Un text scris de Luiza Agape, învățătoare Teach for Romania
Sunt Luiza Agape, am 37 de ani, din Târgu Frumos, sunt profesor pentru învățământul primar la clasa pregătitoare B de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Târgu Frumos, titulara de anul acesta, în al doilea an de carieră didactică, după o reconversie profesională.
Totul a început cu cel de-al doilea copil din familia mea, când, încurajată de cei din jur și rutinată de activitățile de economist, am hotărât să urmez cea de-a doua facultate la zi, cea de Pedagogia învățământului primar și preșcolar, care mi-a deschis apetitul spre predare. Primul an de învățământ a fost unul provocator, având o clasă de a IV-a, cu copii lipsiți de rutina regulilor, cu un nivel de literație și numerație scăzut mult. Am fost pe punctul de a renunța, dar atunci am găsit speranța în Teach for Romania. Când am citit scopul lor, se potrivea atât de bine cu ceea ce aveam nevoie, încât mi-am recâștigat încrederea că voi reuși și, mai mult, mi-am primit reconfirmarea că pot aduce un plus în sala de clasă. La Teach am găsit cauzele, instrumentele, comunitatea care mi-au oferit răspunsurile la problemele identificate în primul an de învățământ.
Acum, în cel de-al doilea an, încerc, din toate puterile, să pun în aplicare rutine și activități care să vizeze și obiective pe dezvoltarea autonomiei elevilor de la clasă, prin faptul că îi las pe ei, secvențial, să îmi ia locul, cu întrebarea, cine vrea să fie în locul meu, mă bucură enorm să văd aproape toate mânuțele sus, asta înseamnă că prin astfel de activități se dezvoltă și leadershipul din ei, vor să ghideze pe ceilalți, vor să fie în centrul atenției.
Pentru mine este important să îi tratez pe toți la fel, în mod egal, toți se supun acelorași reguli pe care le-am stabilit împreună, deci și beneficiile sunt aceleași pentru toți.
Contează foarte mult și prezența la școală, de aceea când toți cei 23 de elevi sunt prezenți la școală, marcăm momentul și ne felicităm cu aplauze și artificii. Încurajez prezența transmițându-le copiilor cât de important este să vină zilnic la școală, să se ceară la școală.
Ateliere de lucru împreună cu părinții
Importantă pentru mine este relația cu familia elevilor mei. De aceea, periodic, îi invit la activități comune, de tip ateliere de lucru sau vizite, pentru că bucuria elevilor de a lucra cu un membru al familiei este molipsitoare. În plus, astfel de contexte, le oferă părinților ocazia de a observa cum comunică sau cum conlucrează alți părinți cu copiii lor și sunt momente de învățare reciprocă. Pentru că și eu pot învăța de la ei și chiar apreciez public și dau exemplu când observ astfel de atitudini pozitive.
Observ că elevii sunt și preiau din comportamentul și limbajul meu. O observație precum, nu se spune „oleacă”, ci „mai puțin”, a fost preluată de alți elevi care își corectează colegii cu o astfel de expresie. Ceea ce mi-a adus o satisfacție, dar și o responsabilitate, pentru că mi s-a reamintit faptul că orice acțiune, gest, comportament sau expresie verbală a mea, reprezintă un exemplu pentru elevii mei.
O altă cheie a succesului este petrecerea pauzelor împreună cu elevii. Prin dialoguri, jocuri, servit pachețelul împreună, poți descoperi laturi necunoscute ale copiilor, poți fi acolo să aplanezi un posibil conflict, poți să mediezi o neînțelegere, toate acestea sunt contexte de învățare și, astfel, să susții realizarea unei familii precum clasa ta.
Desigur, și poate chiar pe primul loc, este dragostea pentru copii, pot afirma că-i iubesc, ne-o și spunem adesea reciproc. Este foarte plăcut să le iei temperatura emoției trăite într-un anume moment, și să-ți transmită că se simt fericiți că au „cea mai bună doamnă din lume” sau că se simt triști că „urmează două zile de vacanță și nu mai vin la școală.” Dacă îi tratezi pe elevii tăi, cum ai vrea să fie tratați propriii tăi copii, nu poți decât să o faci cel mai bine.
Mă consider o norocoasă, pentru că am dat peste o comunitate și conducere a școlii care sprijină orice inițiativă, diseminează orice proiect și încurajează spre implicare continuă.
***
Luiza face parte din generația a 9-a de profesori ai programului Teach for Romania și este sprijinită în cadrul parteneriatului nostru strategic cu UiPath Foundation.