Irina Dumitrașcu este învățătoare pentru elevii din Rahova și se află în al doilea la catedră. Spune azi că fără elemente din cultura reușitei nu ar fi reușit să gestioneze atât de bine situațiile dificile la clasă, dar nici să ofere autonomie elevilor ei.
,,Cultura reușitei înseamnă construirea unui climat în care elevii cunosc motivele pentru care vin la școală, sunt motivați intrinsec, un climat în care se simt bine, în siguranță, atât fizic, cât și emoțional și cognitiv, un climat în care sunt sprijiniți și susținuți, în care știu că atunci când lucuruile sunt grele e suficient să ceară ajutorul și astfel reușesc orice își propun. Am încercat metode și atitudini încât învățarea să se facă eficient și durabil.
Pentru a face lucrurile să se întâmple, e nevoie de ordine și disciplină care să nu fie impuse, ci create cu ajutorul și împreună cu elevii. Vorbim mult despre faptul că este nevoie să ne pregătim de oră, să fim disciplinați, să avem rutine. Le reamintesc mereu că ceea ce ne dorim să construim la noi sau în jurul nostru, se face pas cu pas, cu răbdare și perseverență”.
Alături de elevii ei, Irina a învățat că atunci când ea nu este bine, când cadrul didactic din fața copiilor nu se simte bine sau în confort, copiii simt imediat acest lucru și nici ei nu vor fi bine. De aceea, a învățat să fie vulnerabilă în fața lor și să fie model de urmat: ,,cel mai important mi se pare gestionarea sentimentelor de frică și rușine. Greșeala a devenit normalitate abia după un an de muncă în care a trebuit să gestioneze situații diferite în care elevii renunțau la sarcini dacă greșeau, erau perfecționiști, însă nu ambițioși. Au înțeles că greșeala este rezultatul faptului că încearcă, că se străduiesc, că au o opinie personală și nimeni nu ar trebui să îi judece pentru asta”.
„Dacă ai greșit, corectezi. Ne străduim mereu să facem cât de bine putem. Un lucru de care sunt mândră este că elevii mei ridică mâna sau vin și îmi spun «doamna, nu am înțeles!». Au dorința de a înțelege și sentimentul acesta de normalitate în a cere ajutorul. Astfel, elevul învață că dacă adresează o nevoie, aceasta își va găsi rezolvarea și prin colaborare cu ceilalți.”
„Le-am oferit autonomie și posibilitatea să aleagă cum învață, cum lucrează la proiecte, ce subiecte aleg de studiu, ne consultăm ca să observ ce interese au ca să pot adapta conținutul lecției pe subiectele lor de interes, astfel devenind parte activă în procesul de învățare. E important să vadă că interesele lor contează și pentru mine, că ei contează să vină cu idei și propuneri. Chiar de curând, un elev a venit și m-a întrebat dacă pot construi o casă în clasă. Asta înseamnă să ai elevi activi și prezenți în sala de clasă, dar și în exteriorul ei!” ne-a împărtășit Irina.
UniCredit și Teach For All au pus bazele un parteneriat pan-european, cu impact la scară mare, din care fac parte șase țări: România, Austria, Bulgaria, Germania, Italia și Slovacia. În România, prin parteneriatul cu UniCredit Bank, profesorii Teach for Romania vor lucra cu aproximativ 600 de copii, care astfel vor avea acces la un profesor lider și la un model educațional ce vizează impactul la nivelul clasei, școlii, comunității, sistemic. Irina este unul dintre acești profesori lideri, care contribuie la schimbările din educație.