Comunicat de presă – Copiii de acasă ai diasporei

August 12, 2021
SuperTeach
Comments Off on Comunicat de presă – Copiii de acasă ai diasporei

Primăria Municipiului Iași și Teach for Romania aduc împreună o parte din actorii implicați în garantarea accesului la educație de calitate, adecvată pentru copiii cu părinți plecați în diaspora.

Astăzi, 12 August 2021, Primăria Municipiului Iași și Teach for Romania au organizat dezbaterea “Copiii de acasă ai diasporei”, un eveniment care a pus pe masă provocările concrete cu care se confruntă aceste familii și acești copii, precum și sprijinul de care au nevoie pentru garantarea accesului lor echitabil la o educație de calitate. La dezbatere au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, ai Administrației Prezidențiale, ai Primăriei Municipiului Iași, ai Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANPDCA), ai Senatului Romaniei, actori implicați direct în mediul școlar – Inspectoratul General Iași, școli și profesori, și membri ai sectorului ONG care lucrează în beneficiul elevilor și al familiilor cu astfel de provocări.

Potrivit datelor ANPDCA, în România sunt cel puțin 75.000 de copii (decembrie 2020) care au cel puțin un părinte plecat în străinătate, iar aproape jumătate dintre aceștia sunt din Moldova. Cu speranța pentru un viitor mai bun, acești copii tind să fie crescuți de bunici, de alte rude sau de străini. Uneori sunt retrași de la școală și integrați, temporar, în comunitățile în care muncesc părinții lor, fiind transferați sau nu în școli din noua lor comunitate temporară. Pentru un acces real la o educație de calitate, copiii cu părinți plecați în diaspora au nevoie de sprijin suplimentar la școală, de la suport pentru a gestiona apatia și senzația de abandon, până la susținere pentru reintegrarea în sistem a celor care părăsesc temporar România alături de părinții lor.

Cadrul didactic ca factor cheie pentru accesul la educație de calitate al copiilor vulnerabili. Ce trebuie să știe să facă (diferit) un profesor care predă în medii vulnerabile?

După peste 7 ani de muncă în școli vulnerabile din peste 20 de județe, Teach for Romania a testat și probat impactul semnificativ pe care un cadru didactic îl poate avea pentru garantarea accesului incluziv la educație de calitate pentru copiii din medii defavorizate, atât timp cât are o serie de competențe pe baza cărora este atent selectat și atât timp cât primește formare și sprijin adecvate pentru a avea impact în astfel de comunități. Soluția pe care o propune Teach for Romania este pregătirea diferențiată a profesorilor care predau în medii defavorizate, inclusiv pentru comunitățile cu părinți plecați în diaspora, astfel încât acești elevi să aibă parte de o educație relevantă, care să le răspundă nevoilor și să îi pregătească pentru viitor. Ingredientele de formare pentru un astfel de profesor sunt:

  1. gândire strategică și leadership capacitatea de a gândi strategic o intervenție, pornind de la realitatea și nevoile fiecărui copil din clasă. Altfel spus, profesorul trebuie să fie antrenat nu să aibă drept obiectiv parcurgerea întregului manual, ci să identifice corect nivelul fiecărui elev, să vadă decalajele de învățare ale copiilor din clasă și cauzele acestora, apoi să stabilească obiective realiste, asumate și susținute atât de copil, cât și de profesor. Această competență a profesorilor este cu atât mai relevantă în comunitățile cu fluctuații de populație considerabile, în care copiii lipsesc pentru perioade mai scurte sau mai lungi de la școală, experimentează sisteme de învățământ diferite în România și în țările gazdă ale părinților lor.
  2. abilitatea de a dezvolta integrat elevul, cu atenție atât la dimensiunea cognitivă, cât și la cea socio-emoțională și comportamentală (auto-determinarea, abilitatea de a-și gestiona emoțiile, de a coopera), competență critică pentru profesorii care predau elevilor cu părinți în străinătate, care experimentează apatia și senzația de abandon.
  3. abilitatea de a forma parteneriate în beneficiul elevului cu restul cancelariei, cu familia, cu autoritățile relevante, cu donatori și finanțatori.
  4. abilitatea de a crea un mediu la clasă în care copilul să simtă siguranță și apartenență, unde nu se simte judecat și unde este încurajat să se exprime și să se autodepășească.

În acest context, Teach for Romania, cu sprijinul partenerilor instituționali, includiv al Primăriei Municipilui Iași, al Ministerului Educației, al Inspectoratelor Școlare din regiune și al partenerilor ONG locali, se va extinde în toate județele din zona Moldovei începând cu luna septembrie a acestui an, când va și deschide primul birou regional la Iași al organizației.

De ce acest format de dezbatere?

Accesul la o educație de calitate a elevilor din medii vulnerabile, inclusiv cu familii în diaspora, este o problemă complexă, care necesită o intervenție sistemică, de la pregătirea școlilor și a profesorilor pentru a crea un mediu de învățare sigur și adecvat pentru elevi, până la oferirea de sprijin social pentru ei și familiile acestora. De aceea, răspunsul unilateral al unei singure instituții sau organizații nu va avea impactul de care acești copii au nevoie, este nevoie de o înțelegere comună a provocărilor pe care le întâmpină și de un răspuns împreună.

Primăria Municipiului Iași se implică și susține societatea civilă, inclusiv organizația Teach for Romania, să piloteze soluții în beneficiul comunităților defavorizate din regiune, inclusiv la problema copiilor cu părinți plecați în străinătate, având chiar un birou dedicat diasporei.

“A devenit tot mai clar pentru noi toți un adevăr simplu: viitorul nu este ceva ce ni se va întâmpla cândva, ci este exact ceea ce alegem să construim acum, împreună. În sălile noastre de clasă. În comunitățile noastre. În instituțiile menite să guverneze și să sporească binele nostru comun.

Viitorul copiilor lăsați în urmă din pricina neputinței noastre de a gestiona sistemic dezvoltarea lor depinde de calitatea acestui „împreună”. Depinde de capacitatea noastră de a co-crea acum soluții sănătoase, sustenabile, care să le asigure accesul la o viață productivă.” – Mirela Ștețco, Director Training, Teach for Romania.

Despre Teach for Romania

Teach for Romania (www.teachforromania.org) este o organizație non-guvernamentală, care de 7 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină profesori și învățători în școlile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunități. La Teach for Romania, noi credem că fiecare copil din România are dreptul și poate să aibă parte de o educație de calitate, alături de un profesor sau un învățător care crede în el. În anul școlar 2020-2021, Teach for Romania a adus peste 160 de profesori inspiraționali la catedră, care oferă o educație relevantă, de calitate, pentru aproximativ 15.000 de elevi din peste 20 de județe ale țării.