Teach for Romania a organizat dezbaterea „Susținerea profesorilor debutanți – o provocare în cariera didactică în mediile defavorizate”, un eveniment care pune pe masă provocările concrete cu care se confruntă profesorii la început de drum, necesitatea unor politici publice clare care să vină în sprijinul și pregătirea cadrelor didactice debutante, precum și o parte din soluțiile necesare pentru susținerea profesorilor la începutul carierei didactice. La dezbatere au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, Parlamentului European, Administrației Prezidențiale și ai Ministerului Educației.
Recrutarea profesorilor novice în școlile defavorizate rămâne o provocare în multe țări și are ca rezultat lipsa profesorilor. Dintre cei care lucrează în școli dezavantajate, profesorii debutanți sunt mai predispuși fie să caute un loc de muncă într-o altă școală, fie să părăsească profesia cu totul, în contrast cu colegii lor care lucrează în alte școli. Primii ani de profesorat sunt grei, mai ales atunci când alegi să predai într-o școală vulnerabilă, acolo unde nevoile sunt mari. Știm asta. Totuși, știm că există și numeroși profesori valoroși în sistem, oameni cu multă experiență care pot și vor să îi ajute pe cei aflați la început de drum în această meserie.
În acest context, proiectul NEST – Novice Educator Support and Training – contribuie la stabilirea de noi practici de mentorat adaptativ pentru profesorii aflați la început de carieră. Scopul proiectului constă în implementarea unui sistem de formare de mentori, respectiv evaluarea efectelor acestui tip de formare asupra mentorilor și profesorilor debutanți care lucrează în școli defavorizate din România.
„Sprijinul pe care îl primesc profesorii debutanți în școală este critic – atât pentru o dezvoltare accelerată a componentei didactice, cât și pentru un grad ridicat de retenție a acestor oameni cu experiențe valoroase în sistemul de învățământ. Există mii de oameni valoroși care doresc și pot să fie profesorii pe care îi așteptăm în învățământ, însă au nevoie de sprijinul nostru constant, dedicat și responsabil.
Avem nevoie să activăm leadership-ul colectiv și să formăm mai mulți profesori, învățători, educatori, consilieri educaționali. Ei sunt factorul de multiplicare a schimbării profunde în societate. Cu ei vom ajunge la cât mai mulți copii – indiferent din ce comunitate provin – și le vom putea spune în fiecare zi să aibă încredere în visurile lor.” – Iulia Pielmuș, Director Executiv, Teach for Romania.
Profesorul debutant în politicile publice
În timp ce mentoratul este esențial pentru susținerea profesorilor debutanți din școlile defavorizate, există o lipsă de acces la mentorat de calitate pentru profesorii debutanți în majoritatea sistemelor de învățământ european.
Potrivit TALIS – Teaching and Learning International Survey – foarte puțini profesori debutanți au mentori pentru a-i sprijini profesional și emoțional în primii ani de predare.
Există o lipsă de înțelegere comună la nivelul școlilor cu privire la calitatea și mentoratul profesional eficace. De exemplu, intrarea pe poziții de mentor de carieră nu este adesea legată de competențe. Mentorii creează spațiu pentru feedback și auto reflecție, o practică care necesită mai multe abilități și experiențe pentru o coordonare eficace. Acest exercițiu de practică este necesar pentru dezvoltarea continuă a profesorului și a auto-eficacității.
În plus, schimbările rapide în educație cauzate de COVID-19, care vor avea probabil un impact durabil, necesită mai multe abordări digitale / hibride pentru predare și învățare, împreună cu mentori pregătiți să învețe și să sprijine profesorii cu astfel de abordări.
„Profesorii debutanți au nevoie de noi, de susținerea noastră, de politici care să-i avantajeze și care să le pregătească aptitudinile pentru viitor, dar și de voci puternice care să-i reprezinte, așa că salut inițiativa Teach for Romania de a le fi alături. Primii pași în cariera de profesor sunt dificili și mulți sunt descumpăniți și se simt abandonați de sistem, tocmai de aceea trebuie să dovedim că există oameni care le sunt aproape și care îi prețuiesc pentru eforturile supraomenești pe care ei, ca formatori ai generațiilor următoare, le fac. La nivel european avem un sprijin clar pentru dezvoltarea competențelor, pentru calificare și recalificare, pentru educație de calitate și inclusivă, iar profesorii sunt una din țintele cheie ale acestui sprijin”, a declarat Dragoș Pîslaru, Președinte al Comisiei pentru Ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European.
Nevoile profesorului debutant din România
Misiunea profesorilor este atât de complexă și de provocatoare, încât, pentru a izbândi, au nevoie de sprijin constant. Au nevoie de susținere pentru a nu se rătăci prin labirintul sistemului, pentru a nu-și pierde direcția și energia, pentru a-și dezvolta competențe de leadership și de predare strategică, dar și pentru a gestiona lipsurile majore din viața copiilor și a școlii.
