformarea sistemului de învățământ:
- Legislația
- Violența domestică
- Rigiditatea cadrelor didactice și a părinților
Cauze ale problemelor cu violența în școală:
- Exemple negative în familie și în media (știri în cadrul cărora nu sunt promovați elevii cu rezultate deosebite, ci cazurile de violență)
- Conflicte interetnice
- Neadaptare la trecerea de la un ciclu școlar la altul
- Copii crescuți de bunici (care nu sunt nici măcar tutori legali); bunicii nu au autoritate, nu se impun, iar copiii proiectează nevoia de afecțiune către un profesor
- Legea psihologului în școli – numărul psihologilor nu este suficient
- Indisciplina cauzată de faptul că nivelul de cunoștințe impus de profesor este unul prea ridicat pentru elevi, ei nu fac față și refuză să mai fie atenți
Directorii au recunoscut că nu folosesc în mod benefic conflictul ca oportunitate de a alinia două idei, interese diferite. De ce nu reușesc?
- Intoleranță
- Lipsa timpului
- Conflictul escaladează extrem de repede într-un act de violență, iar atenția se concentrează pe rezolvarea efectului și nu a cauzei principale
- Dificil de descoperit cauza conflictului, fiecare parte consideră că are dreptate și este nedreptățită, iar acest lucru nu duce decât la divizarea clasei
Directorii susțin că scăderea notei la purtare pentru comportament neadecvat nu mai este demult un instrument suficient.
Grigore Elena, director al școlii din Fundeni, jud. Călărași, povestește cum doi profesori Teach, Anca Mărgineanu și Sânziana Bâliga au inițiat un program de mobilitate pentru profesori Erasmus+. La cursurile Sânzianei a venit să asiste un absolvent al școlii pentru că auzise cât de frumoase sunt lecțiile. Dar profesorii Teach au introdus și un eveniment fără precedent suficient de tulburător: 30 de corigenți la limba engleză. E de menționat că, potrivit spuselor doamnei director, părinților nu le păsa dacă elevii promovau sau nu, însă cei mai afectați erau copiii și școala. Elevii au fost ajutați de Anca și Sânziana să se pregătească pentru a promova și majoritatea au reușit! Doamna director mi-a povestit și o întâmplare foarte recentă în care Cristina, actual profesor Teach, a facilitat transportul pentru 9 copii pentru ca aceștia să participe la o competiție sportivă desfășurată în altă localitate. Doamna director a apreciat efortul mai ales pentru că elevii au obținut premiul III.
Vasile, profesor Teach la Școala gimnazială „Ferdinand I”, București, i-a cucerit pe directori cu exemplele lui de bune practici. Majoritatea suspinau la finalul prezentării spunând că își doresc un învățător la fel în unitățile lor. Vasile a început prin a explica viziunea sa față de rolul de învățător. El folosește sintagma „copiii mei” în loc de „elevii mei” pentru a sugera ideea de parteneriat. El crede în importanța dezvoltării inteligenței emoționale. Oferă ca exemplu în acest sens un moment de „la revedere” în care clasa se desparte de un coleg nevoit să se mute din oraș din cauza situației delicate de acasă. Vasile i-a îndemnat pe toți colegii să povestească o amintire legată de Bogdan, indiferent de apropierea dintre ei, căci Bogdan nu își făcuse mulți prieteni din cauza comportamentului său agresiv. Cu acest copil Vasile stabilise o relație strânsă deoarece reușise să îi înțeleagă motivele pentru care reacționează violent și să îl transforme într-un ucenic al său (l-a învățat să cânte la un instrument musical, să folosească limbajul hipoacuzicilor și să devină un lider informal al clasei pentru a-l ajuta pe Vasile să facă liniște în sală).
Vasile încurajează profesorii să nu se teamă să arate că sunt oameni și că au emoții și îi îndeamnă să îi scoată pe copii din cadrul formal al școlii (el povestește că a străbătut împreună cu clasa lui, fără niciun alt însoțitor, în jur de 20 de kilometri prin oraș, fie pe jos, fie folosind diverse mijloace de transport – tramvai, metrou etc.).
Vasile susține că pentru ca experiențele copiilor să fie complete, școala trebuie să atragă cât mai mulți parteneri din comunitate. Cu ajutorul unor ONGuri, școala are acum o grădină ecologică; copiii beneficiază de lecții de arte marțiale, de respirație, de salut, de postură în bancă (unii dintre ei au obținut chiar primele centuri); servicii de orientare în carieră; cursuri de cercetași care presupun noțiuni de supraviețuire în natură; cursuri de nutriție; lecții de cetățenie activă, de cunoaștere a drepturilor elevilor. Este singura școală din București care a angajat un profesionist din afara școlii pentru a preda cursuri de teatru. Școala reunește șase confesiuni religioase și numeroase naționalități (elevi chinezi de la Școala Americană s-au mutat aici datorită multiplelor oportunități).
Discuțiile din cadrul conferinței s-au încheiat într-o notă optimistă. Deși a fost concluzionat faptul că familia joacă un rol esențial în dezvoltarea copilului, s-a dovedit și că rolul profesorului trebuie să fie mai activ și că profesorii trebuie să muncească mai întâi pentru a se îmbunătăți pe sine (de exemplu, spre a elimina anumite prejudecăți pe care au recunoscut că le au și că duc la discriminări și inevitabil la conflicte) și pentru a deveni modele care să inspire elevii. Directorii conștientizează faptul că sunt o parte importantă a mecanismului de funcționare a unei școli și că viziunea lor putea ușura eforturile profesorilor care vor să schimbe lucrurile din sistem sau îi poate bloca.