Printre provocările cu care aceștia se confruntă se numără: decalajul în învățare – copii cu goluri de învățare de 1-2 ani din prima zi în care vin la școală, cu vocabular limitat, care nu au văzut niciodată o carte și nu au ținut niciodată un creion în mână sau cărora nu li s-a citit niciodată; numărul mare de copii cu cerințe educaționale speciale, care nu sunt diagnosticați și susținuți adecvat pentru că părinții, profesorii, comunitatea nu știu sau nu pot face asta; copii care nu au fost expuși la medii diferite și la alte resurse de învățare, în afară de cele din familie și din comunitate.
Dincolo de provocările legate de dificultatea de a susține elevul în obținerea performanței școlare necesare continuării studiilor și obținerii unei calificări, profesorul din comunitățile vulnerabile este în situația de a gestiona și probleme care țin de accesul copilului la școală, de la ghetuțe și hrană, până la resursele necesare învățării.
Datele confirmă realitatea de zi cu zi din comunitățile vulnerabile: în 2019, România se afla pe locul 1 în Uniunea Europeană în ceea ce privește riscul sărăciei și al excluziunii sociale în rândul copiilor, cuprinzând aproximativ 35% din populația de sub 16 ani (Eurostat).
Soluții pentru susținerea profesorului debutant
După 8 ani de muncă în școli vulnerabile din peste 20 de județe, Teach for Romania a testat și probat impactul semnificativ pe care un cadru didactic îl poate avea pentru garantarea accesului incluziv la educație de calitate pentru copiii din medii defavorizate, atât timp cât are o serie de competențe pe baza cărora este atent selectat și atât timp cât primește formare și sprijin adecvate pentru a avea impact în astfel de comunități. Soluția pe care o propune Teach for Romania este pregătirea diferențiată a profesorilor care predau în medii defavorizate, astfel încât acești elevi să aibă parte de o educație relevantă, care să le răspundă nevoilor și să îi pregătească pentru viitor.
În plus, mai mult decât oricând, avem nevoie să înțelegem că leadershipul colectiv este motorul schimbărilor eco-sistemice. Răspunsul unilateral al unei singure instituții sau organizații nu va avea impactul de care acești profesori au nevoie. Avem nevoie de o înțelegere comună a provocărilor pe care aceștia le întâmpină și de un răspuns împreună.
„Atunci când spunem că profesorii schimbă vieți, nu este o exagerare. România are din ce în ce mai mare nevoie de profesioniști în sistemul educațional, de oameni care sunt formați și motivați să rămână în sistem și să aducă, permanent, plus-valoare. În acest context, devine evident că investiția în profesorii debutanți trebuie să crească atât din perspectiva formării, cât și a sprijinului asociat parcursului profesional ulterior”, a declarat Ligia Deca, Consilier Prezidențial pentru Educație și Cercetare.
„Profesorul debutant este o preocupare pentru noi și, împreună cu partenerii noștri, vom găsi cele mai adecvate instrumente și mecanisme de profesionalizare. Motivarea și încurajarea acestora de a rămâne în sistem este o altă preocupare pe care o avem și adresăm în politicile ce vor urma”, adaugă Sorin Ion, Secretar de stat Ministerul Educației.
Evenimentul face parte din proiectul Novice Educators Support and Training (NEST).
Acest program pilot de mentorare a cadrelor didactice debutante face parte din proiectul NEST – Novice Educators Support and Training, un proiect internațional finanțat prin programul Erasmus+, sub prioritatea 3 “Sprijin pentru reforma politicilor publice”. Acest proiect este derulat în consorțiu, prin colaborarea a 16 organizații partenere din 5 State Membre ale Uniunii Europene (Austria, Belgia, Spania, Bulgaria și România) și are ca scop pregătirea profesorilor debutanți din mediile vulnerabile pentru cariera de profesor. În România, proiectul NEST este derulat în parteneriat de Teach for Romania și Ministerul Educației, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.
În cadrul proiectului, profesorii debutanți, cu nu mai mult de 4 ani de experiență la catedră, au parte, timp de un an, de un profesor mentor, care îi va observa la clasă și îi va sfătui cu soluții practice pentru a-i ajuta să își îmbunătățească modul de predare. Programul include 4 ani de proiect, dintre care 2 ani sunt alocați programului de mentorat pentru două cohorte de profesori (un an pentru fiecare cohortă), iar ultimul an este dedicat analizei impactului pe care l-a avut programul asupra profesorilor debutanți, interpretarea rezultatelor și dezbaterea lor la nivel național și european, în vederea implementării de soluții și măsuri care să susțină mai departe pregătirea profesorilor debutanți prjn programe de mentorat și orice alte măsuri care se dovedesc a fi benefice pentru integrarea lor cât mai ușoară în sistem, în mediile vulnerabile.
Descriere Teach for Romania:
Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală, care de 8 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină profesori și învățători în școlile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunități. La Teach for Romania, noi credem că fiecare copil din România are dreptul și poate să aibă parte de o educație de calitate, alături de un profesor sau un învățător care crede în el.
În anul școlar 2021-2022, 118 cadre didactice fac parte din programul nostru și predau în 94 de școli, din 22 de județe. De asemenea, ne bucurăm că, din comunitatea noastră de 176 alumni, absolvenți ai programului, jumătate au ales să rămână la catedră în școli publice din România, dezvoltând și inovând cultura organizațională a acestora. Întreaga noastră comunitate de profesori ajunge astfel la aproximativ 20 000 de copii.